Sfaturi utile pentru românii care beneficiază de carduri de energie

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) vine în ajutorul românilor care beneficiază de cardurile de energie cu o serie de răspunsuri la întrebările la care se gândesc majoritatea beneficiarilor.

De exemplu, „Ce ar trebui să facă titularul cardului de energie care are domiciliul înscris pe cardul de energie diferit de domiciliul înscris pe factura la energie?” și „Ce ar trebui să facă românii dacă locul de consum de pe factura de energie este diferit de domiciliul titularului înscris pe cardul de energie?”

În aceste situații, dacă adresa de pe cardul de energie și adresa de pe factura de energie sunt diferite, nu se poate efectua plata, nefiind îndeplinite condițiile legale.

Dacă beneficiarul dorește să efectueze plata la adresa menționată pe factura de energie, trebuie să își clarifice situația locativă prin stabilirea reședinței la adresa pe care o dorește și ulterior va fi realizată verificarea condițiilor de eligibilitate la noul loc de consum. În funcție de rezultatele verificărilor se va emite cardul de energie pentru noul loc de consum, dar plățile pot fi realizate începând cu tranșa a doua.

De altfel, dacă titularul cardului de energie locuiește în chirie la o adresă care nu este aceeași cu adresa care este înscrisă pe cardul de energie și care este adresa de domiciliu din cartea sa de identitate, trebuie să își soluționeze situația locativă prin stabilirea reședinței conform situației de fapt.

Ulterior, stabilirii reședinței la adresa unde locuiește efectiv cu chirie, vor fi realizate verificările privind îndeplinirea condițiilor de eligibilitate la noul loc de consum. În funcție de rezultatele verificărilor se va emite card pentru noul loc de consum, dar plățile pot fi realizate începând cu tranșa a doua.

Cum se realizează plata facturilor la energie prin cardurile de energie?

Vă amintim că pentru plata facturilor la energie, beneficiarii vor avea nevoie de cardul de energie, actul de identitate, factura sau certificatul de validare a datoriei, o declarație pe propria răspundere și contractul de furnizare a energiei la domiciliul declarat (în cazul în care beneficiarul are alt domiciliu decât cel înscris pe cardul de energie).

Plata facturilor la energie folosind cardurile de energie se poate face direct la poștaș, la orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal în raza căruia își are domiciliul beneficiarul, în mediul rural. De asemenea, plata se poate face și în mediul online, prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziție de Poșta Română.

Certificatul de validare a datoriei este un document emis de asociația de proprietari / locatari pentru a certifica datoria curentă sau restantă a beneficiarului față de asociație, rezultată din furnizarea de energie termică în sistem centralizat.

De menționat că, beneficiarii racordați la alimentarea cu energie termică în regim centralizat trebuie să solicite eliberarea acestui certificat de către de proprietari unde este înscris. După ce primesc acest certificat, pentru a achita factura, trebuie să îl prezinte poștașului / oficiantului poștal împreună cu cartea de identitate și cardul de energie.