"Sâmbătă vor fi testate rachete cu rază de acţiune scurtă şi lungă sol-apă, sol-sol şi sol-aer", a declarat amiralul Mahmoud Moussavi, purtător de cuvânt pentru manevrele care se vor desfăşura până luni, scrie Agerpres.

Teheranul a ameninţat cu închiderea strâmtorii prin care tranzitează între o treime şi 40% din traficul maritim petrolier mondial, ca răspuns la noile sancţiuni împotriva exporturilor sale de petrol pe care Statele Unite şi ţările europene doresc să le adopte din cauza controversatului program nuclear iranian.

Generalul iranian Hassan Salami, numărul doi al Gardienilor Revoluţiei, forţa de elită a regimului islamic, a respins joi avertizarea Statelor Unite împotriva închiderii strâmtorii, subliniind că Iranul ar acţiona cu determinare "pentru a-şi apăra interesele vitale".

Statele Unite au criticat "comportamentul iraţional al Iranului" şi au avertizat că "nicio perturbare a traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz nu va fi tolerată".

Strâmtoarea este deosebit de vulnerabilă din cauza lăţimii sale reduse, de aproximativ 50 km, şi a adâncimii care nu depăşeşte 60 m.