În 2012 şi 2013, condamnările definitive date în procesele DNA au adus, pe lângă pedepse totalizând câteva mii de ani de închisoare, şi decizii prin care se recuperau peste 210 milioane de euro. Cel puţin teoretic, aceasta este suma pe care trebuie să o plătească infractorii care au primit o sentinţă finală în dosarele instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în ultimii doi ani. Iar cea mai mare parte a acestor bani (66% în 2012 şi 83% în 2013) ar trebui să ajungă în conturile statului.

De exemplu, doar de la George Becali, în celebrul caz „Valiza“, statul a confiscat 1,7 milioane de euro. În alt proces de evaziune fiscală şi corupţie, finalizat în aprilie 2013, unde printre acuzaţi se afla şi Niculae Dinculeasa, şef serviciu în cadrul Ministerului Industriilor şi Resurselor, judecătorii de la Înalta Curte au decis ca inculpaţii să plătească ANAF peste 12 milioane de lei. În alt dosar celebru, cel al senatorului Cătălin Voicu, magistraţii au hotărât să-i confişte demnitarului circa un milion de lei proveniţi din infracţiuni, în timp ce mai mulţi poliţişti de frontieră şi contrabandişti s-au trezit că trebuie să plătească daune de circa opt milioane de lei către stat după încheierea dosarului „Moraviţa 2“. Iar anul acesta cei din dosarul Transferurilor au fost condamnaţi la plata către stat a circa 40 de milioane de lei, în timp ce în dosarul fostului vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii, Remus Baciu, s-a dispus confiscarea a 1,7 milioane de lei.

Practica ne omoară

Pe hârtie, totul sună din ce în ce mai bine. În realitate, însă, lucrurile stau puţin diferit: mulţi infractori nu dispun nici pe departe de sumele pe care ar trebui să le achite şi nici averea lor nu se apropie de valoarea acestora. Aşa încât rămâne soluţia popririi. Cum legea limitează această metodă de recuperare la o treime din veniturile nete lunare, rezultă că un fost condamnat care are de dat statului un milion de lei şi care va realiza un venit egal cu salariul mediu (adică în jur de 1.600 de lei pe lună) îşi va plăti datoria în 156 de ani!

Nu pot fi trecute cu vederea nici cazurile în care cel condamnat trebuie să achite despăgubirile în solidar cu instituţia publică la care lucra. Poate cel mai celebru caz este cel în care au fost implicaţi, printre alţii, angajaţi ai Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi ai Direcţiei de Muncă din Capitală, care au emis mii de adeverinţe false de persecutat politic. Sentinţa din mai 2014 a Înaltei Curţi prevede ca inculpaţii să achite, alături de Ministerul Justiţiei şi Agenţia de Prestaţii Sociale Bucureşti, daune de 11 milioane de lei către alte instuţii publice. Mai exact, statul îşi va muta banii dintr-un buzunar în celălalt.

Averi camuflate

Problemele pe care le au oamenii legii în a recupera efectiv pagubele produse ori în a confisca câştigurile ilicite încep încă din faza urmării penale. Şi se văd clar în statisticile DNA privind măsurile asiguratorii luate în anchetele aflate în desfăşurare. Astfel, sumele pe care procurorii încearcă să le recupereze punând sechestru pe averile inculpaţilor sunt tot mai mari (de la 212 milioane de euro în 2011 s-a ajuns la 352 de milioane de euro anul trecut). În acelaşi timp, valoarea bunurilor găsite în proprietatea celor puşi sub acuzare este tot mai mică de la an la an, aceasta scăzând semnificativ, de la 167 mil. euro în 2011 la 82 mil. euro anul trecut.

„Infractorii au început să vadă că nu-i de joacă şi că au crescut mult şansele să fie prinşi iar averea lor să fie confiscată. Aşa că atât corupţii, dar mai ales evazioniştii folosesc tot soiul de tertipuri pentru a-şi camufla averile. Uneori riscă mult. Am avut cazuri în care îşi ascunseseră sume de ordinul sutelor de mii de euro în casa bătrânească de la ţară, care era nelocuită, sau în care şi-au trecut mai multe terenuri pe numele unei rude şi aceasta le-a vândut mai departe şi a păstrat banii ca şi cum ar fi fost adevăratul proprietar“, povesteşte un procuror anti-corupţie din Ardeal.

Există, desigur, şi reversul medaliei. Respectiv situaţii în care cei acuzaţi au pe numele lor proprietăţi sau conturi a căror valoare o depăşeşte pe cea a prejudiciului. Este cazul lui Viorel Popescu, fostul director general al RATB, acuzat de abuz în serviciu ce a produs regiei de transport bucureştene o pagubă de peste 3,6 milioane de lei. Procurorii DNA au găsit în proprietatea lui Popescu cinci terenuri în suprafaţă de circa 8.500 de metri pătraţi în Ilfov, două apartamente în Bucureşti, precum şi o vilă tot în Capitală. Valoarea totală a acestora este, potrivit unor surse judiciare, mai mare decât daunele pe care Popescu le-ar fi produs. Şi recentul caz al sechestrului pus asupra bunurilor lui Mircea Băsescu face parte din aceeaşi categorie – suma pe care vor să o recupereze procurorii este de 600.000 de euro, dar averea omului de afaceri constănţean este mai mare.

Se strânge laţul

Vestea (bună pentru stat, dar nu la fel de bună pentru infractorii care folosesc tot soiul de trucuri pentru a-şi ascunde banii negri) este că, la începutul acestui an, Parlamentul European a aprobat o directivă prin care se simplifică procedurile de confiscare a bunurilor provenite din infracţiuni. „Sper ca România să transpună rapid această directivă“, spune Monica Macovei, europarlamentarul român care a fost şi raportorul PE pe acest subiect. „Directiva aduce norme noi privind confiscarea de la terțe persoane sau confiscarea extinsă. Potrivit noului act normativ, confiscarea banilor infractorilor se va face mai ușor și mai repede, asfel încât toți vom avea de câștigat. Eu mi-am atins obiectivul în Parlamentul European, este rândul celor de acasă să îl pună în aplicare“, a mai spus ea.

Conform noii directive (aprobată cu largă majoritate, mai ales după ce europarlamentarii au aflat că doar 1% din cele 2,1 trilioane de dolari produşi anual din infracţiuni pe plan mondial sunt recuperaţi de autorităţi), averile infractorilor vor fi confiscate mai ușor în toate statele membre. În plus, confiscarea extinsă se va aplica în cazul mai multor infracțiuni decât înainte: corupția activă și pasivă în sectorul public și privat, precum și corupția oficialilor din UE și din statele membre, participarea la o rețea de crimă organizată, pornografia infantilă, criminalitatea informatică și orice altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea de minimum patru ani.

Follow the money!

Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu termenul, confiscarea extinsă poate fi descrisă cam aşa: un poliţist corupt este prins luând mită 100 de euro. În sistemul actual, cel mai probabil i se confiscă doar cei 100 de euro. În noul sistem, judecătorul poate să analizeze averea şi veniturile infractorului şi să constate că acesta nu poate justifica unele bunuri sau sume de bani. Atunci, poate prezuma că acestea au fost obţinute din infracţiuni şi poate decide confiscarea lor. Mai mult, noile norme prevăd că şi bunurile înstrăinate (de obicei pentru a fi protejate) pot fi confiscate în anumite condiţii: mai exact, dacă bunul se vinde sub preţul pieţei, se donează, sau există indicii temeinice că nu a fost vorba de o tranzacţie reală. Cu alte cuvinte, adio case pe numele soacrei de la ţară sau maşini de lux cumpărate de menajeră. Directiva europeană elimină şi plafonul de cinci ani privind justificarea dobândirii averii existent în prezent în lege. Ceea ce înseamnă că niciunul din cei care ştiu că au obţinut la un moment dat bani negri nu mai poate dormi liniştit.