Gaz pe focul acordului dintre Guvern si FMI
Biroul Operativ al Federatiei Sindicale Gaz Romania, reunit la Pitesti saptamana trecuta, a decis organizarea unui referendum in randul salariatilor din Romgaz, Distrigaz Sud si Distrigaz Nord pentru a solicita Guvernului refacerea SNGN Romgaz in forma initiala si pentru a respinge privatizarea in forma propusa de FMI si Banca Mondiala.Liderul sindicatului Gaz Romania, Eugen Luha, a prezentat participantilor la Congres exemple de privatizare esuate in Europa de Est. Astfel, o buna parte din rete
Biroul Operativ al Federatiei Sindicale Gaz Romania, reunit la Pitesti saptamana trecuta, a decis organizarea unui referendum in randul salariatilor din Romgaz, Distrigaz Sud si Distrigaz Nord pentru a solicita Guvernului refacerea SNGN Romgaz in forma initiala si pentru a respinge privatizarea in forma propusa de FMI si Banca Mondiala.
Liderul sindicatului Gaz Romania, Eugen Luha, a prezentat participantilor la Congres exemple de privatizare esuate in Europa de Est. Astfel, o buna parte din reteaua de distributie a gazelor naturale din Ungaria a fost privatizata cu un investitor strategic – Gaz de France. „Pretul serviciului de distributie a crescut, compania a redus personalul de trei ori, iar acum statul ungar cauta sa rascumpere actiunile. Nu inteleg de ce tarile din Europa de Est trebuie sa privatizeze activitatile din industria gazului, in timp ce in Franta compania este proprietatea statului”, afirma Eugen Luha. Liderul sindicatului din industria de gaze naturale a primit aprobarea sindicalistilor de a negocia cu partidele politice pentru a oferi sustinere prin voturi pentru acei oameni politici care se angajeaza sa refaca SNGN Romgaz ca o companie integrata. „Vom sustine cu tarie ideea de utilitate publica de interes national si nu vom accepta privatizarea asa cum vor ei s-o faca”, a mai spus Luha.
Numarul consumatorilor a crescut cu 300.000 in ultimii ani
Problemele salariatilor din domeniu nu se limiteaza la aspectele legate de privatizare. Restructurarea companiei, asa cum este ea interpretata de membrii Guvernului, este in opinia sindicalistilor in detrimentul consumatorilor. Conform datelor furnizate de purtatorul de cuvant al sindicatului Gaz Romania, Catalin Musoi, numarul consumatorilor de gaze naturale a crescut in ultimii ani cu aproximativ 300.000. Conform normativelor in vigoare, pentru fiecare kilometru de retea de distributie trebuie sa existe un salariat. „Daca ar respecta litera legii, actionarii (n.r. – Ministerul Industriei si Resurselor) companiilor de distributie ar trebui sa aprobe angajarea a peste 1.300 de oameni, in nici un caz sa faca disponibilizari”, sustine Musoi.
Liderii au protestat impotriva administrarii bugetului companiilor din domeniul gazului de catre Ministerul Finantelor. „Nu inteleg de ce bugetele pentru aceste companii au nevoie de avizul unor functionari din acel minister, persoane care nu au habar despre ce se intampla intr-o astfel de companie. Ei vin doar cu indicatori de productivitate si atat. Pai nu prea este vina noastra, a salariatilor, ca jumatate din retelele de distributie au depasit durata de viata si pot exploda oricand. De cand Romgaz a fost spart in cinci companii, investitii in infrastructura retelei nu s-au prea facut. Companiile din industria gazului ar trebui scoase de sub monitorizarea FMI si ar trebui sa fie administrate exclusiv de Ministerul Industriei”, a precizat Eugen Luha. Sindicalistii spun ca in domeniul gazelor naturale nu poate fi vorba despre productivitate decat atunci cand administratorii acestor companii vor fi liberi sa inchida robinetul de alimentare cu gaze naturale pentru orice rau-platnic. Altfel, companiile de distributie nu-si pot masura rentabilitatea pe baza facturilor neincasate de la marile companii de stat falimentare, care nu platesc niciodata.
Guvernul, prins la mijloc, intre FMI si sindicat
Prezent la congres, ministrul industriei si resurselor a incercat abil sa ocoleasca subiectele fierbinti ale discutiei, dar nu i-a dezamagit pe sindicalisti. Prin declaratiile sale, ministrul Dan Ioan Popescu s-a aratat in mai multe randuri a fi adeptul refacerii vechii structuri a Romgaz. Doar in ceea ce priveste privatizarea, ministrul industriei a tinut sa remarce ca firmele rusesti se arata tot mai interesate de companiile romanesti din acest sector. Pentru a nu provoca reactia negativa a sindicalistilor, Dan Ioan Popescu a tinut sa precizeze imediat ca drepturile salariatilor din acest sector nu vor fi incalcate si le-a promis ca vor primi ajutoarele banesti si primele de sarbatori asa cum au fost negociate in contractul colectiv de munca. Declaratiile ministrului vin in contradictie cu recentele comunicate transmise de Ministerul Industriei, prin care se arata ca in majoritatea companiilor din sectorul energetic se vor opera reduceri ale bugetelor de salarii. Sindicalistii il suspecteaza pe ministrul industriei ca face aceste promisiuni doar pentru depasirea momentului Praga fara tensiuni sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





