Potrivit unui comunicat al ANI (Agenţia Naţională de Integritate) datat luni, 1 februarie, a fost constatată starea de incompatibilitate în cazul a şase persoane, potrivit Legii nr. 176/2010.

Este vorba despre un şef de secţie la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, un funcționar public în cadrul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, un fost director în cadrul Autorităţii Electorale Permanente, un primar din judeţul Vâlcea şi doi consilieri locali.

Cine sunt cele şase persoane găsite în incompatibilitate de către ANI?

Petru-Martin Deutsch, Șef secție în cadrul Institutului de Boli cardiovasculare Timișoara, Județul Timiș.

În perioada 22 noiembrie 2016 – 11 noiembrie 2020, a deținut simultan cu funcția de Șef secție în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara, și calitatea de asociat, respectiv funcția de administrator, în cadrul a două societăți comerciale.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art.185, alin. (15) coroborate cu prevederile art. 178, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 95/2006.

Liana Daniela Coteanu, Funcționar public în cadrul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială.

În perioada 01 februarie – 01 mai 2018, a exercitat simultan cu funcția publică de execuție de inspector social în cadrul Compartimentului Control Intern și Managementul Calității și funcția de coordonator activități în echipa de implementare a proiectului ”INTESPO – Înregistrarea Tinerilor în Evidențele Serviciului Public de Ocupare”.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 94, alin. (1), alin.(2), lit.a), și alin. (2 ^2) din Legea nr.161/2003.

Emanuel Palea, fost Director și actual Consilier parlamentar în cadrul Filialei Sud – Muntenia a Autorității Electorale Permanente.

În perioada 01 iulie – 05 noiembrie 2020,a deținut simultan funcția de consilier parlamentar la Filiala Sud – Muntenia a Autorității Electorale Permanente și calitatea de membru al unui partid politic.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 102, alin (9) din Legea nr. 208/2015.

Ion Milorad Cumpănășoiu, Primar și fost Consilier Local al Orașului Berbești, Județul Vâlcea.

În perioada 10 iunie 2017 – 10 mai 2018, a exercitat simultan cu funcția de consilier local și funcțiile de Director și Manager în cadrul unei societăți comerciale al cărei acționar unic este Consiliul Județean Vâlcea.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Niculae Niculae, Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Dragodana, Județul Dâmbovița.

În perioada 31 martie 2017 – 03 decembrie 2020, a deținut simultan cu funcția de consilier local și pe cea de consilier superior (funcționar public) în cadrul Primăriei Orașului Găești, județul Dâmbovița.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 94, alin. (1) și alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Daniela Rodica Orășanu, fost Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Dudești, Județul Brăila.

În perioada exercitării mandatului de consilier local (2016 – 2020), societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de titular întreprindere individuală, a prestat servicii pentru Primăria Comunei Dudești, județul Brăila, în valoare totală de 26.354,32 lei.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare, se mai arată în comunicatul publicat pe site-ul ANI.