Federația Română de Judo a transmis miercuri, 10 februarie, că a luat notă de admiterea parțială a contestației în decizia finală a Curții de Apel Brașov dar consideră că este incorectă.

„FRJudo a luat azi notă de admiterea parțială a contestației în decizia finală a Curții de Apel Brașov, în procesul intentat de către fostul antrenor Adrian Croitoru, dar consideră decizia ca fiind incorectă, și aducătoare de prejudicii importante activității sportivilor și antrenorilor din judo-ul românesc”, transmite Federația Română de Judo.

FRJudo contestă decizia Curții de Apel Brașov

„Prin urmare, la propunerea președintelui Cozmin Gușă, directoratul FRJudo a decis să procedeze la contestarea în anulare a deciziei menționate, având și elementele necesare pentru a solicita revizuirea procesului.

În același timp, adunând pe durata termenelor procesuale suficiente dovezi ce implică incorectitudinea celor 3 judecătoare din Brașov , directoratul FRJudo a mandatat avocatul ce ne reprezintă pentru a formula plângere penală împotriva acestora la SIIJ, pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

Această decizie din procesul Croitoru versus FRJudo, unică în istoria spețelor similare din justiția românească, a fost reclamată în urmă cu câteva luni și la CSM, așteptând un răspuns și din partea acestei instituții a statului român”, explică sursa menționată.

De asemenea, FRJudo susține că decizia respectivă „periclitează în mod grav activitatea unei entități a statului român”.

„Avertizăm că această decizie incorectă periclitează în mod grav activitatea unei entități a statului român, cum este FRJudo, prejudiciind direct activitatea sportivilor și antrenorilor noștri, în beneficiul unor profitori conjuncturali dovediți ca atare de-a lungul carierei lor, dar și în speța în cauză.”

Sursă foto: Site oficial Federația Română de Judo