Documentul stabileşte că nu pot fi eligibile ca eco-inovaţii tehnologiile deja disponibile pe piaţă. De asemenea, nu pot fi încadrate în această categorie decât tehnologiile obligatorii pentru funcţia de transport a autovehiculului. Pentru a putea fi eligibilă, o astfel de tehnologie trebuie să fi fost instalată în maxim 3% dintre toate automobilele noi înmatriculate începând din 2009.
Printre tehnologiile care nu sunt considerate inovatoare sunt cele care ţin de îmbunătăţirea eficienţei sistemelor de aer condiţionat sau sistemele de monitorizare a presiunii în pneuri. Totodată, în principiu, nu sunt eligibile nici tehnologiile care contribuie la reducerea emisiilor de CO2 în funcţie de comportamentul şoferului la volan.
Pentru ca o tehnologie să poată aspira la statutul de eco-inovaţie trebuie să reducă emisiile cu minimum 1g CO2/km. Demonstrarea reducerilor se va face comparând emisiile de CO2 generate de vehicul atunci când este echipat cu tehnologia respectivă cu emisiile generate atunci când nu este echipat.
După depunerea cererii de către solicitant, Comisia va face o evaluare şi, în termen de nouă luni, va aproba tehnologia inovatoare respectivă ca eco-inovaţie, dacă în acest timp nu va exista nicio obiecţie. În anumite situaţii, perioada de evaluare poate fi prelungită cu cinci luni.
Regulamentul prevede şi posibilitatea producătorilor de a beneficia de o reducere a emisiilor specifice medii de CO2  cu ajutorul eco-inovaţiilor.
Legislaţia UE cere ca până în anul 2015 emisiile de CO2 de la maşinile noi înregistrate în UE să nu depăşească 130 g/km.
Programul Cadru pentru Inovare şi Competitivitate, componenta Eco-inovare, urmăreşte să sprijine proiectele care vizează prima aplicare sau reproducerea pe piaţă a unor tehnici, produse sau servicii eco-inovative cu relevanţă pentru Uniunea Europeană.
Programul de finanţare lansat de Comisia Europeană se adresează IMM-urilor, iar valoarea finanţată ajunge la maxim 50% din totalul cheltuielilor eligibile.