„Condoleanțele mele profunde familiilor victimelor teribilei explozii din Beirut. Suntem alături de Liban și de poporul libenez în aceste momente grele”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.

Exploziile puternice care s-au produs marţi în portul din Beirut au făcut ce puţin 27 de morţi şi 2.500 de răniţi, potrivit unor ”estimări preliminare” anunţate de ministrul Sănătăţii, Hamad Hassan, relatează AFP.

”Este o catastrofă în adevăratul sens al cuvântului”, a afirmat el, întrebat de mai multe televiziuni în timp ce vizita un spital din capitala Beirut. ”Spitalele din capitală sunt toate pline de răniţi”, a subliniat ministrul, cerând ca ceilalţi răniţi să fie transportaţi spre spitale din suburbii.

Cel puţin 27 de morţi şi 2.500 de răniţi s-au înregistrat în urma exploziilor de la Beirut, potrivit unui bilanţ provizoriu al Ministerului Sănătăţii din Liban. Autorităţile au decretat doliu naţional miercuri în Liban, după exploziile de la Beirut.

Preşedintele a convocat o reuniune urgentă a Consiliului Superior al Apărării. Nizar Najarian, secretar general al partidului Kataëb, a murit ca urmare a exploziei din portul din Beirut, a anunţat agenţia naţională ANI. Exploziile violente ar putea să fi fost cauzate de „materiale explozibile” confiscate şi stocate în depozit „de ani”, a estimat marţi un înalt responsabil al securităţii, potrivit Le Figaro.

Crucea Roşie libaneză a anunţat că spitalele din Beirut sunt excedate, numărul persoanelor rănite care solicită îngrijiri fiind extrem de mare.

De asemenea, Crucea Roşie a făcut apel la donarea de sânge.

FOTO: INQUAM/George Călin