Evenimente Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Actualitate

E LEGE: Va fi bucurie în toată ţara. Iohannis a semnat şi a devenit obligatoriu

Autor: | | -3 Comentarii | 490164 Vizualizari

România are unele dintre cel mai mare rezerve din Europa, însă doar o parte dintre locuitori beneficiază de acest serviciu.

Transgaz, operatorul sistemului naţional de transport al gazelor naturale, precum şi operatorii sistemelor locale de distribuţie vor fi obligaţi să racordeze la sistemele respective toate persoaneje juridice şi fizice care solicită acest lucru şi să finanţeze din venituri proprii toate lucrările necesare în acest scop, în caz contrar riscând amenzi de până la 5% din cifra de afaceri şi ulterior excluderea de la procedurile de atribuire de noi licenţe în domeniu, conform noii legi a energiei şi gazelor naturale promulgată de preşedintele Iohannis la finele lunii iulie. 

Doar 27% din localităţile din ţară sunt racordate la sistemul naţional de gaz, şi din păcate numai 204 localităţi sunt în plan încă din 2003 să se extindă această reţea cu suport din partea statului, însă, în unele localităţi, nici la ora actuală nu au fost implementate proiectele.

Operatorul de distribuţie sau operatorul de transport şi de sistem nu poate refuza racordarea la sistem şi este obligat să finanţeze toate lucrarile pentru realizarea obiectivelor/conductelor necesare racordării. Operatorul are obligaţia de a realiza un studiu tehnico-economic, întocmit conform procedurii aprobate de către ANRE, în termen de 30 de zile de la data primirii solicitării".

În cazul nerespectarii acestor prevederi operatorul va fi amendat cu 8.000-200.000 de lei, iar dacă va refuza în continuare racordarea la sistem, va fi amendat cu 1-5% din cifra de afaceri. Operatorul care refuza racordarea la sistem după ce a fost amendat cu 8.000-200.000 de lei şi, ulterior, cu 1-5% din cifra de afaceri, îşi pierde dreptul de participare pentru obţinerea unor noi licenţe.

România dispune de rezerve uriaşe de gaze naturale în Marea Neagră, în condiţiile în care zăcământul în platforma continentală se ridică la 270 de miliarde de metri cubi. Gazul natural va fi folosit mai mult la încălzirea localităţilor, dar şi ca alternativă a combustibililor folosiţi în transporturi, a declarat preşedintele Comisiei de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu.

Conform datelor privind consumul de gaze din România, aceste resurse ar acoperi singure, fără producţia internă actuală, cererea internă a ţării noastre pe o perioadă de 25 de ani.

Autorităţile spun că gazele naturale ar trebui să fie folosite mai mult în sistemul de încălzire a localităţilor. În plus, UE recomandă ca în următorii ani gazul să înlocuiască tot mai mult benzina sau motorina folosite drept combustibil. "România ar putea să fie un rezervor pentru regiunea de sud-est a Europei, având capacitatea de înmagazinare în subteran a 6 miliarde de metri cubi de gaze naturale", a adăugat Iancu. 

 

Pagina 1 din 1
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.