Exista o vorba care spune ca istoria se repeta. Problemele cu care se confrunta astazi Romania – deficitele, castigarea pietelor externe pentru desfacerea produselor romanesti, atragerea capitalului strain pentru investitii, depreciere, inflatie – nu sunt izolate intr-o anumita perioada a istoriei economiei romanesti. Aceleasi probleme au mai existat de-a lungul timpului, iar istoria arata ca solutiile la care au apelat guvernele Romaniei au fost, de multe ori, identice.
Pana la primul razboi mondial, evolutia economiei interne a facut din Romania una dintre cele mai dezvoltate tari din sud-estul Europei. Era a treia producatoare mondiala de petrol, cu 1,8 milioane tone anual, dupa SUA (primul loc, cu o productie anuala de opt milioane de tone) si Rusia (locul al doilea) si mare producatoare de cereale – ocupa locul al treilea in lume la productia de porumb, dupa SUA si Brazilia, si locul al patrulea in Europa la productia de grau. Timp de mai multe decenii, balanta comerciala a Romaniei a fost excedentara, iar bugetul era, de asemenea, excedentar. Din punctul de vedere al comertului exterior pe cap de locuitor, tara noastra ocupa locul opt in lume dupa Argentina, Olanda, Belgia, Anglia, Franta, Germania si SUA.
Cele doua razboaie mondiale au dat o lovitura decisiva economiei romanesti. In anul 1945, de exemplu, volumul comertului exterior reprezenta 3,8% din volumul anului 1938. Stoarsa de bani dupa alocarea unor cheltuieli fabuloase reclamate de pregatirile pentru razboi si puternic indatorata fata de creditorii externi (Franta si Anglia detineau 42,2% din totalul datoriei externe a Romaniei; negocierile cu creditorii au redus datoria cu aproape 45%), Romania a cunoscut intre 1918 si 1945 o perioada de refacere a economiei. Masurile adoptate au avut un puternic caracter protectionist, fiind exercitate indeosebi prin intermediul politicilor vamale. Instrumentele folosite au fost: incurajarea exportului, simultan cu reducerea importurilor si sprijinirea productiei autohtone. Cele doua razboaie mondiale au adus mutatii importante la nivel international: SUA deveneau superputere economica, Rusia, superputere politica.
Daca razboiul i-a sters Romaniei din stralucirea de altadata, comunismul aproape ca a aruncat-o in anonimat, vreme de o jumatate de veac. Dintr-o tara care conta pe pietele internationale, care se putea mandri cu moneda puternica la bursele externe (in perioada antebelica), Romania a intrat intr-un con de umbra.
Dupa caderea lagarului comunist, autoritatile de la Bucuresti au incercat sa readuca Romania in viata internationala. Inconsecventa masurilor adoptate, lipsa de fermitate in ceea ce priveste disciplina financiara n-au facut, insa, decat sa adanceasca dezechilibrele din economie. Dupa mai mult de un deceniu, Romania inca nu reuseste sa depaseasca problemele reale care franeaza reintrarea ei in lumea internationala. Se afla la coada tarilor europene, din punctul de vedere al incasarilor bugetare raportate la PIB, si cateva riscuri majore continua sa ameninte stabilizarea economica: adancirea deficitului de cont curent, indeosebi ca urmare a sporirii importurilor; lentoarea restructurarii economiei influenteaza negativ procesul de colectare a veniturilor bugetare, pe de o parte, iar pe de alta parte, poate conduce la sporirea cheltuielilor finantate de bugetul de stat.
Istoria dezvaluie favoritii Puterii
Mita, coruptia sunt fenomene despre care astazi se vorbeste foarte mult. Politicienii de dupa 1990 si-au concentrat discursurile din campaniile electorale pe lupta impotriva coruptiei, fenomen care ne plaseaza astazi printre primele tari in Europa. Acest flagel are radacini adanci in istoria economiei romanesti. In memoria istoricilor a ramas numele lui Alexandru Constantinescu, ministrul industriei din 1920. I se spunea „porcul”. Printre istorici circula o anecdota al carui personaj principal este chiar ministrul Constantinescu: intr-o zi, in cabinetul ministrului industriei ajunge un afacerist evreu. Acesta ii zice ministrului: „Trebuie sa export ceva, am nevoie de licenta. Aveti si dumneavoastra un milion de lei la afacere si nu va afla nimeni.” Replica „porcului”, a venit prompt: „Da-mi, domnule, opt milioane si poate sa afle toata lumea”.
Puterea politica a avut in toate timpurile favoritii ei. Dupa anul 1990, s-a vorbit mult despre clientelismul politic, despre masuri care aparau interese de afaceri. Istoria ofera multe exemple care se desprind parca din viata ultimului deceniu al economiei romanesti. Din camarila regala faceau parte, spre exemplu, nume sonore din lumea afacerilor vremii: Malaxa, Auschnitt, Guban. Banul public facea si atunci, ca si acum, puternic cu ochiul spre marii oameni de afaceri. Protectia inalta de care beneficiau a facut ca acestia sa obtina cu prioritate comenzi din partea statului, fie ca era vorba despre castigarea de licitatii pentru realizarea lucrarilor publice, fie ca era vorba despre comenzi militare. Avantajul era reciproc: patronii de fabrici isi sporeau cifra de afaceri, cedand, in schimb, actiuni regelui. Cautand prin evidentele Registrului Comertului, probabil ca si astazi putem identifica demnitari cu aporturi, chiar nesemnificative, la capitalul social al unor companii private si poate ca istoria scrisa in urmatorii 50 de ani va scoate la lumina favoruri care astazi sunt subiecte tabu.    

DupA 1880, protecTionismul a fost politicA de stat

Prima convenTie de liber schimb a fost un eSec

· Intre anii 1859 si 1877, exporturile de cereale au determinat inregistrarea unei balante comerciale excedentare. Crizele economice din anii 1873 si 1877 au afectat comertul exterior al Romaniei, prin scaderea preturilor produselor agricole.
Autoritatile au recurs la reducerea taxelor vamale la export. In 1875 a fost incheiata o conventie comerciala, pe o perioada de zece ani, cu Imperiul Austro-Ungar, care viza exporturile romanesti de cereale si
importurile de utilaje industriale austro-ungare. Efectele nu au fost favorabile Romaniei, fapt ce a determinat nereinnoirea conventiei si adoptarea unor masuri pentru stimularea industriei autohtone.

Incepe stimularea productiei industriale autohtone

· Anul 1886 este anul incurajarii dezvoltarii activitatii industriale. Cateva exemple de avantaje oferite de guvern, prin lege: scutire de impozit pe zece ani, terenul oferit gratis industriasilor, la fel si sursele de energie, scutiri de taxe vamale pentru importurile de masini si utilaje. Apare primul tarif vamal general protectionist. Se introduce o taxa de 30%, asupra produselor importate din tarile care aplicau taxe suplimentare produselor romanesti. In 1904 tariful vamal se modifica, mentinandu-se insa aceeasi politica protectionista. Taxele vamale erau stabilite in functie de importanta pe care produsele importate o aveau in economia romaneasca. Importul de produse care puteau fi realizate in Romania era supus unor taxe vamale ridicate. Ritmul de crestere a numarului intreprinderilor
nou-infiintate sporeste dupa 1886, de la 8,2 societati pe an, la 63 in 1906. Tariful vamal stabilit in 1904 a ramas valabil pana la primul razboi mondial.

Interventionism in perioada dominatiei doctrinei liberale

· Politica interventionista a statului a continuat si dupa formarea Romaniei mari, in 1918, culminand cu masuri luate pentru a forta diminuarea capitalului strain in economie. Paradoxal, aceste actiuni au apartinut Partidului National Liberal, care a adoptat deviza „prin noi insine”, fiind continuate, apoi, de conservatori. Aceasta decizie a fost luata dupa o perioada in care capitalul strain patrunsese puternic in Romania, favorizat fiind de masurile de incurajare a productiei industriale autohtone luate cu cateva decenii in urma si indeosebi de aparitia Legii minelor, adoptata in anul 1885 si care a permis ca exploatarea petrolului sa se faca aproape exclusiv cu ajutorul banilor veniti din afara tarii. Era de asteptat ca banii capitalistilor occidentali sa se orienteze catre alte domenii, dupa protectionismul vamal introdus prin legea din 1886, care ingradea importurile de produse industriale de catre Romania. In aceste conditii, exploatarea resurselor naturale devenise principalul punct de atractie al investitorilor straini. In acest sector predomina capitalul german, urmat de cel olandez, englez, apoi roman, american, francez, belgian, italian. Patrunderea capitalului strain in Romania a fost justificata de lipsa fondurilor autohtone, dar efectele nu au fost cele asteptate. Industria prelucratoare romaneasca nu a fost printre beneficiarele investitiilor straine realizate in sectorul extractiv, aceasta fiind, in general, ocolita. Cea mai importanta lege adoptata in 1924 de liberali pentru a frana expansiunea capitalului extern, simultan cu incurajarea celui autohton, a fost aceeasi care i-a adus pe straini in Romania: Legea minelor. Legea acorda mai multe avantaje societatilor al caror capital social era majoritar autohton. Initial se plecase de la un aport autohton de 60%, pentru ca ulterior (in urma presiunilor capitalistilor occidentali) acesta sa scada la 50,1%. Dar cea mai importanta prevedere era aceea ca numai statul isi putea exercita dreptul de proprietate asupra bogatiilor miniere ale subsolului, iar valorificarea se putea realiza fie direct de catre stat, fie de sectorul privat, prin concesionare. Rezultatul acestei masuri, fara ca ea sa fie coercitiva, a fost scaderea ponderii capitalului strain de la 80%, in 1914, la 35 – 36%, in 1938. Insa industria prelucratoare a cunoscut o perioada de avant. Criza mondiala din anii 1929 – 1933 a fost resimtita si in Romania, desi nu la nivelul cu care s-au confruntat statele occidentale. Continuarea politicilor protectioniste, care au vizat inclusiv stergeri de datorii, reesalonari pe perioade lungi, de pana la 17 ani, cu dobanda de 1% pe an, prime la export, micsorarea importurilor de produse ce puteau fi fabricate in tara au reusit sa contracareze din efectele crizei, asa incat redresarea economica intervine abia din 1933. Apar noi capacitati de productie, se dezvolta noi industrii care aveau ca obiect de activitate fabricarea de aparate optice, cabluri si motoare electrice, aparate radio. Industria alimentara acoperea aproape integral necesarul de consum intern, la fel cea textila si de pielarie. S-a extins industria de material rulant, locomotive, automotoare – ultimele doua fabricate de Malaxa. Bugetul statului redevine excedentar dupa anul 1935, la fel balanta comerciala a Romaniei, cu peste 40 miliarde de lei, in perioada 1929 – 1939. Principalul partener extern al Romaniei era Germania, urmata de Anglia la export si Cehoslovacia la import. r
r
Al doilea Razboi Mondial, inceputul unei noi crizer
r
• Cel de-al doilea razboi mondial a determinat caderea economiei romanesti. Productiile industriale si agricole scad, la fel si valoarea comertului exterior. De exemplu, in 1944, productia industriala reprezenta 40% din realizarile perioadei interbelice. Pentru Romania incepe, de r
atunci, o noua si lunga perioada e criza, r
in cadrul careia doctorul in economie Constantin Ionete distinge patru etape principale, pe care le prezinta in lucrarea sa intitulata „Criza de sistem a economiei de comanda si etapa sa exploziva”. Prima, localizata in perioada 1944 – 1950 si pe care o defineste „ruinarea economiei”, o pune pe seama platii despagubirilor de razboi. Cea de a doua etapa, perioada 1948 – 1960, (cand a avut loc incheierea cooperativizarii agriculturii), este definita drept „criza a trecerii de la structurile economiei de piata la economia monopolista de stat”. „Este perioada in care orice informare statistica a fost abolita”, spune economistul Ionete. Cea de a treia etapa, cuprinsa intre anii 1963 si 1976, este denumita „criza latenta”, defininta printr-o tendinta sovaitoare de liberalizare a micului producator agricol si ca o perioada de acumulare a datoriilor externe. Ultima etapa, cu incepere din anii 1970, este denumita „criza profunda”. De atunci a inceput, practic, o perioada caracterizata prin sporirea importurilor de materii prime, resurse energetice (care reprezentau aproape 50% din totalul importurilor). Acesta a fost efectul politicii de industrializare a Romaniei, o ambitie platita scump de insusi sistemul care i-a dat viata. Pretentiile regimului socialist de a ajunge la „zero” cu datoria externa (care era de peste 10 miliarde de dolari in anul 1980) au supus populatia la constrangeri serioase. Economia arata frumos pe hartie; in realitate insa, creditele nerambursate la scadenta, rezultatele negative ale intreprinderilor, sporirea imprumuturilor acestora (in 1989, valoarea creditelor contractate de intreprinderi ajunsese la nivelul produsului intern brut al Romaniei) au creat dezechilibre care dupa 1989 au fost scoase la lumina: preturile controlate, gata sa explodeze, datoriile intreprinderilor, care asteptau sa fie asanate, industriile energofage, generatoare de pierderi. r
r
Un mixaj nefericit de politici economice, dupA 1990r
r
• In 1990 Romania a plecat la drum cu o datorie externa „zero”, dar i-a trebuit mai putin de un deceniu ca sa ajunga la valoarea inregistrata in 1980. Astazi, datoria externa a ajuns la aproape 11 miliarde de dolari. Fireste, nu valoarea in sine conteaza, ci capacitatea economiei de a rambursa creditele contractate, fara amenintarea unor sincope la nivelul celorlalti indicatori interni. O economie departe de restructurarea completa poate fi insa oricand amenintata de dezechilibre. Deficitele bugetare greu de potolit au dat dureri de cap tuturor guvernelor instalate la Palatul Victoria in ultimii 12 ani. Deficitul comercial a ajuns la peste 1,7 miliarde de dolari, in primele opt luni ale acestui an. Lipsa capitalului autohton i-a determinat pe guvernanti sa incurajeze capitalul strain. Masurile utilizate, prin acordarea de facilitati fiscale, au palit in fata inconsecventei legislative. Rezultatul? Romania ramane in coada plutonului tarilor central-europene, din punctul de vedere al atragerii capitalului strain. Deprecierea monedei nationale, lupta cu inflatia sunt probleme perene. Stergeri de datorii, reesalonari, acordarea de garantii pentru creditele contractate de societatile romanesti, preluari de pierderi la datoria publica sunt cateva dintre masurile care aproape au tinut in loc evolutia ascendenta a economiei romanesti. Ce a deosebit guvernele de dupa 1990 de cele din perioada antebelica? Probabil, amestecul de politici protectioniste cu politici liberale, un mixaj care n-a condus nici la protectie sociala, nici la o economie realmente capitalista, un mixaj de masuri luate cu … jumatati de masura. Si, in mod sigur, instabilitatea legislativa. „Legislatia economica, inclusiv cea financiara, a fost extrem de stabila in Romania interbelica. Aceasta legislatie a fost compusa din legi, proiecte de legi discutate in Parlament care si astazi sunt model de opera juridica, prin simplitatea si claritatea lor. Legislatia din perioada interbelica poate fi categoric considerata model pentru o serie de masuri ce ar trebui luate astazi. Adaptata, fireste, la situatia curenta”, opineaza ex-premierul Radu Vasile, profesor universitar de istorie economica.r
r
Reforma Agrara a guvernului Roman, dupa modelul lui Cuza, dar cu efecte contrarer
r
Anul 1864 prezinta o importanta deosebita in istoria economiei romanesti si in dezvoltarea capitalismului in agricultura. Este anul desfiintarii iobagiei si al improprietaririi taranilor, ca urmare a primei reforme agrare promulgate de Alexandru I Cuza. 408.199 de tarani au primit pamant, iar 59.721 au primit locuri de casa. A


Te-ar putea interesa și: