Întrebat fiind despre plagiate, acesta a declarat că ele nu există doar la noi, însă doar în România se întâmplă ca politicienii prinși că au plagiat să nu demisioneze din funcțiile deținute.

Plagiatori nu există numai la noi, există şi în altă parte, dar acolo vorbesc de democraţiile consolidate. Dacă despre un politician apare discuţia că a plagiat, el pleacă din politică. Unii chiar cu o carieră briliantă în politică s-au oprit şi au plecat. Nu a fost nevoie de nimeni să le spună să se retragă dacă sunt hoţi. Noi trăim momentan într-o formă de sincopă. La noi, hoţii s-au cocoţat în vârful statului. Plagiatul e o formă de hoţie, dacă este tolerată, concluzia politicienilor e că se poate şi mai mult”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele României susține de asemenea că e nevoie de un mecanism de „autocurățire” pe care ar trebui să-l facă universitățile și care ar trebui să elimine „nu plagiatul, ci plagiatorii”.

Acesta a spus că problema a apărut în anii 90, când unii politicieni au fost atraşi spre universităţi şi li s-au oferit doctorate.

”Aici, universităţile au tras frâna de mâna foarte târziu. Evoluţia e mai complexă, de lungă durată şi nu se poate spune ok, să se termine cu plagiatul”, a mai afirmat şeful statului.