EFG Eurobank Ergasias si Banco Portugues de Investimento (BPI) doresc sa devina actionari majoritari la Banc Post. Cele doua banci detin impreuna 36,25% din actiunile Banc Post si doresc sa participe la definitivarea procesului de privatizare a bancii romane, prin achizitionarea pachetului de 17% din actiunile Banc Post, detinut de Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS), se arata intr-un comunicat al Autoritatii. Potrivit unei hotarari de guvern aprobate in luna septembrie a anului 2000, banca greaca Eurobank isi poate exercita, pana la data de 15 martie 2002, optiunea de cumparare a oricarui pachet de actiuni detinut de fostul Fond al Proprietatii de Stat la Banc Post.

Informatizare la CFR. Agentia Statelor Unite pentru Comert si Dezvoltare (US-TDA) va finanta cu 194.000 de dolari realizarea unui studiu de fezabilitate si a prototipului privind dotarea CFR SA cu un sistem informatic de prelucrare a datelor obtinute cu ajutorul utilajelor de masurat calea si prin sistemul informatic integrat pentru calea ferata, a declarat Ion Selaru, secretar de stat in Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, cu ocazia semnarii acordului de finantare nerambursabila din partea institutiei americane. Jonathan Marks, atasat comercial al Ambasadei SUA la Bucuresti, a declarat, dupa semnarea documentului, ca finantarea reprezinta o recunoastere a importantei sistemului feroviar din Romania, dar in acelasi timp constituie un simbol al parteneriatului puternic dintre cele doua tari.

Allianz-Tiriac Asigurari a intrat pe piata asigurarilor de viata prin polita Aliat. Allianz-Tiriac a lansat primul produs de asigurare de viata – Aliat, polita de tip unit-linked, care acopera o gama larga de riscuri, mai completa decat cea oferita de produsele similare de pe piata, a declarat in cadrul unei conferinte de presa Cristian Constantinescu, director general al companiei. Acest tip de asigurare permite clientului sa aloce primele de asigurare in fonduri de investitii cu grade diferite de risc si rentabilitate, fonduri care sunt administrate de AllianzInvestment Bank Austria. Constantinescu a precizat ca prima minima pentru a beneficia de o polita Aliat se ridica la 20 de euro pe luna, platibili in orice moneda.

Clujenii ar putea fabrica piese pentru autoturismele Audi si Volkswagen. Compania spaniola ACE AUTOMOTIVE GROUP intentioneaza sa isi deschida o sucursala la Cluj-Napoca. Suprafata necesara a fost estimata la aproximativ 1.500 de metri patrati, terenul urmand sa faca obiectul asocierii dintre autoritatile locale clujene si firma spaniola. Reprezentantii Primariei au identificat, pana in prezent, mai multe suprafete de teren potrivite pentru realizarea proiectului, iar propunerea de asociere ar putea fi supusa, in termen de maximum o saptamana, dezbaterii consilierilor locali. Pentru inceput, activitatea firmei se va desfasura intr-o hala inchiriata, iar construirea fabricii va determina crearea unui numar de aproximativ 500 de locuri de munca pentru clujeni. Investitia preconizata este de 100.000 de dolari pentru fiecare loc de munca.

40.660 de cereri pentru acordarea ajutorului de zece milioane de lei. Banca Comerciala Romana a inregistrat, pana la 10 septembrie, 40.660 de cereri din partea investitorilor FNI pentu ajutorul de zece milioane de lei acordat de stat, suma solicitata fiind de 286 de miliarde de lei, informeaza Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare. Suma totala investita in unitati de fond de catre cei 40.660 de investitori este de 563 miliarde de lei. Data inceperii platilor va fi anuntata in ziua de 15 octombrie 2001.

Informatii privind trecerea la moneda unica europeana. Centrul de informare din Bucuresti al Delegatiei Comisiei Europene pune la dispozitia publicului date privind trecerea la moneda unica europeana. Aceasta actiune include o expozitie, deschisa publicului larg in perioada 24 septembrie-5 octombrie; o brosura dedicata acestui subiect, oferita gratuit celor interesati; o pagina de Internet dedicata acestui subiect: www.euromoneda.ro.

Un nou agent citostatic va fi produs in Romania.
Romania este cea a doua tara din lume, dupa Marea Britanie, in care se produce medicamentul Taxatore, unul dintre cele mai noi citostatice, cu rezultate bune in tratamentul cancerului de san, pulmonar si ovarian. Medicamentul a fost lansat in anul 1995, cele mai bune vanzari inregistrandu-se in Europa, SUA si Japonia. Productia din Romania este rezultatul colaborarii dintre firma Sindan si concernul Aventis. Aventis provine din fuziunea a doua grupuri europene, Rhone-Poulenc si Hoechst, avand in momentul de fata 92.500 de angajati in 120 de tari. Sindan este cel mai mare fabricant de produse oncologice pe piata romaneasca, din care detine o cota de 85%.