Începe MAREA schimbare pentru cei cu mașini DIESEL! Au anunțat acum
Începe marea schimbare pentru posesorii de mașini diesel. Rând pe rând, producătorii încep să sprijine clienții în achiziționarea de mașini noi, mai puțin poluante.
Renault a anunţat că va oferi, în Germania, subvenţii proprietarilor vehiculelor echipate cu motoare pe motorină mai vechi pentru a le schimba cu modele mai noi şi mai puţin poluante, devenind astfel primul producător auto străin care sprijină eforturile anti-poluare ale autorităţilor de la Berlin, transmite Reuters.
Marţi, grupul auto francez a informat că proprietarii vehiculelor diesel care îndeplinesc standardele Euro 5 sau mai vechi sunt eligibili pentru a primi o sumă cuprinsă între 2.000 euro şi 10.000 de euro pentru a-şi cumpăra noi maşini Renault, indiferent de tipul motorului pe care îl are noul model.
Şi grupul auto Volkswagen AG a acceptat să acopere o parte din costurile reconfigurării sistemului hardware la vehiculele echipate cu motoare diesel, a anunţat luni ministrul german al Transporturilor, Andreas Scheuer.
„Avem un angajament de la Volkswagen pentru reconfigurarea sistemului hardware, costul fiind estimat la 3.000 euro per vehicul. VW va acoperi 2.400 de euro din această sumă. Acum va trebui să se ajungă la un acord în coaliţia de guvernare privind acoperirea deficitului de finanţare de 600 de euro”, a explicat Andreas Scheuer.
Acesta a adăugat că partidul său, Uniunea Creştin-Socială (CSU), care guvernează alături de Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a cancelarului Angela Merkel, nu vrea ca şoferii maşinilor diesel să plătească costuri suplimentare pentru reconfigurarea sistemului hardware la vehiculele echipate cu motoare diesel mai vechi.
Poluarea urbană în multe oraşe germane este mai ridicată decât prevăd normele UE, determinând autorităţile să găsească metode de a reduce poluarea.
Germania s-a angajat ca, până la sfârşitul anului, să actualizeze softul pentru aproximativ 5,3 milioane de maşini echipate cu motoare diesel, pentru a reduce emisiile poluante cu până la 30%.
În februarie, un tribunal german a decis că oraşele din Germania pot interzice circulaţia celor mai poluante automobile diesel pe străzile lor. Teama că aceste interdicţii vor fi puse în aplicare a dus la scăderea semnificativă a vânzărilor de autoturisme diesel pe cea mai mare piaţă auto din Europa.
Industria auto germană, unde lucrează aproximativ 800.000 de angajaţi, este afectată de reacţia negativă faţă de automobilele echipate cu motoare diesel după ce, în luna septembrie 2015, Volkswagen a recunoscut că a utilizat un software pentru a eluda standardele de emisii poluante. Acest scandal s-a extins la nivelul întregii industrii şi a stimulat în alte ţări investiţiile în vehiculele electrice.
Pentru a reduce nivelul poluării şi a evita interzicerea totală a vehiculelor diesel, Volkswagen, Daimler şi alţi producători auto şi-au accelerat eforturile de dezvoltare a maşinilor electrice. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





