Întrebat despre înlocuirea lui Nicolae Ceaușescu cu Ion Iliescu, Jean Maurer a spus că știa de acest lucru de la tatăl său încă din 1988, înainte de plecarea sa în Germania.

Dacă Ceaușescu cade, vine Iliescu

„Am avut discuția asta înainte să plec, în 88. Începuseră vizitele la domiciliu. Momentul căderii Zidului a fost un prilej de bucurie. Am zis că există o singură direcție, lucrurile deveneau ireversibile. Eram convins că urmează Iliescu la putere sau ar fi fost implicat. Am primit un telefon de la Süddeutsche Zeitung, de la un ziarist. El mi-a spus că ar vrea să vorbească cu mine. Știa din cercurile săsești din Munchen că fiul lui Gheorghe Maurer a venit în Germania.

Mi-a sunat un clopoțel. Era absolut improbabil ca ajungând în Germania, cineva să nu se intereseze de mine. Veneam dintr-o familie cu renume, cu acces la informație. I-am spus că accept, iar el a spus că vine el să mă viziteze și îmi va spune unde. Eu i-am zis că facem altfel. Eu am fost crescut parțial de securiști, deci pripit nu eram. Am zis că ne întâlnim unde zic eu. Putea fi de la revistă sau un neamț care lucra pentru Serviciile române sau cele germane. Dar era neamț! Nu avea bătaie în germana săsească.

I-am spus că îi spun cu jumătate de oră înainte la ce restaurant din Essen ne întâlnim. Vorbind cu prietenii mei români, chiar cu Laurențiu Bucur, le-am spus să vină cu prietena lui cu mine. Urma să fie într-un restaurant arhiplin, iar ei să fie la o masă separată. S-a și întâmplat. L-am întrebat dacă are legitimație și mi-a arătat-o. A început o discuție cum am venit, de ce, dacă sunt refugiat politic. Am spus că am cerut cetățenie. Știa despre tata, știa o grămadă de lucruri despre România. Eram în zona august-septembrie. M-a întrebat ce cred că se va întâmpla. Am spus că va fi o revoluție ca schimbare. Am început să fabulez, spus că în România va fi cu sânge și că Ceaușescu o să cadă, dar de urmat eșalonul 2, unde cel mai reprezentativ este Iliescu. Și am nimerit-o! Revoluția m-a prins în Germania. Am deschis televizorul și am văzut ,,Revoluție în România”.

Aflasem de revoltă, de cele 60.000 de victime. Mi s-a pus un nod în gât, eu credeam că este o luptă adevărată, cu teroriști. Am spus că e situația gravă, cu mult sânge. Am sunat acasă, n-au mers telefoanele. Am vorbit cu fiica mea mai mare, Monica. Mi-a spus că i-au luat armele tatei. Mihai Bujor l-a salvat. Revoluționarii au ajuns la tata. Mihai Bujor era băiatul lui Sion Bujor, foarte bun prieten cu Iliescu. L-a salvat pe tata”, a declarat Jean Maurer.

Mi-am dat seama că este lovitură de stat și nu revoluție

„A fost un scenariu cu acel miting al lui Ceaușescu. Intimități nu știu, dar ceva e cert. Dacă ajungi la concluzia că a fost o lovitură de stat, era clar că nu se putea întâmpla decât dacă Ceaușescu ieșea în fața maselor. Trebuia coregrafie. A fost o butaforie. Dacă ar fi existat un pluton sau jumătate de companie de trupe antiteroriste înarmate până-n dinți, lângă Ceaușescu, se termina toată revolta. Sigur, cu cadavre, cu crimă. Ceaușescu a fost împins! Trebuia extras din mulțime, din tribună și l-au urcat în avion. El a avut încredere. În buncărele care existau și în planurile lui Ceaușescu nu avea cum să reușească absolut nicio răsturnare de Guvern. 10 inși la balcon făceau ordine, într-adevăr pe cadavre! Cadavrele au ieșit de la Iliescu și de la niște generali”, a explicat Maurer.

„S-ar fi putut găsi soluții pentru că ar fi putut face o evaluare a blocului estic. Nu s-a făcut nicio evaluare, nimeni n-a îndrăznit politic. Ceaușescu a avut încredere mai departe în Securitatea lui care i-a zis că este loială. El era și foarte bolnav, diabetul atacă multe. Pe 22 a ținut un discurs în fața mulțimii. Dar el nu mai era nici cu 30% în deplinătatea unei judecăți raționale. Ceaușeasca era acolo ca o piază rea. Tot ce se învârtea în jurul lui, trecea pe la dânsa”, a explicat Maurer.

Nu în felul ăsta trebuia să se nască o democrație

„După Revoluție, la câteva luni de zile, când se liniștiseră lucrurile, am venit în România. Prin 90, vară-toamnă. Mineriadele nu le-am prins. Am vorbit cu Iliescu, m-am văzut cu el. Era vecin cu casa tatei. Mi-a spus bine că am venit în România. I-am transmis felicitări pentru că e în poziția de a face ceva pentru România. Mi-a spus că are nevoie de băieți ca mine, băieți deștepți, care vorbesc limbi străine. Mi-a ofertat să lucrez cu el. L-am refuzat, i-am spus că am un alt drum. Începusem să am mari dubii că vreau în politică”, a mai spus Maurer.

„Mi-am dat seama că este o făcătură ordinară. Nu în felul ăsta trebuia să se nască o democrație. Eu am avut încredere în Iliescu. Era un tip citit, citea în franceză curent. Era mereu aprovizionat cu ziarele importante din Franța. Tata, la fel. Discutau despre un sistem care trebuie radical schimbat. Nu mergea cultul personalității, nu mergea un socialism forțat, trebuia luat ceva din economia de piață, ce și pe ce perioadă funcționa. Iliescu avea idei super. Am asistat la discuțiile cu tata. Ziceam ,,Iliescu e un domn deștept, e un tip unde tata avea un partener de discuție”. Am avut mare încredere în Iliescu, dar a fost o mare deziluzie. Procesul a fost o făcătură ordinară. Nu vreau să discut despre legalitatea completului de judecată. Nu vreau să discut despre faptul că Iliescu a dat un decret în calitate de nimic de constituire a acestui complet de judecată. Completul de judecată a fost o omertă, o judecată a nedreptății. ,,Ai făcut crime, ai înfometat poporul”, i s-au adus zeci de puncte de acuzare lui Ceaușescu. Nu a avut posibilitate de recurs, nu a avut apărare. A fost o șaradă și trebuia împușcat. Mi-am dat seama de la început. Pentru mine treaba asta a fost un lucru îngrozitor. Mai ales că a fost pe 25 decembrie. Să-l împuști ca pe un animal, de Crăciun, fără un proces corect”, a mai spus Maurer.

„Cred că e ca istoria lui Romanov. Cu țarul care a fost omorât cu toată familia „ca să nu mai fie drum de întoarcere”, așa au spus bolșevicii. Suntem atunci în 1917, nu în 1989. Ceaușescu nu s-ar fi întors, după părerea mea. Dacă l-ar fi băgat în pușcărie, nu există riscul că s-ar fi organizat să-l scoată. Unde? În țara mămăligii? Nu se puteau organiza lupte. Au fost câțiva legionari care au luptat contra comunismului. Nu sunt cu legionarii, dar noi vorbim de luptă armată. Nu s-ar fi organizat în absolut nimic. Nu s-ar fi întâmplat nimic. Nu exista un Vlad Țepeș sau un Ștefan cel Mare. Povestea eșuase în România. Atunci ne punem întrebarea, la care nu mi-am găsit răspuns. Decât să fac o speculație, mai bine nu o fac – De ce în România a trebuit să fie o Revoluție sângeroasă? Să moară copiii ăia! Nu înțeleg altceva! Dacă tot a fost o revoluție sângeroasă și în tot blocul estic nu a fost o revoluție sângeroasă, de ce nu au folosit următorii președinți, următoarele partide democratice, acest atu al pentru o democrație corectă în România? Să se termine cu Securitatea, cu toate leprele și toți nenorociții! Ar fi avut un argument, noi am avut victime!”