România rămâne angajată să susţină constant prezervarea memoriei Holocaustului, combaterea antisemitismului, prevenirea discriminării şi a oricărei alte forme de violenţă, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, aflat într-o vizită în Israel, transmite trimisul special al Agerpres.

„Vizita mea în Statul Israel şi participarea la cea de-a cincea ediţie a Forumului Mondial privind Holocaustul 2020 îmi dă oportunitatea să subliniez că România rămâne angajată să continue susţinerea constantă pentru prezervarea memoriei Holocaustului, combaterea antisemitismului, prevenirea discriminării şi a oricărei alte forme de violenţă. România s-a străduit fără încetare să devină un model regional pentru asumarea Holocaustului şi combaterea antisemitismului”, a scris Iohannis, marţi, în Cartea de onoare a Preşedinţiei israeliene.

El a mai afirmat că întâlnirea cu preşedintele Statului Israel va contribui decisiv la dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări, care sunt neîntrerupte de 72 de ani.

Preşedintele Iohannis a mai scris în Cartea de onoare că a putut admira, cu ocazia vizitei, lucrările lui Reuven Rubin, un pictor faimos român născut în Israel şi cu origini la Galaţi, care a devenit primul reprezentat diplomatic oficial al Statului Israel în România.

Iohannis prezent la forumul dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului

Marţi, şeful statului a fost primit de omologul său israelian, Reuven Rivlin, la reşedinţa oficială Beit HaNassi din Ierusalim.

Preşedintele Iohannis efectuează până joi vizita în Israel, cu prilejul participării la cea de-a cincea ediţie a Forumului liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului şi împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau – „Remembering the Holocaust, Fighting Antisemitism”.

Miercuri, preşedintele Iohannis se va întâlni cu liderul Alianţei Albastru&Alb din Israel, Binyamin (Benny) Gantz, iar apoi va participa la dineul oficial oferit de preşedintele Statului Israel, Reuven Rivlin, în onoarea şefilor de delegaţii prezenţi la Forumul liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului.

Forumul liderilor internaţionali, organizat de Fundaţia Forumului Mondial al Holocaustului (World Holocaust Forum Foundation), în cooperare cu Centrul de Comemorare a Holocaustului – Yad Vashem, se desfăşoară joi la Ierusalim sub auspiciile preşedintelui Statului Israel, Reuven Rivlin, şi se va concentra pe consolidarea angajamentului global faţă de memoria Holocaustului şi a luptei la nivel mondial împotriva antisemitismului şi a rasismului.


Te-ar putea interesa și: