Guvernul isi deschide punga pentru industria de publicitate

Guvernul isi deschide punga pentru industria de publicitate
Publicat de CAPITAL la 13 martie 2003, 12:00

Desemnarea unui operator oficial de masurare a audientei se face, practic, in doua faze importante, iar pentru fiecare se organizeaza licitatii. Prima faza (configurarea panelului) urmareste, prin interviuri la domiciliu, sa stabileasca un esantion din care se vor alege, in a doua etapa, gospodariile pe care se va face masurarea propriu-zisa a audientei TV.Consiliul National al Audiovizualului, agentiile de publicitate si posturile de televiziune reunite in comisia de organizare au declansat lic

Desemnarea unui operator oficial de masurare a audientei se face, practic, in doua faze importante, iar pentru fiecare se organizeaza licitatii. Prima faza (configurarea panelului) urmareste, prin interviuri la domiciliu, sa stabileasca un esantion din care se vor alege, in a doua etapa, gospodariile pe care se va face masurarea propriu-zisa a audientei TV.
Consiliul National al Audiovizualului, agentiile de publicitate si posturile de televiziune reunite in comisia de organizare au declansat licitatia pentru configurarea panelului pentru masurarea audientei TV. Mai multe institute au fost invitate: CSOP, CURS, Daedalus, Gallup International, GfK, IMAS, IRSOP, Mercury Research, MEMRB, Metromedia Transilvania si AC Nielsen. Dintre acestea, doua companii ar putea face studiul de calibrare, dupa cum prevede caietul de sarcini. In functie de costurile implicate si ofertele companiilor, nu este exclusa alegerea unui singur institut.
Criteriul principal de selectie va fi oferta tehnica. Aici sunt incluse, printre altele, modul de constructie si validare a esantionului, designul chestionarului, echipa alocata si organizarea activitatii pe teren. Ca importanta in alegerea companiilor, urmeaza oferta financiara si experienta si prestigiul firmei.
Guvernul a pus la dispozitia CNA 50.000 de euro pentru studiul de calibrare. Initial, suma ar fi venit direct catre CNA dintr-un program PHARE, dar acesta este disponibil tardiv pentru licitatie, abia in noiembrie. „Incercam sa ne limitam la aceasta suma. Daca va fi depasita, probabil va fi platita de industria de publicitate”, a declarat Ralu Filip, presedintele CNA.
Caietul de sarcini prevede clar termenii in care se va face cercetarea. Volumul esantionului va fi intre 12.000 si 14.000 de persoane si va stabilit dupa recensamantul national de anul trecut. La sfarsitul lunii mai, rezultatele cercetarii trebuie sa fie disponibile. Pe baza cercetarii vor fi alese gospodariile (panelul) pe care se va face masurarea audientei prin peoplemetere (aparat montat langa aparatele TV, capabil sa inregistreze programele si posturile vizionate). Separat de aceasta masurare, CNA a anuntat ca pregateste un proiect de masurare a audientelor din timpul zilei si in locurile publice, in institutii, dar nu au fost stabilite inca modalitatile concrete prin care acest studiu va fi realizat.
Castigatorul primei licitatii nu va putea participa la licitatia pentru masurarea propriu-zisa. Astfel, este de asteptat ca CSOP, institut capabil sa ofere servicii de masurare a audientei TV prin metoda peoplemeterelor, sa nu fie prezent la licitatia pentru configurare. De asemenea, IMAS nu va fi prezent in prima faza, data fiind legatura cu AGB Television Audience Measurement, unde detine 40% din actiuni. „In cazul in care IMAS participa si castiga licitatia pentru configurare, AGB nu va putea intra in licitatia pentru operatorul oficial de audienta”, a declarat Ralu Filip.
Masurarea audientei TV va fi facuta prin cel putin 1.000 de peoplemetere. Situatia ideala este unificarea panelurilor CSOP/Taylor Nelson Sofres si AGB, ceea ce ar duce la 1.400 de peoplemetere si ar scadea considerabil marja de eroare.
Unificarea panelurior intr-o singura companie este insa in discutie, iar CSOP si AGB nu au un raspuns final. Alin Teodorescu, director IMAS, a precizat ca discutiile sunt mai „avansate” decat in octombrie anul trecut, dar nu a dat mai multe amanunte.
Serviciul de masurare a audientei va fi activ de la 1 ianuarie 2004. Potrivit estimarilor, costul anual de operare va fi intre 1 si 1,5 milioane de dolari. Cea mai mare parte (80%) va fi platita de posturile de televiziune, iar 20 de procente vor fi achitate de agentiile de publicitate. La randul lor, posturile de televiziune vor plati diferentiat cota de participare. Astfel, 60% din cota televiziunilor va fi platita de Pro TV, Antena 1, Prima TV, Romania 1 si Realitatea, diferenta fiind suportata de celelalte posturi de pe piata.

Masurarea audientei TV va Incepe la 1 ianuarie anul viitor
Elaborarea ofertelor pentru licitatia de configurare    3-20 martie
Predarea ofertelor de catre companiile de cercetare    21 martie
Evaluarea ofertelor si desemnarea castigatorului    24-31 martie
Cercetarea de calibrare                1-30 aprilie
Rezultate cercetare de calibrare            1 iunie
Intocmirea caietului de sarcini pentru desemnarea
operatorului de audienta                1-31 mai
Elaborarea ofertelor de catre companiile de cercetare    1-29 iunie
Predarea ofertelor                    30 iunie
Evaluarea ofertelor si desemnarea castigatorului    1-22 iulie
Recrutarea membrilor panelului            25 iulie-31 august
Instalare peoplemeter                1 septembrie- 31 octombrie
Perioada de test                    1 noiembrie 31 decembrie
Serviciu activ                    1 ianuarie 2004

Industria de publicitate este reprezentata In ComisiA de organizare a licitatiei

CNA
Ralu Filip
Gabriela Stoica
Cristina Trepcea
Mircea Sorin Moldovan
Rasvan Popescu
Agentii
Grey
McCann Erickson
Team Advertising
Mindshare
Zenith Media    
Posturi TV
Societatea Romana de Televiziune    
Pro TV
Antena 1
Prima TV
Realitatea TV

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.