În şedinţa de luni ar putea fi analizat proiectul de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru elaborarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, conform unui comunicat.

Priorităţile de reformă

PNRR este documentul strategic al României care fundamentează priorităţile de reformă şi domeniile de investiţii la nivel naţional pentru instituirea Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR). Sursa de finanţare este reprezentată de fondurile alocate pentru România în cadrul MRR şi în completare din surse alocate de la bugetul de stat.

PNRR are structura, domeniile de investiţii, domeniile de reformă şi alte componente stabilite conform MRR şi face obiectul procedurilor de negociere cu Comisia Europeană. Prin aprobarea PNRR, Guvernul acordă mandat Ministerului Fondurilor Europene (MFE ) pentru a desfăşura procedurile de negociere.

Proiectele de investiţii publice aferente domeniilor care se finanţează în cadrul PNRR trebuie să respecte cumulativ o serie de condiţii, inclusiv să contribuie la ameliorarea stării economice şi la creşterea capacităţii de rezilienţă a României.

De asemenea, trebuie să fie proiecte mature, cu un grad avansat de elaborare a documentaţiilor tehnico-economice şi cu angajamente ferme din partea beneficiarilor finali de încheiere a contractelor de achiziţie publică sau a contractelor sectoriale, după caz, până la sfârşitul anului 2022 pentru minim 70% din valoarea alocată sub formă de grant, respectiv la sfârşitul anului 2023, pentru restul valorii alocate sub formă de grant.

Finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi domeniului HORECA

Un al proiect de ordonanţă de urgenţă vizează finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi domeniului HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice de producere a energiei electrice şi a staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, prin Programul de finanţare „Electric Up”.

Guvernul va decide şi în ce priveşte proiectul de OUG privind măsuri referitoare la susţinerea dezvoltării teritoriale a localităţilor urbane şi rurale din România cu finanţare din fonduri externe nerambursabile. Astfel, începând cu perioada de programare 2021-2027, municipiile reşedinţe de judeţ, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti şi oraşele care au în structura administrativ teritorială sate aparţinătoare pot include aria teritorială a acestora pentru finanţarea din fonduri externe nerambursabile a următoarelor categorii de intervenţii: mobilitate urbană, regenerare urbană, alimentare cu apă şi canalizare, gestionarea deşeurilor, infrastructură de drumuri de interes local şi conectivitatea acestora la reţeaua rutieră judeţeană.