Una iartă de accesorii – trebuie doar să depui o notificare -, alta de închisoare – dacă nu ai fost prea lacom. Atitudinea pozitivă cheamă la conformare. Să nu uităm și de faptul că legile nu permit ca după un deget întins să se tragă toată mână.

Accesoriile încă există și trebuie să faci diligențe pentru a nu le achita, iar evaziunea trebuie să nu depășească 100.000 EUR.

Dacă tot eram aici, poate nu strica și o delimitare mai clară a noțiunii de evaziune prin raportare la simpla structurare fiscală sau la optimizarea fiscală. Poate data viitoare…

Cum starea de alertă nu pare a înceta prea curând și pentru că dă posibilitatea agenților să-și planifice anul în cunoștință de cauză, cea mai importantă măsură adoptată este cu siguranță cea din OUG 19/2021.

Ordonanța prelungește facilitățile fiscale și le extinde aria de acoperire. Notăm mai jos câteva detalii care pot fi utile în viața de zi cu zi a societăților supuse incertitudinii economice.

Remarcăm astfel, cu surprindere, că statul poate fi și un factor de stabilitate, nu numai o sursă de angoasă.

OUG 19/2021 readuce în prim plan și activitatea de inspecție fiscală deoarece nu se mai prelungește termenul de suspendare a prescripției dincolo de 31.03.2021.

Liber la inspecții și feriți-vă de evaziune!

1. Poate depinde de prejudiciu calificarea evaziunii ca fiind de rezultat sau de pericol?

Legea 55/2021 dă apă la moară unei dezbateri care nu pare a se opri prea curând. Decizia Curții Constituționale nr. 101/2021 care a analizat ultima prevederea conține, în ea însăși, elemente ce pot înclina balanța într-o parte sau alta.

Problema ce se va pune nu va viza situațiile în care prejudiciul sub 100.000 EUR este achitat, ci situațiile în care prejudicii mult mai însemnate vor fi acoperite de bună-voie și se va pune întrebarea, pe bună dreptate, de ce la unii se consideră într-un fel și la alții nu?

2. Restructurarea obligațiilor bugetare. Notificarea suspendă executarea, dar nu pentru mult timp!

Deja din 2019, debitorii pot solicita restructurarea obligațiile bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2020 şi neachitate până la data emiterii certificatului de atestare fiscală, precum şi obligaţiile bugetare accesorii, prin obligații restante în acest sens înțelegându-se obligațiile declarate de debitor ori stabilite de organul fiscal ulterior acestei date pentru perioada anterioară.

Prezenta ordonanță facilitează debitorii în obținerea acestor restructurări prin stabilirea unui nou termen de notificare a organului fiscal în această privință – 30 septembrie 2021.

Debitorul are posibilitatea de a depune solicitarea de restructurare a obligațiilor bugetare, împreună cu planul de restructurare şi testul creditorului privat prudent până la data de 31 ianuarie 2022 (art. 22 alin. (1) s-a modificat prin art. IV din OUG 19/2021).

Notăm însă că OUG 19/2021 precizează că nu se poate depune notificarea numai pentru a beneficia de suspendarea executării silite.

Față de cei care au depus notificarea privind intenția de restructurare până la 29 martie 2021 și care nu depun solicitarea de restructurare până la data de 30 iunie 2021, va începe sau va continua executarea silită. Depunerea unei noi notificări nu va schimba cu nimic situația.

Pentru debitorii care depun notificarea după 29 martie 2021, dar nu depun solicitarea de restructurare în termen de 6 luni de la data depunerii notificării, va începe sau va continua executarea silită. În cazul în care termenul de 6 luni se extinde după 31 ianuarie 2022, solicitarea de restructurare trebuie depusă până la această data.

Se întărește ideea că procedura de restructurare poate fi folosită o singură dată, prin depunerea unei notificări, și că nerespectarea termenelor stabilite înlătură beneficiile suspendării executării.

3. Anularea obligațiilor accesorii. Credit fiscal fără dobândă. Acum și pentru inspecții!

Anularea obligațiilor fiscale accesorii a fost prelungită și extinsă. Prelungirea constă în posibilitatea depunerii notificărilor și cererilor de anulare până la 31.01.2022.

Extinderea este și mai interesantă deoarece se integrează în categoria accesoriilor ce vor fi anulate și accesoriile generate în situațiile în care:

a. – înlesnirea la plată a obligațiilor bugetare era în derulare la 31 martie 2020, iar ulterior, dar nu mai târziu de 31 ianuarie 2022, își pierde valabilitatea ;

b. – executarea obligaţiior de plată stabilite în acte administrative era suspendată la data de 31 martie 2020, iar ulterior, dar nu mai târziu de 31 ianuarie 2022, încetează suspendarea.

c. -era în derulare o inspecție fiscală în data de 29.03.2021 sau începe o inspecție fiscală până la data de 31.01.2022.

Acest din urmă punct reprezintă surpriza plăcută a OUG 19/2021 deoarece până acum anularea accesoriilor se baza în mare parte pe declarațiile contribuabililor ce erau încurajați să rectifice trecutul gri pentru a se elibera de accesorii.

De la OUG 19/2021 înainte, și cei care nu au depus astfel de declarații și sunt supuși inspecțiilor fiscale vor avea același beneficiu al eliberării de accesorii datorate pentru debite anterioare 31.03.2020.

Nu se modifica regulile generale ale procedurii de obținere a anulării accesoriilor, ele completându-se cu detalii specifice situațiilor de mai sus. De exemplu, la inspecția fiscală, cererea de anulare accesorii trebuie depusă în termen de 90 de zile de la data primirii deciziei de impunere.

Rămâne un pic neclară situația celor care au avut ghinionul să fie subiecți ai unor inspecții fiscale începute și finalizate în perioada 14 mai 2020 și 29 martie 2021. Aceștia nu vor fi vizați de OUG 19/2021 și nu vor putea cere anularea accesoriilor în temeiul acestei noi amnistii.

Vor avea însă posibilitatea aplicării art. XIV alin. 2 care permite anularea accesoriilor în situația inițierii executării silite.

Debitorii care aveau dispuse măsuri de executare silită prin poprire asupra disponibilităţilor băneşti la data de 14 mai 2020 sau cei față de care se instituie astfel de măsuri în perioada 14 mai 2020 – 31 ianuarie 2022, au posibilitatea de a notifica organul fiscal pentru anularea accesorilor și de a efectua plata sumelor principale înscrise în adresele de înfiinţare a popririi din sumele indisponibilizate.

Prin urmare, dacă vi s-au poprit accesorii, notificați, cereți anularea lor și plătiți numai principalul!

Ca urmare a OUG 19/2021 putem spune că se vor putea elibera de accesoriile trecutului – debite anterioare datei de 31.03.2020 – toți cei care doresc și depun minime eforturi.

Accesoriile care pot fi anulate în urma acestor măsuri și care se sting după 29 martie 2021 se vor restitui. Numai cine nu vrea sau nu se preocupă deloc va rămâne cu povara trecutului.

4. Eșalonarea prelungită

Art. 1 alin. (8) din OUG nr. 181/2020 a suferit unele modificări în sensul în care debitorii au acum posibilitatea să depună o cerere pentru eșalonarea obligaţiilor fiscale principale şi accesorii a căror scadenţă/termen de plată s-a împlinit după data declarării stării de urgenţă şi nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscal până la 30 septembrie 2021 inclusiv (art. VII din OUG 19/2021).

5. Prescripția? Executarea silită? Nu se mai suspendă. Liber la inspecții!

Termenele de prescripție în care se organul fiscal putea stabili creanțe fiscale fusese suspendat. La fel și cel în care contribuabilul putea cere restituirea sumelor. Prevederea din art. XII alin. 5 din OUG 48/2020 trimitea la art. XIII alin. 1 al OUG 48/2020 care stabilise data de 31.03.2021

OUG 19.2021 stabilește un nou termen dar el are în vedere numai modalitatea în care se soluționează deconturile cu sumă negativă de TVA – art. XII din OUG 48/2020. Noul termen stabilit de art. XIII alin. 1, în urma amendării prin OUG 19/2021, 31 ianuarie 2022, NU mai are în vedere și suspendarea prescripției.

Aceeași soartă o are și art. XII alin. 4 din OUG 48/2020 prin care se suspendau executările silite prin valorificarea bunurilor. Suspendarea nu supraviețuiește datei de 31.03.2021, departamentele de executare silită din cadrul administrațiilor fiscale reluându-și activitatea deplin după această dată.

Prin urmare, de la 31.03.2021, organele fiscale reiau activitatea de inspecție. Pe de-o parte, e un semn bun deoarece activitatea dă semne că revine la normal. Pe de altă parte…să sperăm că nu vor dori să recupereze pauza de 12 luni, arată George Trantea, counsel, Filip & Company și Iulia Dobre, associate, Filip & Company.