Japonezii se dotează cu avioane de vânătoare americane F-35

Japonezii se dotează cu avioane de vânătoare americane F-35
Publicat de CAPITAL la 20 decembrie 2011, 14:27

Japonia a ales în cele din urmă avionul de vânătoare american F-35 pentru a-şi dota forţele de autoapărare, în detrimentul altor două avioane americane şi europene mai puţin scumpe, a anunţat marţi agenţia de presă niponă Jiji, relatează AFP.

Decizia, aprobată de guvern la sfârşitul unei reuniuni a Consiliului de Securitate Naţională, intervine la o zi după anunţul morţii liderului nord-coreean Kim Jong-Il, care anunţă o perioadă de incertitudine şi risc de instabilitate în regiune, scrie  Agerpres.

Japonia intenţionează să cumpere aproximativ 40 de avioane de luptă F-35, pentru un contract estimat la peste 4 miliarde de dolari.

Într-un comunicat publicat luni în SUA, grupul american din domeniul apărării Lockheed Martin a anunţat că o primă comandă japoneză se referă la patru F-35.

Guvernul japonez a ezitat mult timp între trei candidaţi pentru a înlocui vechile sale avioane de vânătoare F-4, americane: F-35 Lightning II, construit de Lockheed Martin, F/A-18 Super Hornet proiectat de Boeing şi avionul european Eurofighter Typhoon.

Japonia a dorit iniţial să cumpere avionul F-22 de vânătoare, însă Statele Unite au interzis exportul acestui aparat de zbor, a cărui producţie va fi abandonată.

Programul F-35 cuprinde nouă state partenere: Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Olanda, Turcia, Canada, Australia, Danemarca şi Norvegia. Aparatul de zbor a fost de asemenea selecţionat de Israel.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.