Iadul pe pământ! Vulcanul din La Palma a distrus totul în cale. Oamenii părăsesc casele cu lacrimi în ochi

Iadul pe pământ! Vulcanul din La Palma a distrus totul în cale. Oamenii părăsesc casele cu lacrimi în ochi
Publicat de Alecsandru Ion la 23 septembrie 2021, 10:36

Lacrimi și dezolare în La Palma. Erupția vulcanului a produs numerose drame, există și români afectați. Sute de familii își văd agoniseala de o viață distrusă de lava care nu poate fi oprită, iar autoritățile spaniole declară deja că reconstrucția va fi dificilă.

Lacrimi și dezolare în La Palma. Nimeni nu se aștepta ca erupția vulcanului din insulă să aibă o asemenea amploare.

Cantitățile mari de cenușă aruncate în atmosferă, dar și gazele toxice, fac aerul foarte greu de respirat.

Lacrimi și dezolare în La Palma. Sute de oameni au fost grav loviți

Erupția vulcanului din La Palma lasă în urmă doar cenușă și drame. Sute de familii fug să își salveze lucrurile din case înainte că lava să le distrugă tot ce au agonisit.

Localnicii și-au părăsit casele cu lacrimi în ochi, încărcați cu paturi, saltele, mașini de spălat, frigidere și obiecte personale. Pentru multe din locuințe, oamenii încă plăteau rate la bancă.

Nimeni nu se aștepta ca erupția să fie atât de puternică. Lava s-a întins pe o suprafață de peste o sută de hectare și a distrus în jur de 200 de case, o școală și mai multe drumuri.

Viktoria Pinter este unul dintre românii de pe insulă. Ea locuieşte pe partea de insulă care acum nu este în pericol. Studentă la astronomie, ea urmăreşte zilnic evoluţia erupţiilor, de la Observatorul din La Palma.

“Când am văzut vulcanul, lava prima oară nu am avut cuvinte. Am stat acolo cu gura căscată. Acolo, unde este norul acela urât, acolo este vulcanul.

În zilele trecute, nu au fost nori înalţi peste insulă şi s-a văzut mai clar norul care se formează numai din vulcan şi chiar şi de aici se aude zgomotul”, a povestit românca.

Pe lângă lavă, cenuşa şi gazele fac aerul irespirabil pe insulă, informează ziarulromanesc.es.

Pagubele se ridică la 400 de milioane de euro

“Ieri am încercat să ajungem mai aproape şi am încercat să mai vedem, dar comparativ cu prima zi, a fost atmosfera plină de cenuşă. În prima zi, atmosfera era clară, se putea vedea de la distanţă, dar ieri, nu s-a mai putut, vizibilitatea a fost foarte limitată şi s-a simţit şi în nas şi în tot cenuşa”, a mai spus Victoria.

Pagubele se ridică la 400 de milioane de euro, iar reconstrucția va fi dificilă. Specialiștii susțin că lava, care se transformă în rocă vulcanică după ce se răcește, va putea fi îndepărtată doar prin explozii.

Pedro Sanchez, premierul Spaniei: Criza nu se va termina odată ce lavă va ajunge în mare. Dimpotrivă, criza se va încheia atunci când viața în La Palma va reveni la normal. Vom colabora toate administrațiile pentru ca tot ceea ce s-a distrus sau va distruge vulcanul să fie reconstruit.

Între timp, au mai fost 4 cutremure, care au dus la crearea altor cratere în vulcan, însă viteza de înaintare a lavei a scăzut de la 700 la 300 de metri pe oră.

Specialiștii sunt îngrijorați de nivelul de gaze toxice, care ar putea crește la impactul cu marea. Erupția a aruncat între 8-000 și 10.000 de tone de dioxid de sulf zilnic.

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.