Evenimente Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Actualitate

Infecţia care se răspândeşte în Bucureşti. Autorităţile par neputincioase

Autor: | | 3 Comentarii | 102055 Vizualizari

La nivelul întregii țări s-au înregistrat în sezonul 2018, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, 23 cazuri de infecţie, dintre care unul în București, iar Ministerul Sănătăţii a recomandat recent autorităţilor locale să intensifice măsurile.

La începutul lunii august s-a înregistrat în România, Galaţi, primul deces din cauza virusului West Nile, transmis de tânţari. În ciuda pericolului, Primăria Capitalei pare însă neputincioasă, parcurile, curţile şi grădinile din Bucureşti fiind în continuare pline de ţânţari, deşi până acum a plătit circa 6 milioane de lei pentru stârpirea insectelor. 

În plus, instituţia spune că nu a fost informată cu privire la existenţa unor focare de infecţie cu ţânţar tigru care este prezent în Bucureşti de câţiva ani şi face ravagii, deci nu s-au luat măsuri specifice.  

Municipalitatea aplică tratamente doar pe spatiile pe care le administrează (parcuri, cimitire, malurile lacurilor, pieţe, instituţii din subordine), iar domeniul privat, care acoperă cea mai mare parte din oraş, rămâne descoperit (subsolurile blocurilor, grădinile blocurilor, curţi). Pe zonele proprietate privată, în teorie, tratamentele trebuie aplicate de proprietari, însă în practică acest lucru nu se întâmplă. Oamenii fie nu ştiu că le revine această sarcină, fie spun că este prea scump - costă 40-50 lei un pliculeţ de insecticid dacă proprietarii aplică singuri tratamentul şi 100-200 lei dacă apelează la o firmă - fie sunt dezinteresaţi în lipsa sancţiunilor aplicate de Primărie. 

În aceste condiţii, daca tratamentul nu se aplică unitar şi nu se stârpesc focarele de infecţie, de exemplu de pe o stradă cu 20 de case, zece aplică şi zece nu, ţânţarii nu vor fi stârpiţi şi se înmulţesc din nou. Primăria spune că nu poate interveni pe domeniul privat deoarece legea nu permite, însă nici nu a căutat alte soluţii.

 

Pagina 1 din 1
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.