Examene Naționale 2021. Se vor derula cu prezenţa fizică!

Ministrul Educației a transmis că Evaluarea Naţională va începe pe data de 22 iunie, în timp ce Bacalaureatul va începe în data de 28 iunie. Conform acestuia, ambele probe se vor desfășura cu prezență fizică.

„Evaluarea Naţională va începe pe data de 22 iunie. Bacalaureatul va începe pe 28 iunie. Se vor derula cu prezenţă fizică”, a declarat recent Sorin Cîmpeanu în cadrul unei conferinţe de presă.

Triajul epidemiologic

Totodată, ministrul Educației a explicat și că autorităţile vor analiza dacă triajul epidemiologic este în continuare necesar.

„La examenul de Bacalaureat de anul trecut au fost identificate doar două cazuri, care nici măcar nu au fost confirmate. Împreună cu cei îndreptăţiţi să se pronunţe vom analiza dacă e nevoie de acest triaj epidemiologic sau nu”, a completat acesta.

Calendar Evaluare Națională 2021

  • 07 – 11 iunie: 2021 Înscrierea la evaluarea națională
  • 11 iunie 2021: Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
  • 22 iunie 2021: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 24 iunie 2021: Matematica – probă scrisă
  • 25 iunie 2021: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 29 iunie 2021: Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
  • 29 iunie 2021: (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) Depunerea contestațiilor
  • 30 iunie – 4: iulie 2021 Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2021: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Calendar Bacalaureat 2021

  • 31 mai-4 iunie 2021: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 4 iunie 2021: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 14-16 iunie 2021: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 16-17 iunie 2021: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 18-23 iunie 2021: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 23-25 iunie 2021: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 28 iunie 2021: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 29 iunie 2021: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 30 iunie 2021: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 1 iulie 2021: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 5 iulie 2021: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00-18,00
  • 6-9 iulie 2021: Rezolvarea contestațiilor
  • 9 iulie 2021: Afișarea rezultatelor finale

Sursa foto: Capital