Bună seara! Vă mulțumim foarte mult pentru acest premiu! Este o dovadă a angajamentului Bosch pentru România. Totodată domeniul dezvoltării și cercetării este un domeniu deosebit de important pentru Bosch, care investește constant și considerabil iar rezultatele vorbesc de la sine.

De asemenea anul acesta aniversam 10 ani de la deschiderea centrului de inginerie a Bosch și de-a lungul timpului în acest deceniu colegii noștri au dovedit că sunt o resursă considerabilă pentru domeniul cercetării din România dar și pentru departamentul de cercetare și dezvoltare al Bosc Global”, spune Alice Radu, Director juridic regional Romania si Bulgaria, Robert Bosch SRL, pe scena Premiilor Capital.

Grupul Bosch, companie înființată în Germania tocmai în anul 1886, este prezent și pe piaţa din România de 29 de ani. La momentul de față, numără aproximativ 9.830 de angajaţi, iar pentru anul 2022, s-a înregistrat un volum de vânzări consolidate de până la 512 milioane de euro în România.

„În 2022, Bosch a înregistrat în România o performanță foarte bună, cu o creștere de două cifre, în ciuda mediului economic și social dificil”, a declarat Mihai Boldijar, director general al Robert Bosch S.R.L. și reprezentantul Grupului Bosch în Romania într-un interviu acordat Revistei Capital.

Dificultăți și provocări

Situația actuală, din foarte multe puncte de vedere, ar fi adus de la sine numeroase dificultăți și provocări. Însă pentru compania Bosch, printr-o bună gestionare a oricărui impediment, s-a înregistrat chiar un început de 2023 cu reușite. Cifrele au fost într-o ușoară creștere în primul trimestru al acestui an față de perioada similară a anului precedent.

„Pentru a atinge potențialul pe termen lung, Bosch va continua să-și dezvolte expertiza locală în România, în special în domeniile strategice de creștere, cum ar fi activitățile de cercetare și dezvoltare”, a spus Boldijar.

La 31 decembrie 2022, numărul de angajați Bosch în România era de aproximativ 9.830, în creștere cu aproximativ 12% față de anul anterior. La nivel global, vânzările Grupului Bosch au crescut cu 3,5% în primul trimestru al anului 2023.

Investiții de succes

În anul 2022, echipa de conducere de la Bosch a investit o sumă de aproximativ 410 milioane de lei în Romania. Banii s-au dus, în principal, în dezvoltarea unităților de producție din sectorul de activitate, adică în soluții de mobilitate din Cluj și Bla. De asemenea, sume importante au ajuns și în domeniul cercetării și dezvoltării. Este vorba în acest caz de Centrul de Inginerie Bosch din Cluj.

Mihai Boldijar dă în acest sens și câteva exemple: „Fabrica Bosch din Jucu, județul Cluj, a înregistrat o creștere semnificativă în 2022, producând cu 12 procente mai multe unități de control electronice pentru airbag-uri, sisteme multi-camera și pentru asistența la condus față de anul precedent”.

Realizările unei companii de elită

În urmă cu doi ani, în anul 2021, echipa de la Bosch România a demarat lucrările de construcție pentru cea de-a doua clădire de birouri a Centrului de Inginerie de la Cluj. Această construcție va susține, în momentul finalizării, extinderea activităților sale de cercetare și dezvoltare în România. Este vorba despre o investiție de până la 21 de milioane de euro. La momentul de față, construcția se află aproape de stadiul de finalizare și va fi inaugurată în curând.

„Anul trecut, unitatea din Blaj a inaugurat o clădire modernă pentru gestionarea reciclării resurselor. Unitatea, care se întinde pe o suprafață de 1.750 de metri pătrați, asigură gestionarea și eliminarea eficientă la fața locului a tuturor materialelor reziduale rămase în urma producției.

Compania investește în mod constant în inițiative pentru educație și comunitatea locală”, mai spune reprezentantul Grupului Bosch în Romania pentru Revista Capital.