Filantropia ca lecţie de morală

Există în prezent în România, conform calculelor Capital, nu mai puţin de nouă miliardari în dolari. Se va discuta, fără îndoială, multă vreme despre motivele pentru care unele averi au crescut precum aluatul, ori despre cât de volatile sunt unele dintre acestea. Ar trebui să ne întrebăm totuşi, măcar uneori, ce dau toţi aceşti oameni, din bogăţia lor, înapoi către societate. E vorba de actele de caritate pe care bogaţii de pretutindeni le fac, mai rar sau mai des, faÅ

Există în prezent în România, conform calculelor Capital, nu mai puţin de nouă miliardari în dolari. Se va discuta, fără îndoială, multă vreme despre motivele pentru care unele averi au crescut precum aluatul, ori despre cât de volatile sunt unele dintre acestea. Ar trebui să ne întrebăm totuşi, măcar uneori, ce dau toţi aceşti oameni, din bogăţia lor, înapoi către societate. E vorba de actele de caritate pe care bogaţii de pretutindeni le fac, mai rar sau mai des, faţă de semenii lor, fără a cere nimic în schimb. Aparent, stăm bine prin comparaţie cu vecinii noştri est-europeni: avem câţiva miliardari care au înfiinţat fundaţii destinate unor proiecte filantropice, în vreme ce în ţările vecine astfel de exemple sunt mult mai rare. Însă, unde se duc aceşti bani e o cu totul altă poveste.

Dinu Patriciu, cu cele cinci milioane de euro anunţate pentru programele fundaţiei sale (în mare parte burse pentru elevi, studenţi şi studii în străinătate), pare să fie cel mai darnic – dacă asta nu ar semăna suspect de mult cu o încercare de a-şi mai repara imaginea serios compromisă de convocările la DNA. Dan Voiculescu face gesturi de caritate în sprijinul bătrânilor şi al nevoiaşilor, dar şi al tinerilor supradotaţi – o îngustă preocupare pentru elite, într-o ţară unde nu câteva zeci de copii, ci sute de mii (adică tot sistemul de învăţământ!) au nevoie de ajutor. Dar la televizor dă bine să te vezi cu premianţi, nu cu elevi de la ţară… Ce să mai vorbim despre personaje precum George Becali care, când îi dă bani câte unui cerşetor, o face în maniera unui chefliu care lipeşte bancnote pe fruntea lăutarului? Indiferent de cât de mulţi bani arunci, nu e suficient ca să fii un filantrop. Mai e nevoie de viziune – cum a avut, înainte de război, armeanul Krikor Zambaccian, care şi-a donat statului român formidabila sa colecţie de artă, strânsă cu mulţi bani şi bun-gust. Şi da, mai e nevoie de decenţă. Filantropia înseamnă şi moralitate.