Chiar astăzi, pe 14 ianuarie a împlinit 60 de ani și o viață dedicată pacienților, aflați de multe ori la limita dintre viață și moarte. Toți cei pe care i-a tratat vorbesc frumos despre el pentru că mereu a dat dovadă de empatie, căldură și multă înțelegere. Din 2010 a ales să se orienteze către acea ramură a medicinei, în care cronometrul se mișcă mai alert ca la oricare alta, iar viteza de reacție și calmul sunt esențiale.

Într-o societatea din ce în ce mai stresată și mai orientată către tehnolgie și internet, suprasolicitarea intelectuală determină de multe ori apariția unor atacuri de panică. Puțini sunt cei care nu au experimentat cel puțin o dată un episod de acest tip. Cât de des se prezintă la Urgențe oameni cu această problemă?

Atacul de panică, boala secolului XXI

„Nu am stat să fac o statistică. Trebuie să urmărești mai multe aspecte. Sunt atacuri de panică, sunt și tulburări neurovegetative datorate unui sindrom de oboseală cronică, sunt și bolnavi care au făcut fixație pe inima sau circulația lor cerebrală. Aceștia analizează aproape obsesiv diferite acuze pe care le au, și le leagă de un anumit organ. Se numește cenestopatie. Și este o tulburare nevrotică ce poate evolua. Oricum, văd multă lume cu tulburări de sistem nervos datorate suprasolicitării. Așa la o apreciere fugară, să zic 2-3 din 10. Dar discutând cu oamenii găsesc la mulți tulburări de somn, sau somn neodihnitor și diferite semne ușoare de oboseală nervoasă care însă  nu sunt motivul prezentării lor la medic, spune doctorul Dorin Maier.

Care sunt simptomele unui atac de panică și dacă se poate complică situația dacă nu se vine la spital ne explică același medic.

“Atacul de panică este un diagnostic supralicitat. Nu toate stările de panică sunt atacuri. Adică poate fi o stare de neliniște dar nu neapărat un atac. Acesta este cu manifestări mai ample, însoțite și de tulburări vegetative. Adică palpitații, sau transpirații sau tahicardie,  grețuri, lipsa de aer, amețeli etc.  Nu neapărat că se poate complica, dar este în mod sigur mai bine să mergi într-un serviciu spitalicesc pentru evaluare. Și pentru tratament, pe care nu îl poți lua cu rezultat acasă. Și în acest caz venirea la spital are un efect benefic asupra stării pacientului. Acasă chiar dacă iei medicamentul potrivit efectul lui nu se poate instala decât în timp mai lung. Să zicem 45-60 minute. Dar în intervalul acesta starea pacientului este în continuare rea, așa că tulburarea se amplifică. Pentru că există o mare neîncredere că medicamentul va fi bun. Și pentru că atunci când iei un medicament tu că bolnav nu prea ai răbdare să se absoarbă medicamentul și să înceapă să își facă efectul. Vrei efectul imediat. Și pentru că nu îl obții devii mai neliniștit. Pentru înțelegere o să spun un exemplu. Vine un bolnav care are o durere reumatică. Dacă este un temperament echilibrat, după tratamentul injectabil intramuscular pe care îl primește așteaptă cam 30 minute și începe să simtă efectul medicamentului. Dacă însă are un psihic tensionat el nu va avea răbdare să aștepte instalarea efectului medicamentului. Se va vaietă, va spune că medicamentul nu i-a făcut nimic, că vrea ceva mai tare. Dacă va primi ulterior injecției o perfuzie cu ser fiziologic fără nimic altceva se va simți mai bine. Pentru că are răbdare să aștepte rezultatul tratamentului abia după terminarea lui. Deci peste 1-1/2  ora. În timpul asta medicamentul injectat intramuscular își va face efectul. Dar pacientul va avea impresia că perfuzia a fost eficientă. Ea nu avea însă nimic decât ser fiziologic. Reiese de aici cât de importantă este încrederea pacientului în tratamentul medicului terapeut. În general pacientul anxios nu are încredere în orice medic”, spune medicul care explică și cum se tratează un caz de acest tip.

Cum se poate ieși dintr-un atac de panică

“Un caz de atc de panică primește în primul rând tranchilizante injectabile. Preferabil intravenos lent. Apoi primește consiliere. Atât cât se poate, cu mari variații de la un caz la altul. Pentru că suntem într-un CPU sau UPU unde consilierea este între activitățile de rândul al doilea. Urgență este relaxarea bolnavului, scoaterea lui din starea de tensiune psihică ridicată. Consilierea se face dacă și/sau când se poate.

Ce poate face bolnavul acasă într-o astfel de stare? Nu prea multe. După cum spuneam în stările de genul acesta bolnavul nu mai are control al stării lui emoționale. Așa că, sfatul meu este să meargă la urgențe pentru că acasă nu va avea suficientă răbdare să simtă efectul medicației, chiar dacă este cea recomandată de medi cul specialist. Poate ar mai fi o varianta. Și anume apelarea telefonică a medicului terapeut în care are încredere (cel de familie, medicul psihiatru)”, spune doctorul Dorin Maier, care ne arată și ce înseamnă pentru un medic să trateze un pacient agresiv sau în stare de ebrietate.

„La cei în stare de ebrietate depinde mult de cum se comportă. Dacă sunt liniștiți primesc ceva perfuzii ce îi ajută să metabolizeze mai repede alcoolul și apoi pleacă acasă. Singuri sau cu aparțînătorii. Dacă sunt agitați este mai greu. Suntem nevoiți să apelăm la sprijinul celor cu care vin. De obicei din familie. Aceștia reușesc să îi mai calmeze.

În cazul celor agresivi fără a fi în stare de ebrietete de obicei solicităm sprijinul Poliției, pentru că noi nu reușim. Adică nu avem în schemă de personal a CPU și brancardieri care să încerce o imobilizare a lor. Și nu avem ( sau nu știu eu să avem) mijloace de imobilizare. Că tratament înafara de medicație sedativă nu putem face decât eventual trimiterea lor către consult de specialitate psihiatrică cu sprijinul poliției”, explică medicul.

Sunt mai puțin respectosi pacienții de astăzi cu medicii în raport cu ce se întâmplă în anii 90?

“Da, fără discuție!”, răspunde doctorul Dorin Maier. ”Dacă este să o luăm că medie, fără să ținem seama de particularități locale ale populației până în anii 90 pacienții veneau la medic cu respect pentru actul în sine. Adică spălați, curat îmbrăcăți. Că doar mergeau la doctor! Așa țin minte că era la consultațiile din comună în care lucram. Și mai țin minte că era o relație de respect între pacient și medic. Și viceversa.  Nu pot face afirmații despre cum se prezentau la medicul de gardă pacienții în anii 90. Dar pot spune că acum am avut de multe ori o senzație de umilință. Am  avut pacienți recalcitranți ce aveau impresia că dacă au un teanc de bani în  buzunar pot obține și face ce vor. Urâtă senzație! Deci, comparând mere cu pere (adică activitate de medic de circumscripție sanitară și medic de urgențe la CPU) ajungem la concluzia că prefer merele. Dar nu este vină pacienților ci a societății în care trăim. Care nu i-a învățat mai nimic. Dacat că banul este valoare supremă”, completează acesta.


Te-ar putea interesa și: