Dragnea: Voi propune mai multe variante de premier; și acum simt usturimea de la o singură variantă

Dragnea: Voi propune mai multe variante de premier; și acum simt usturimea de la o singură variantă
Publicat de Valentin Vioreanu la 20 iunie 2017, 07:15

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că discuțiile despre un nou guvern vor începe imediat după moțiune iar de data aceasta o să propună mai multe variante de premier, deoarece încă simte „usturimea” de la o singură variantă.

„Discuțiile pentru noul guvern vor începe după moțiune, în seara respectivă. O să convocăm un Comitet Executiv Național după moțiune, dar nu cred că chiar în seara moțiunii, la o zi-două, eventual”, a spus Dragnea la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că de această dată vor fi mai multe propuneri pentru funcția de premier iar CexN va decide cine va fi cel nominalizat.

„Am discutat cu câțiva colegi și sunt câteva variante pe care o să le propun Comitetului Executiv Național, nu va fi doar una. Voi propune mai multe variante. Și acum simt usturimea de la o singură variantă”, a afirmat Dragnea.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.