În calitate de prim-ministru, Barbu Catarrgiu înaintează spre dezbaterea Adunării Legislative un proiect de lege agrară, care nu prevedea împroprietărirea cu loturile pe care țăranii le lucrau, ci constituirea unui pământ comunal care cuprindea câte trei pogoane de fiecare familie țărănească.

Împotriva lui s-a ridicat întreaga opoziție liberală din jurul lui Kogălniceanu și Brătianu.

Primul și-a folosit arta oratorică încercând să trezească interes și compasiune față de țărănime și a cerut împroprietărirea cu loturile avute în folosință susținând că rezolvarea problemei rurale reprezenta însăși baza de dezvoltare ulterioara a statului modern.

„O nație nu trăiește prin milostenie”

Catargiu a numit acest discurs „o himeră ciudată, paradoxală, o himeră cu cap de porumbiță, cu corpul de aspidă și coadă de șopârlă măglisitoare” împotrivindu-se unei astfel de împroprietăriri deoarece „o nație nu trăiește prin milostenie”.

Opoziția, dându-și seama că proiectul va trece deoarece conservatorii aveau majoritatea, a început să organizeze adunări publice și campanii în presă, atmosfera politică devenind încordată.

Opoziția a hotărât să organizeze o mare demonstrație populară pe „Câmpia Libertății” de pe Dealul Filaretului, la 11 iunie 1862, când se aniversau 14 ani de la Revoluția de la 1848. Deputații conservatori au cerut guvernului să interzică manifestația, iar Catargiu a făcut declarația de la începutul articolului.â

După ce declară în Parlament: „voi prefera a fi zdrobit decât a îngădui slăbirea liniștei; voi prefera moartea mai înainte de a călca sau de a lăsa să se calce vreuna din instituțiile țării”, seara plecă spre casă.

Trăsura

Însă trăsura nu era trasă la scară, așa că este invitat de prefectul poliției, colonelul Nicolae Bibescu, în trăsura sa.

În momentul în care trăsura deschisă a ajuns sub clopotnița de la Mitropolie, s-au auzit două focuri de armă: unul l-a lovit pe Barbu Catargiu în cap, la baza creierului, omorându-l pe loc, celălalt a șuierat pe lângă urechea prefectului. Domnitorul Cuza a fost informat, chiar de Nicolae Bibescu, că asasinul a reușit să se facă nevăzut.

Era ziua de 8/20 iunie 1862.

Principalul suspect a rămas până în ziua de azi Gheorghe Bogati, un ardelean sărăntoc, membru al lumii interlope.

După asasinatul din 8 iunie 1862, Bogati s-a îmbogățit și a primit un post important la Piatra Neamț.

Printre cei suspecți de asasinat a fost și Nicolae Bibescu, prefectul Poliției București. Acesta a fost poreclit ulterior „Pistol”. A refuzat să ofere declarații Judecătoriei Criminalicești.

Bănuiți au fost și doi ardeleni, Titus Dunca și Grozăvescu, membri ai unor societăți secrete. S-a spus că asasinul aflat în clopotniță, după ce a tras, ar fi fugit prin viile de pe dealul Mitropoliei, apoi că a trecut granița. El (sau ei) ar fi fost asasini plătiți, scrie stelian-tănase.ro.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric