Îi dă afară pe toți cei care nu se execută. Clotilde Armand a lansat o serie de amenințări pentru angajați. „Faceţi bine şi găsiţi documentele sau zburaţi instant din primărie”, a spus ea.

Primarul de la Sectorul 1 amenință că îi va da afară pe angajații din instituție. E vorba de cei care refuză să colaboreze cu ofițerii DNA. “Faceţi bine şi găsiţi documentele sau zburaţi instant din primărie”, a spus ea.

Primarul Sectorului 1 a spus că unii funcţionari ai Primăriei au refuzat să ofere Direcţiei Naţionale Anticorupţie documente solicitate. E vorba de actele referitoare la studiile de fezabilitate achiziţionate de Administraţia Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar şi a Unităţilor Sanitare Publice Sector 1.

Clotilde Armand e supărată tare

„Zilele trecute am aflat de la Direcţia Juridică că procurorii DNA au solicitat de la mai multe departamente documente privind studiile de fezabilitate achiziţionate de AUIPUSP, încă de anul trecut. Acum, înţeleg că la serviciul Achiziţii Publice că încă mai lucrează nişte oameni apropiaţi de fostul primar Vanghelie. Ei se fac că nu găsesc documentele solicitate de procurori. Am o singură propunere pentru ei: faceţi bine şi găsiţi documentele sau zburaţi instant din primărie”, a spus Clotilde Armand.

Clotilde Armand a menţionat că, înainte de a deveni primar, a depus, împreună cu colegii din USR, o plângere la DNA. Era vorba că AUIPUSP a atribuit direct, fără licitaţie, 71 de contracte unei firme pentru studii de fezabilitate şi expertize tehnice.

„9 milioane de lei a primit firma Be Home Concept de la AUIPUSP pentru aceste studii. De ce am făcut această plângere la DNA atunci? Pentru că studiile acestea erau copy-paste, pentru că această direcţie a atribuit fără licitaţie aceste sume enorme unor firme de apartament în regim de urgenţă. Ce ştim despre firma Be Home Concept? Mai nimic. Ştiu doar că a remodelat vila lui Vladimir Plahotniuc. Interesant, nu?”, a susţinut Clotilde Armand.