SUA, mai aproape ca niciodată de al treilea Război Mondial?

Începe al treilea Război Mondial? Fostul președinte american Donald Trump crede că SUA sunt mai aproape decât oricând de acest lucru.

Miercuri, pe 8 noiembrie, acesta și-a argumentat declarația spunând că țara sa este reprezentată de oameni incompetenți.

„Suntem aproape de faptul că nu vom avea nicio ţară de partea noastră. Suntem aproape şi de cel de-al Treilea Război Mondial. Nu mi-aş putea imagina sau gândi niciodată la asta, dar suntem foarte aproape”, a declarat el în Florida.

Cât despre actualul președinte al SUA, Joe Biden, Trump a spus că „nu poate părăsi scena, nu poate spune două propoziții și este responsabil de negocierile noastre privind armele nucleare”.

Fostul lider de la Washington a adăugat că „nu am fost niciodată atât de aproape de un al Treilea Război Mondial. Niciodată nu am fost atât de aproape.”

„Și sper că mă înșel. Aceasta nu este o prognoză, pentru că nu aș face niciodată o astfel de prognoză. Este groaznic să spunem asta, dar niciodată nu am fost atât de aproape de al Treilea Război Mondial. Și există un singur motiv – oamenii incompetenți vorbesc în numele nostru”, a continuat repblicatul.

Donald Trump critică administrația Biden

Potrivit lui Donald Trump, „sarcina principală este de a asigura securitatea Americii”, notează Adevărul.

„Timp de patru ani sub administrația Trump, am asigurat securitatea Americii. Am asigurat securitatea Israelului. Am asigurat securitatea Ucrainei. Am asigurat securitatea lumii.

Nici Israelul, nici Ucraina nu s-ar fi întâmplat sub administrația Trump. Nu exista nicio modalitate de a se întâmpla asta”, a afirmat el.

Fostul președinte american a mai spus că în timpul administrației Biden, „Statele Unite s-au transformat în groapa lumii” pentru că, spune el, în țară, „prizonierii sunt eliberați din închisori”.

Trump și Biden își doresc al doilea mandat la Casa Albă

Următoarele alegeri prezidențiale din SUA vor avea loc în noiembrie 2024. Atât Donald Trump, cât și Joe Biden, și-au anunțat intenția de a candida pentru un nou mandat la Casa Albă. Iar potrivit unui sondaj realizat de CNN, Trump l-ar putea învinge pe Biden.

Datele arată că Trump (49% din voturi) conduce, în prezent, cu patru procente, în rândul electoratului american. Totul în timp ce Biden ar reuși să adune doar 45% dintre voturi.

Același sondaj mai arată și că actualul președinte, Joe Biden, este „mult mai puțin” popular în comparație cu Partidul Democrat. Sondajul CNN relevă dificultățile cu care se confruntă Joe Biden în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2024. Mai multe puteți citi aici.