De la începutul acestui an, mai multe companii și-au exprimat dorința de a investi în noi capacități la Galați, fie că vorbim de unități de producție, de spații de depozitare sau de tranzit pentru mărfuri.

Iar autoritățile locale s-au arătat tot mai deschise, atât către noii investitori, cât și către companiile existente.

Astfel, de curând, s-a luat o măsură importantă pentru stimularea mediului economic.

În funcție de valoarea investiției, numărul de angajați, profil de activitate și amplasament, impozitele pe clădiri și terenuri pot fi reduse și cu 100%. Iar principala condiție este ca investițiile să depășească 200.000 de euro.

Mai mult, Zona Liberă de la Galați, din dorința de a fi în continuare tot mai atractivă, aplică acum cele mai mici tarife din țară pentru licențele de lucru și permisele de acces utilizate de firmele care operează în zona fără taxe vamale.

Spre exemplu, pentru accesul persoanelor s-a stabilit o taxă de 0,5 euro pe an, pentru concesionarea unui teren 1 euro/mp/an, iar în ce privește accesul tir-urilor, pentru companii cu peste 50 de mașini, taxa este de 50 de euro pe semestru și de 80 de euro pe an.

În ceea ce privește activitățile de producție, licența de lucru pentru fabricare, prelucrare sau depozitare este de 2.800 de euro pe an, iar pentru ambalare, etichetare, marcare și comercializare este de 2.900 de euro pe an. Pentru depozitare și comercializare, taxa este de 2.700 de euro pe an.

Sunt măsuri care vin în sprijinul companiilor care investesc la Galați, astfel încât orașul își consolidează o poziție importantă pe harta economică a țării.

Articol susținut de Primăria Municipiului Galați.