Franţa, prima mare țară europeană care a impus o nouă îngrădire asupra întregii populații, pentru a lupta împotriva creșterii incontrolabile a coronavirusului, inaugurează soarta probabilă a restului continentului în următoarele săptămâni.

„Auziţi acest zgomot?”, îşi întreabă cititorii Allister Heath, editor la „Daily Telegraph”. „Este din ce în ce mai puternic și bătaia de tobe anunță o nouă închidere, aici în Marea Britanie, desigur, dar și în toată Europa de Vest”.

„Nu are rost să susținem că virusul nu se răspândește din nou, în ciuda tuturor precauțiilor, restricțiilor și privărilor istorice de libertăți impuse deja de guvern. Iarna va fi rece și sinistră”, avertizează el.

Prin detalierea închiderii care îi așteaptă pe francezi de vineri, Emmanuel Macron, „tensionat, până la dezvăluirea vechiului său defect de vorbire”, potrivit „El Mundo”, a avut grijă să își plaseze decizia într-un context european mai larg.

Al doilea val al pandemiei este mai dur

„El a menționat ‘Spania și Italia’ și alte țări europene care au aplicat restricții, justificându-se că a fost surprins de acest ‘al doilea val mai dur și mai mortal’, cu care se confruntă Franța și alte țări europene, care s-au trezit ‘copleșite’ „, scrie cotidianul spaniol.

De fapt, miercuri, „pe lângă Franța, şi Germania a anunțat închiderea pentru o lună a restaurantelor și a tuturor instituțiilor culturale și sportive”, a raportat „El Confidencial”. „Restricții care vor avea un impact asupra redresării incipiente a economiei germane, principalul motor al Europei”.

Pentru Angela Merkel, confruntată cu o accelerare incontrolabilă a contaminărilor, obiectivul este acela de a „întrerupe rapid dinamica infecției, astfel încât să nu fie necesare restricții la scară largă” în perioada Crăciunului, potrivit Deutsche Welle. Cu alte cuvinte, să evite o nouă reîngrădire de sărbători.

Dar cifrele creează panică peste tot în Europa. În Belgia, unde spitalizările sunt la același nivel ca la începutul primăverii, autoritățile valone solicită sus şi tare o nouă închidere. Și în Spania, cinci noi regiuni au decis să-și închidă frontierele de vineri.

”Auto-izolare inteligentă”

Președintele uneia dintre aceste regiuni, Castilia și León, le-a recomandat concetățenilor săi „o auto-izolare inteligentă” și i-a îndemnat să iasă din case cât mai puțin posibil, relatează cotidianul „ABC” .

La rândul său, ziarul belgian „Le Soir” este îngrijorat de reacția populației în faţa acestei noi îngrădiri, în special în Franța. „Cum va fi primită această nouă şapă de plumb?”, se întreabă acest cotidian. „Prima închidere, nouă din zece francezi au aprobat-o. De această dată, aprobarea ar putea fi mult mai mică. Cu riscul de a adăuga o furie socială unei crize economice și de sănătate fără precedent”.

O opinie împărtășită de „Washington Post”, care observă că „atmosfera este din ce în ce mai sumbră pe continent”, notează Courrier International. 

„Oamenii nu mai vor să se ascundă în micile lor apartamente și să iasă noaptea să aplaude asistentele curajoase”, scrie cotidianul american. „Nimeni nu mai cântă arii de operă pe balcoane. Europenii încă se tem de COVID-19, dar la fel de mult se tem să nu îşi piardă locurile de muncă. Sunt epuizați – și tot mai furioși și mai beligeranți”.