FNI, inca un scandal musamalizat
Ioana Maria Vlas, personaj cheie in afacerea FNI, este bine-mersi in Israel sau unde o fi poftind. Ceilalti 12 acuzati in procesul prabusirii fondului sunt, si ei, bine-mersi in libertate, poate in Romania. Toate celelalte personaje cu nume rasunatoare, banuite ca s-ar bucura de banii scursi de la FNI, au scapat basma curata. Autoritatile au fugit dupa fenta si i-au inhatat pe acarii Paun disponibili.Chiar daca inculpatii vor fi gasiti vinovati, pagubitii nu isi vor recupera banii. Toata lumea s
Ioana Maria Vlas, personaj cheie in afacerea FNI, este bine-mersi in Israel sau unde o fi poftind. Ceilalti 12 acuzati in procesul prabusirii fondului sunt, si ei, bine-mersi in libertate, poate in Romania. Toate celelalte personaje cu nume rasunatoare, banuite ca s-ar bucura de banii scursi de la FNI, au scapat basma curata. Autoritatile au fugit dupa fenta si i-au inhatat pe acarii Paun disponibili.
Chiar daca inculpatii vor fi gasiti vinovati, pagubitii nu isi vor recupera banii. Toata lumea stie ca ce s-a furat de la FNI nu s-a dus in buzunarele sau conturile celor 12 si nimeni nu-si mai inchipuie ca improprietaritilor cu banii feneistilor li se va cere inapoi macar o letcaie. CEC-ul a fost si a ramas unica speranta a pacalitilor de a mai recupera ceva maruntis.
Asociatia Investitorilor la FNI a castigat, in martie anul trecut, procesul cu CEC: Curtea Suprema a admis valabilitatea contractului de fidejusiune/cautiune. Valabilitatea acestuia nu face nici doi bani daca justitia nu decide punerea in executare. Ca in bancul cu gaina zapacita, justitia se da impiedicata in propriile dosare. Cu o luna si jumatate in urma, Tribunalul Bucuresti a suspendat procesul declansat de pagubitii FNI pentru punerea in executare a contractului de fidejusiune, pe motiv ca la Curtea de Apel Bucuresti exista un dosar care are legatura cu procesul de la Tribunal.
Fara indoiala, procesul va fi reluat, dar nu se va termina curand. AVAB, care a preluat de la CEC stafeta in disputa cu pacalitii FNI, a aratat ca va lupta cu incrancenare pentru cauza statului. In tabara cealalta, incrancenarea initiala s-a potolit, conform specificului romanesc. Liderul pagubitilor FNI spunea, dupa ultimul miting, ca tinerii au cedat cel mai usor si s-au resemnat, numai varstnicii mai spera la o rezolvare a situatiei. Experientele similare anterioare (Caritas, Dacia Felix, Bankcoop, FMOA) arata ca nu justitia, ci timpul rezolva situatiile de acest gen.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





