Este doliu uriaş în Marea Britanie! Cel mai faimos astrolog britanic a încetat din viaţă.

Cel mai cunoscut astrolog din Regatul Unit a murit la 80 de ani!

Este vorba despre celebra Margaret Lake, cunoscută mai bine drept „Mystic Meg”. Faimosul astrolog a încetat din viaţă joi, 9 martie, la vârsta de 80 de ani.

Sursă: thetimes.co.uk

Jurnaliştii de la BBC relatează că Margaret Lake a murit în cursul dimineţii de joi, după ce luna trecută a fost internată în spital, fiind bolnavă de gripă.

„Fără nicio îndoială, a fost cel mai faimos astrolog al Marii Britanii. Nimeni nu s-a apropiat de Meg în acest sens. A fost urmărită de milioane de oameni în această țară, dar și în întreaga lume.

A devenit chiar parte din limba engleză – dacă un politician, cineva din showbiz sau oameni obișnuiți de pe stradă primesc o întrebare dificilă, vor spune „Cine crezi că sunt eu, Mystic Meg?”

Asta arată ce impact a avut”, a fost mesajul transmis imediat de către Dave Shapland, agentul cunoscutului astrolog.

„Este o veste devastatoare. Am pierdut un simbol.

Timp de mai bine de două decenii, Mystic Meg a fost o rubrică de neratat și a consolidat-o ca fiind cel mai faimos astrolog din Marea Britanie.

A fost o adevărată profesionistă ale cărei îndrumări i-au ajutat zilnic pe cititorii noștri – sacul nostru poștal stă mărturie”, a adăugat şi Victoria Newton, editor la The Sun.

Mystic Meg, celebră pentru horoscopul din The Sun şi predicţiile de la Loteria Naţională

Născut în 1942 în Lancashire, Margaret Lake a fost cel mai bine cunoscută pentru că a prezentat „Mystic Meg Predicts” la Loteria Națională din 1994 până în 2000, pe postul de televiziune BBC One.

În cadrul acelui segment, Mystic Meg făcea o lectură de 45 de secunde în care încerca să prezică fapte despre viitorul câștigător al loteriei, înainte de extragerea numerelor.

Margaret Lake este binecunoscută şi pentru horoscoapele pe care le-a scris pentru The Sun timp de peste două decenii.

De-a lungul anilor, ea a lansat şi mai multe cărți, inclusiv „Mystic Meg’s Astrolife” și „Mystic Meg’s Lucky Numbers For Love Life And The Lottery” (numerele norocoase pentru dragoste și loterie – n.r.).

A fost, de asemenea, astrolog pentru tabloidul „News of the World” până la dispariția acestuia, în 2011, iar predicțiile sale au apărut și în publicații din Australia și Statele Unite ale Americii.