Ghidul a fost realizat în cadrul proiectului „Accesul la sistemul juridic prin perspectiva grupurilor vulnerabile – Justiție pentru toți”, cod proiect SIPOCA 493/MySMIS 125435, co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020, Axa prioritară 2. Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, Obiectivul specific 2.3. Asigurarea unei transparențe și integrități sporite la nivelul sistemului judiciar în vederea îmbunătățirii accesului și a calității serviciilor furnizate la nivelul acestuia. 

Ghidul privind acordarea asistenței judiciare din oficiu în România este distribuit gratuit, în format fizic, către 500 de persoane, cu accent pe viitorii juriști, materialul fiind disponibil spre descărcare inclusiv online, pe site-ul proiectului ”Accesul la sistemul juridic prin perspectiva grupurilor vulnerabile – Justiție pentru toți”, accesând link-ul: https://www.justitie493.ro/materiale-resurse-utile/.

În contextul înmulțirii numărului de cauze în care oamenii nu își permit un avocat din cauza situației materiale, ghidul reprezintă un instrument foarte util pentru asigurarea liberului acces al cetățenilor la  justiție. Ghidul prezintă sistemul de asistență juridică din oficiu și ne ajută să îl înțelegem în accepțiunea pe care legea specială o dă noțiunii tehnico-juridice de ”asistență juridică”, în care se include consultanța juridică, apărarea și reprezentarea furnizate de către profesioniștii din domeniul juridic pentru care legea recunoaște o astfel de competență, respectiv avocații.   

Proiectul „Accesul la sistemul juridic prin perspectiva grupurilor vulnerabile – Justiție petru toți” este implementat în perioada 07.03.2019 – 06.10.2020 și are o valoare totală de 2.176.528 lei din care asistență financiară nerambursabilă 2.132.997,44 lei, iar contribuția proprie este de 43.530,56 lei. 

Scopul proiectului îl reprezintă facilitarea accesului la justiție al cetățenilor, în special al grupurilor vulnerabile, prin activități de informare și promovare a drepturilor și serviciilor de care pot beneficia, dar și prin îmbunătățirea calității serviciilor juridice. 

Principalele rezultate așteptate ale proiectului sunt:

  • 600 de practicieni ai dreptului care beneficiază de activități de dezvoltare/aprofundare cunoștințe în domeniul protecției juridice a drepturilor omului;
  • 18 workshop-uri organizate, la care vor participa peste 432 de avocați, pentru consolidarea capacității avocaților privind acordarea asistenței juridice în cazurile de discriminare;
  • 25 de sesiuni de informare în rândul cetățenilor cu scopul de a îmbunătăți accesul cetățenilor la justiție, cu accent pe grupurile vulnerabile, la care vor participa peste 875 de persoane;
  • 1 Ghid privind acordarea asistenței juridice gratuite și distribuirea acestuia către 500 de persoane;
  • Dezvoltarea unei platforme online cu resurse și informații juridice.

Pentru a intra în posesia ghidului în format fizic și a afla detalii suplimentare legate de proiect, vizitați site-ul www.justitie493.ro. Persoana de contact este: Alexandru Tăcină, responsabil comunicare și promovare; Telefon: 0725329007. 

Proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020