Potrivit statisticii, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei – inclusiv activităţi de servicii informatice, sumă ridicată la 5.853 lei, iar cele mai mici câștiguri s-au înregistrat în domeniul hotelurilor şi restaurantelor, de 1.400 lei. 

Datele comparative iunie – mai 2017 arată că, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare ca urmare a acordării de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri, inclusiv tichete de masă şi tichete cadou. De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna iunie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă, ca urmare a realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (cu 15,3%), în activităţi de editare, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, intermedieri financiare – cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii, activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea băuturilor, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, activităţi auxiliare intermedierilor financiare.

Scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au înregistrat în unele activităţi din sectorul economic, astfel: cu 13,4% în silvicultură şi exploatare forestieră; între 4% şi 8,5% în extracţia minereurilor metalifere, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, colectarea şi epurarea apelor uzate; între 2% şi 3,5% în industria metalurgică, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, cercetare-dezvoltare, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale). 

În sectorul bugetar, s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţia publică (+1,1%) şi sănătate şi asistenţă socială (+0,5%). La polul opus, s-a situat învăţământul, unde câştigul salarial mediu net a scăzut, în iunie, cu 1,1%, comparativ cu luna precedentă. 

La nivel comparativ iunie 2017 – iunie 2016, statistica oficială relevă o majorare cu 14,5% a salariului mediu nominal net. În acelaşi timp, indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 113,5%. 

În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost de 100,7% pentru luna iunie 2017 faţă de luna precedentă, în timp ce în comparaţie cu luna octombrie 1990, acesta s-a situat la 179,7%, cu 1,2 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna mai 2017.