Jurnalistul Ionuț Cristache consideră că în România, la nivel de clasă politică, „nu mai funcționează o selecție printre elite și vârfurile societății”. El spune că în prezent „cu cât ești mai umil ierarhic, cu cât ești mai precar mobilat intelectual”.

Nu mai funcționează o selecție printre elite

„Mie nu mi se pare că politicienii sunt mai proști decât o medie aritmetică imediată raportată la societate. Noi am dezvoltat un reflex de a da vina pe cineva. Românul are și apetitul ăsta al văicărelii. Românul pasează vina, dar niciodată nu acceptă vina când îi bate la ușă, când are și el o parte din vină.

La nivel de partide, la nivel de clasă politică, în momentul de față nu mai funcționează o selecție printre elite și vârfurile societății. Acum funcționează o contra selecție, cu cât ești mai umil ierarhic, cu cât ești mai precar mobilat intelectual, cu cât ai făcut niște școli ceva mai dubioase, ești mai recomandat pentru o funcție sau alta.

Asta a fost consecința eternei lupte pentru putere din România, s-a purtat jumătate din lupta asta civilă în lumina reflectoarelor, și cealaltă bătălie, a umbrelor, asupra căruia societatea nu a putut să exercite niciun control. Noi îi înjurăm doar pe cei pe care am reușit să îi votăm, mare parte din puterea deținută până la un punct în România, este deținută de oameni neștiuți de nimeni, nevotați de nimeni”, a spus Ionuț Cristache.

Ca să fii un consilier bun trebuie să fii inteligent

În acest context, jurnalistul Dan Andronic a punctat rolul pe care ar trebui să-l aibă un consilier, o persoană care ar trebui să fie inteligentă, ceea ce nu se întâmplă la ora actuală.

„Mie rolul unui consilier e paradoxal pentru că îți spune lucruri de bun simț, adică încearcă să te tragă de mânecă și îți spune să faci ceea ce e normal să faci.

Am lucrat cu americani, cu israelienii, oamenii foarte tari în domeniile lor. De exemplu Arthur Feuerstein, și-a început cariera politică cu Nixon, a continuat-o cu Raegan, și cam toate sfaturile pe care le dădea vizau o atitudine de bun simt, pentru că omul politic are tentația să uite că e om. (…)

Ca să fii un consilier bun trebuie să fii inteligent. Ceea ce se întâmplă la ora actuală, după părerea mea, este un fenomen care adâncește zona asta de prostocrație. Și au oameni care sunt după chipul și asemănarea lor, dacă nu, chiar mai proști.

Ca om politic trebuie să fii foarte inteligenți, și să accepți că chiar dacă ai ajuns ministru, președinte de partid, încă mai ai de învățat, și sunt oameni de la care chiar poți să înveți, chiar dacă au 25 de ani mai puțin decât tine, ei vin cu alt tip de experiență”, a declarat jurnalistul Dan Andronic.