Liviu Dragnea încearcă să iasă de la Rahova. El va face o nouă cerere de eliberare condiţionată la Curtea de Apel Bucureşti iar avocații săi spun că are mari șanse să iasă din închisoare și să scape de condamnarea de 3 ani şi 6 luni cu executare, primită în dosarul angajărilor fictive de la DGAPSC Teleorman.

Potrivit jurnaliștilor de la Antena 3,  Dragnea își va încerca din nou norocul săptămâna viitoare în fața magistraților de la Curtea de Apel din București. El vrea cu orice preț să scape de condamnarea de 3 ani și jumătate de închisoare cu executare, o condamnare primită în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din Teleorman.

Trebuie menționat că Liviu Dragnea a depus foarte multe solicitări de contestații pentru a scăpa de la Rahova. Avocații săi sunt de părere că săptămâna viitoare va avea mai multe șanse de reușită pentru că există o strategie foarte bine pusă la punct.

Cine l-a condamnat la pușcărie cu executare

De altfel, Liviu Dragnea a oferit în urmă cu o lună și un interviu exploziv, în care a făcut dezvăluiri incendiare și a spus cine l-a condamnat, de fapt, la pușcărie cu executare.

Fostul lider al PSD spune că a ajuns în pușcărie într-un mod nelegal. Dragnea susține că a fost condamnat de un complet format nelegal, acest lucru fiind dovedit de către deciziile ulterioare ale Curții Constituționale.

”Dacă ți-aș spune multe dintre discuțiile de aici: oamenii spun așa. Să zicem că acele 2 angajate n-au venit la muncă pentru că le-a spus omul ăsta să nu vină la muncă, asta nu era de condamnat, dar cum să vi cu o condamnare pe o declarație a unei doamne, care din câte am înțeles își smulge părul din cap pe la Târgșor pentru că a fost păcălită de DNA. Nu și-a dat seama că nu poate să mă bage pe mine fără să intre și ea (…) Sunt într-o situație acum, în care am fost condamnat de 2 complete nelegale. La ”Dosarul referendumul” am fost condamnat de un complet declarat nelegal de către CCR, iar pe acest dosar.

Domnul Lăzăroiu a spus-o clar, pentru că este un om cu curaj. A spus că au fost presiuni să se amâne decizia CCR pentru declararea ilegală a completelor, iar la ICCJ să se grăbească condamnarea mea. Cum puteți spune că nu există statul paralel? Vă dați seama ce putere au acești oameni, dacă au pus astfel de presiuni asupra a două instituții atât de puternice?”, a spus Liviu Dragnea, la Realitatea Plus.

Dragnea a primit 3 ani și 6 luni de pușcărie cu executare după ce și-a angajat fictiv la DGASPC Teleorman mai multe persoane. Deși acestea erau plătite din banii statului, munceau la PSD.