Vânzând euro, banca centrală a absorbit leii din piaţă şi a contribuit la ridicarea la cer a dobânzilor.

De vreo două săptămâni se petrec lucruri pasionante la Banca Naţională. Guvernatorul Isărescu apare public aproape în fiecare zi şi explică felul în care BNR luptă cu speculatorii care vor să ne devalorizeze leul. Sunt dintre cei care cred că trebuie să pregătim bronzul pentru statuia pe care o merită Mugur Isărescu. După 1990, BNR condusă de Isărescu a fost responsabilă cu suspensiile economiei naţionale; le făcea mai rigide sau mai flexibile, în funcţie de felul în care conducea şoferul de la Palatul Victoria şi de hopurile peste care trebuia să trecem. A gestionat perioade cu inflaţie de 300%, a evitat la mustaţă o încetare de plăţi în ‘99 şi a făcut pånă la urmă din leu o monedă convertibilă pe o piaţă valutară liberă.

Acum, Mugur Isărescu anunţă că s-a luptat cu speculatorii şi că i-a învins; adică leul nu s-a depreciat aşa cum estimaseră speculatorii. Şi asta în timp ce peste tot în lume, în ţările emergente, monedele naţionale s-au depreciat consistent. Că a existat un atac speculativ este foarte posibil! Dar acesta nu a apărut din senin; el venea pe fondul retragerilor de capital străin de pe toate pieţele emergente. În astfel de momente, cånd anticipează un trend major, capitalul speculativ se pliază pe acest trend şi încearcă, eventual, să-l accentueze. Anunţånd că a respins atacul şi speculatorii se retrag în dezordine, guvernatorul a cules multe aplauze. Numai că atunci cånd trăgea în cei răi a făcut şi nişte victime colaterale. Vånzånd euro, banca centrală a absorbit leii din piaţă şi a contribuit la ridicarea la cer a dobånzilor. Cei care aveau contracte de creditare cu dobånda legată de cea de piaţa interbancară au simţit imediat ce înseamnă lupta cu balaurul.

Aş vrea să cred că banca centrală a procedat corect! Că a meritat să folosească miliarde de euro (vom vedea cåte) de la rezervă, că a meritat să bulverseze astfel dobånzile la leu şi, în general, că a fost benefic economiei să menţinem cursul euro sub 4 lei, chiar dacă s-a plătit un preţ foarte mare. Speculatorii cei răi, despre care ne vorbea guvernatorul, nu au plecat nicăieri; unii şi-au marcat pierderile, au înghiţit în sec, alţii doar şi-au rostogolit nişte poziţii şi aşteaptă vremuri mai bune pentru ei. Întrebarea este: vom reuşi să menţinem acest curs şi cånd vor veni băieţii cu cicatrice, răniţi în alte lupte grele, care au văzut că, într-o perioadă în care mai toate valutele ţărilor ca noi s-au depreciat cu 15%-20%, doar leul a ţinut coada sus şi s-a întărit? BNR şi-a luat măsuri de prevedere: a stabilit un fel de mercurial pentru dobånzi şi trage focuri de avertizare către inamic, prin declaraţii războinice şi de îmbărbătare („N-or fi toţi proştii la noi şi toţi deştepţii la ei!“). Deocamdată, Isărescu culege aplauze, dar lupta nu s-a terminat; e şi un război psihologic.

Guvernatorii băncilor centrale din ţările de pe långă noi au ales să nu intervină. Singur, Isărescu a pus måna pe ciomag şi ne-a anunţat că i-a altoit. Orgoliul naţional a fost satisfăcut! Dar lupta nu s-a terminat…