Regimul achizitiilor publice a facut, de-a lungul timpului, obiectul unei adevarate inflatii de acte normative. Natural, s-ar putea spune, la urma urmei este vorba despre banul public, elicopterele, tractoarele si orice altceva ar putea cumpara statul fiind, intr-un final, decontat de catre fiecare dintre noi. Si daca revedem superficial trecutul, cele mai rasunatoare scandaluri prin care inalti functionari publici si-au atras faima de corupti s-au invartit in jurul comenzilor de stat.
Mecanismul este banal. O institutie publica, in limbaj juridic „autoritate contractanta”, fie ea parlament, presedintie, guvern, minister, autoritate judecatoreasca sau prefectura, consiliu local etc. decide sa cumpere ceva. Acest ceva poate fi reprezentat de produse, echipamente, bunuri imobiliare sau proiectare, executare de lucrari de constructii, foraj, sondaj, servicii adiacente extractiei petrolului, servicii de intretinere si reparatii etc. Paleta este extrem de larga. Autoritatea contractanta organizeaza un simulacru de licitatie sau negociaza direct cu furnizorul agreat. Se bate palma, functionarul sau demnitarul, uneori chiar partidul care a inlesnit afacerea se face cu un comision, institutia publica respectiva cu marfa (de regula cea mai slaba oferta de pe piata), iar bugetul statului cu o gaura, mai mica sau mai mare, dupa caz. De cele mai multe ori sunt angajate si credite garantate de stat. Paguba se recupereaza in timp, pe seama contribuabililor ignoranti, prin inovarea de noi taxe si impozite. Daca se mai recupereaza.
Anul trecut a debutat cu intrarea in vigoare a Ordonantei nr. 118/1999, completata de nu mai putin de sapte hotarari de guvern. Toata aceasta desfasurare de reglementari venea sa ne alinieze la cerintele UE in domeniul achizitiilor publice. Vechea legislatie, reprezentata in principal de o ordonanta din 1993, era abrogata, invocandu-se, printre altele, si „saracia” de prevederi ce ar fi trebuit sa tina departe de tentatii organizatorii de licitatii. Antidotul, respectiv stufosul pachet legislativ, nu a apucat sa fie aplicat niciodata. Ar fi insemnat ca in plin an electoral sa se inchida robinetul finantarilor laturalnice.
Sapte dintr-o lovitura
Prima lovitura a constituit-o suspendarea celor sapte hotarari de guvern ce insoteau ordonanta. Scoaterea din joc s-a facut pe o durata de patru luni. Ce contineau hotararile prohibite? Una din ele stabilea regulile privind transparenta si publicitatea achizitiilor publice, o noutate, comparativ cu vechea legislatie. O alta se referea la modalitatea acordarii preferintelor interne in cazul atribuirii contractelor de achizitii publice. Foarte important, pentru prima data se mentionau clar regulile de estimare a contractelor, normele de aplicare a procedurilor de atribuire a acestor contracte si principiile monitorizarii licitatiilor.
Si, cum fara hotarari ordonanta nu-si mai avea rostul, termenul ei de aplicare a fost amanat din ianuarie in iulie, din iulie in noiembrie, pentru ca, in final, nici in decembrie sa nu intre in vigoare. La momentul respectiv, toate tentativele revistei „Capital” de a afla motivele amanarilor s-au lovit de tacerea oficialitatilor. Nici Ministerul Finantelor, nici guvernul nu au raspuns intrebarilor noastre. Iar achizitiile publice au continuat conform ordonantei din 1993. Culmea ironiei, in aceasta perioada, fostul sef de la finante, Decebal Traian Remes, a girat contracte incheiate pe baza unei ordonante despre care, cu nici un an in urma, sustinea ca nu este dupa modelul european, ca inlesneste afaceri veroase pe banii statului s.a.m.d.
Ce s-a pierdut, daca s-a pierdut, prin amanarea aplicarii Ordonantei nr.118/1999? In primul rand, au fost lasate la o parte principiile ce ar trebui sa stea la baza atribuirii contractelor de achizitie publica. Libera concurenta, respectiv asigurarea conditiilor pentru ca orice furnizor sa poata deveni contractor, eficienta utilizarii fondurilor publice, comunicarea transparenta a informatiilor necesare potentialilor participanti la licitatiile statului, tratamentul egal si confidentialitatea raman pe anul viitor.
Tot pe anul viitor ramane si aplicarea reciprocitatii de tratament. Furnizorii, executantii sau prestatorii straini de servicii urmau sa beneficieze in Romania de acelasi tratament pe care tarile lor de origine il aplica firmelor romanesti dornice sa participe la licitatii de acelasi tip organizate in strainatate. Sunt amanate o serie de criterii de selectie calitativa a participantilor la licitatii, principii de prezentare si evaluare a ofertei. Un punct inexistent in vechea ordonanta, respectiv enumerarea criteriilor pentru atribuirea contractelor de achizitii publice este dat uitarii. Conform acestuia, autoritatea contractanta era obligata sa precizeze in anuntul de participare si in documentatia pentru elaborarea si prezentarea ofertei criteriul pe baza caruia se atribuie contractul. O data stabilit, acesta nu mai putea fi schimbat pe toata durata de aplicare a procedurii de atribuire a contractului de achizitie publica. Criteriul putea fi oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic sau exclusiv pretul cel mai scazut. In sfarsit, in materie de cai de atac a deciziei comisiilor de licitatie si de solutionare a contestatiilor firmelor ce considera ca autoritatile contractante le-au nedreptatit, suspendarea OG 133/1999 inseamna posibilitati mai firave de castig.
Romanul nu este neamt
Soarta pachetului legislativ in discutie s-a adeverit a fi la fel de ingrata si sub actuala guvernare. Ordonanta 118/1999 a fost suspendata pana in decembrie a.c. Intre timp opereaza vechile reguli, asa putine cum sunt ele prevazute in Ordonanta 12/1993. De data aceasta, o posibila justificare a gestului ne-a fost oferita de Viorel Munteanu, presedintele Consiliului Concurentei, organism cu greutate in jocul achizitiilor publice. Domnia sa considera ca pachetul legislativ intocmit dupa chipul si asemanarea modelului european este „extrem de stufos si greu de aplicat”. In plus, se pare ca romanii si-au intrecut profesorii din UE, din moment ce Viorel Munteanu spune: „Chiar si cei de la Comisia Europeana au avut obiectii, cele mai importante fiind legate de preferinta pe care legislatia noastra (cea suspendata) o acorda producatorilor interni”.
Supararea UE nu-si are rostul. In Germania, la cumpararea de autoturisme pentru institutiile publice nici macar nu se mai organizeaza licitatii. Bugetul alocat investitiei se distribuie egal intre fabricantii autohtoni. Banii raman in tara. Firmele nemtesti ii investesc in propria lor dezvoltare, pentru ca apoi sa-i returneze bugetului ca taxe si impozite. Reguli asemanatoare functioneaza si in Franta sau Italia. De ce ar face Romania exceptie?    

Lockheed Martin a avut norocul „sursei unice”
Concernul american Lockheed Martin, colos cu o cifra anuala de afaceri de 29 miliarde USD, are numai de profitat in urma afacerii incheiate acum doi ani de zile cu statul roman. Cabinetul Isarescu, pe atunci proaspat intrat in paine, a desemnat firma Lockheed Martin drept castigatoare, dupa formula „achizitie din sursa unica”, a contractului pentru realizarea Sistemului Meteorologic Integrat National, obiectiv in valoare de 55 milioane USD. Sapte membri ai echipei Isarescu au girat la momentul respectiv acordarea contractului fara licitatie, atestand, sub semnatura, ca Lockheed Martin era singura companie din lume care realizase deja o retea meteorologica integrata. Realitatea nu arata tocmai asa. Toata Europa Occidentala detinea acest tip de sisteme meteorologice performante, nici unul insa realizat de compania americana. Mai mult, topul vanzarilor mondiale de radare meteo, publicat in raportul Organizatiei Meteorologice Mondiale, era dominat de o cu totul alta firma. Desi un fost inalt functionar public din Ministerul Finantelor, este vorba despre Ionut Mircea Costea, recunoscuse ca, in principiu, mai corecta era organizarea unei licitatii, lucrurile au mers inainte. r
Afacerea s-a perfectat in spiritul si litera ordonantei privind achizitiile publice, readusa astazi pe tapet prin suspendarea OG 118/1999. Achizitiile din sursa unica se faceau si se fac in circumstante decise de Guvern. Numai ca, in hotararea de guvern ce acorda americanilor contractul in discutie nu aparea nici o explicatie de natura sa lamureasca de ce s-a renuntat la organizarea r
unei licitatii.r
r
Directia Generala a Vamilor este fan Volkswagenr
Dotarea vamesilor romani cu masini ultimul racnet este, poate, unul dintre cele mai ilustrative exemple de afaceri private facute pe bani publici si cu garantia statului. O licitatie dubioasa, despre care revista „Capital” a scris la momentul respectiv, a inzestrat Directia Generala a Vamilor cu 235 de masini Volkswagen. Nu numai ca producatorilor romani nu li s-a dat nici o sansa sa intre in competitie, asa cum ar fi fost normal, dar nici alti posibili concurenti nu au aflat ca statul roman, prin Ministerul Finantelor, le cumpara vamesilor masini. r
Romanii au fost exclusi din start, caietul de sarcini impunand motorizare Diesel. Dacia Nova si Daewoo Cielo, de cinci ori si de trei ori mai ieftina decat un Volkswagen Bora au ramas de caruta. De caruta au ramas insa si cei care ar fi putut intruni conditiile din caietul de sarcini. Companiile AutoItalia, reprezentant Fiat si Alfa-Romeo sau Romcar, reprezentant Ford, nu au aflat niciodata despre existenta unei asemenea licitatii. Motivul: mediatizarea acestei afaceri cu miza de 3,5 milioane USD a fost facuta extrem de discret, intr-un cotidian cu un tiraj nesemnificativ. Pe faza s-a dovedit a fi doar Porsche Romania, imputernicita de Volkswagen AG, firma prezentandu-se de una singura la prima licitatie. Nici a doua licitatie nu a adus alti amatori de afaceri pe milioane de dolari, Porsche Romania fiind singura doritoare sa vanda.r
r
La Ministerul de Interne se liciteaza intre prietenir
Analele Consiliului Concurentei mentioneaza un alt caz celebru de fentare a regulilor achizitiilor publice. Si daca Ministerul Finantelor o poate face de dragul numerelor, de ce s-ar jena Ministerul de Interne? Povestea cadorisirii firmei Dental cu peste 400 de milioane de lei in urma unei licitatii trucate este veche de doi ani. Pe vremea ministrului Gavril Dejeu, MI a organizat cinci concursuri de oferte in scopul cumpararii de aparatura dentara. La patru din aceste concursuri au fost solicitate si s-au primit oferte de la firmele Dental, Romger si Art Labor. La cel de-al cincilea a aparut in poza si firma IDS. Castigatoarea tuturor concursurilor a fost Dental, MI incheind, de altfel, contractul cu aceasta companie. La prima vedere, nimic in neregula. Investigatiile Consiliului Concurentei au demonstrat insa ca ceea ce MI numise „concursuri de oferte” fusesera doar simulacre, licitatia fiind trucata. r
Desi pe piata pieselor de schimb si a materialelor consumabile stomatologice din Romania opereaza peste 30 de societati comerciale, invitatii de participare la licitatii au fost trimise doar firmelor Dental, Romger si Art Labor. Suprematia ofertei Dental este perfect justificabila, avand in vedere ca era singura care corespundea caietului de sarcini. Celelalte doua, membre ale aceluiasi grup, participau de umplutura, tocmai pentru a ridica mingea la fileul firmei agreate de comisiile de licitatie. Mai mult, cererile de oferte si depunerea ofertelor nu s-au facut pe cai oficiale, conform legii, ci prin convorbiri telefonice, direct intre membrii comisiilor de licitatie si concurenti. Ulterior, afinitatea comisiei de licitatie pentru oferta castigatoare a fost explicata foarte simplu. Unul dintre managerii Dental fusese inalt functionar in minister.r