DOCUMENT Se dau bani cash, direct de la Guvern. Planul lui Ludovic Orban

Obiectivul noului model de dezvoltare economică promovat de Guvern este realizarea convergenței cu economiile europene, astfel încât Produsul Intern Brut pe cap de locuitor la paritatea de cumpărare standard să ajungă la 87% din media UE27, la orizontul anului 2025, se arată în „Planul naţional de investiţii şi de relansare economică”.

Astfel, Guvernul Orban se va axa pe investiții în infrastructură și transformarea digitală a economiei și administrației publice. Nu în ultimul rând, IMM-urile vor primi ajutor în bani și se va plăti parțial salariul celor care au ieșit din șomaj tehnic.

Guvernul va acorda granturi de sprijin pentru companii

  • Pentru repornirea IMM-urilor, capital de lucru și investiții

Valoare grant: 2.000 de euro. SRL fără salariați. Toate domeniile. Cheltuieli: stocuri, datorii furnizori, chirii, utillități. Număr beneficiari: 50.000. Buget: 100 de milioane de euro.

  • Schema de ajutor pentru activități de comerț și servicii afectate de Covid-19

Finanțarea chiriilor pentru perioada în care desfășuararea activității comerciale sau a serviciilor prestate a fost afectată pe perioada stării de urgentă sau de alertă: valoarea chiriei/beneficiar/lună, pentru o perioadă de 3 luni. Buget: 160 mil. lei.

  • Capital de lucru pentru repornirea activităților economice pentru IMM-uri

Valoare grant: maximum 125.000 de euro. Domenii: HoReCa, turism, transporturi, evenimente; Cheltuieli: stocuri, datorii furnizori, echipamente; Buget: 350 milioane de euro.

De asemenea, vor exista programe de finanțare nerambursabilă pentru creșterea competitivității IMM-urilor și granturi pentru pentru inițiative antreprenoriale inovative și digitalizarea companiilor.

Cum va fi sprijinită agricultura și industria agro-alimentară

  • Finanțarea depozitelor de comercializare a produselor agricole

Obiectiv: construcția a 8 depozite regionale cu temperatură controlată pentru depozitarea, sortarea, ambalarea, etichetarea și comercializarea produselor agricole locale. Valoarea investiției: 120 mil. euro.

  • Granturi pentru achiziția de echipamente pentru irigații

Achiziția de kit-uri pentru irigații – 6.000 euro/beneficiar. Buget: 48 milioane de euro.

  • Granturi de finanțare pentru antreprenoriat rural

Obiectiv: sprijinirea directă a activităților de procesare și de distribuție a produselor agricole obținute de micii producători; Valoare grant:40.000 euro/2 locuri de muncă create până la 100.000 euro/5 locuri de muncă create; Buget: 200 mil. euro.

  • Instalarea tinerilor fermieri cu teren agricol concesionat de la stat

Bugetul estimativ este de 42 milioane euro (20 milioane euro alocare distinctă pentru tinerii din afara granițelor în scopul reîntoarcerii în țară a celor cu experiență și formare în domeniul agricol). Pentru prima dată, beneficiarii pot accesa facilitatea concesionării de terenuri cu destinație agricolă, libere de contract cu suprafață de maxim 50 de ha, aparținând domeniului public sau privat al statului.

Documentul poate fi citit integral aici.

Programe de finanțare pentru investiții noi

  • Schema de ajutor de stat pentru investiții noi (greenfield)

Obiectiv: Stimularea și atragerea investițiilor noi cu impact major în economie prin finanțarea de proiecte de investiții, inclusiv investiții de tip greenfield. Valoare ajutor de stat: max. 37,5 mil. euro/investiție; Buget alocat: 1,5 miliarde lei anual până în 2023.

  • Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională

Obiectiv: granturi pentru dezvoltarea regională prin realizarea de investiții care determină crearea de noi locuri de muncă. Valoare ajutor de stat: max. 37,5 mil. euro/investiție; Buget alocat: 450 mil. lei anual până în 2025.

Scheme de garantare și intrumente de asigurare a lichidității

Programe de garantare a creditelor pentru capital de lucru și investiții

  • Programul IMM Invest pentru garantarea creditelor pentru capital de lucru și investiții pentru IMM-uri

Credite garantate de stat în proporție de 80% sau 90% și dobândă subvenționată 100% a creditelor de investiții și creditelor/liniilor de credit aferente capitalului de lucru contractate de microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii. Plafon: 15 mld. lei; Număr beneficiari: 40.000.

  • Garanții de stat pentru creditarea companiilor mari pentru capital de lucru și investiții

Garanții, în numele și în contul statului, acoperind necesarul de garantare în proporție de maxim 90%, pentru credite noi sau deja acordate de către bănci comerciale pentru realizarea investițiilor şi/sau pentru susținerea activității curente a companiilor cu cifră de afaceri mai mare de 20 mil. lei. Plafon: 8 mld. lei; Număr beneficiari: 600.

Programe de garantare pentru asigurarea lichidității companiilor

  • Schema de garantare privind asigurarea creditului comercial (furnizor)

Prin acest program se urmărește stimularea expunerii la risc a asigurătorilor și facilitarea accesului companiilor la asigurarea creditului comercial. În cazul unei pierderi, suma plătită de către Ministerul Finanțelor Publice reprezintă 80% din suma
neîncasată/nerecuperată de asigurător. Plafon alocat: 1 mld. lei.

  • Program de garantare a finanțărilor de tip factoring cu regres și scontarea efectelor de comerț

Obiectiv: acordarea de facilități de garantare de către stat pentru creditele pe termen scurt acordate întreprinderilor mici şi mijlocii a căror valoare se stabilește prin corelare cu valoarea finanțărilor de tip factoring/operațiuni de scontare.

Valoarea unei facilități de factoring acordate IMM-ului aderent pe un debitor cedat este de maximum 500.000 lei. Plafoane alocate: 1,5 mld. lei/factoring; 1,5 mld. lei/scontare.

  • Program de garantare a leasing-ului de echipamente și utilaje

Obiectiv: garantare a leasing-ului pentru IMM-urile care optează pentru o finanțare non-bancară. Vor fi acordate finanțări până la o limită maxima de 5.000.000 lei/ beneficiar, garantate în limita unui plafon de garantare în valoare de 1,5 miliarde lei.

Instrumente financiar-bancare de creștere a capitalizării și de finanțare a investițiilor

Instrumente de creștere a capitalizării companiilor și de finanțare a investițiilor

  • Măsuri de stimulare pentru creșterea capitalurilor proprii ale companiilor românești

Bonificații la plata impozitului pe profit acordată în funcție de menținerea capitalurilor proprii pozitive și/sau creșterea acestora pe o perioadă de timp.

  • Înființarea Fondului Român de Investiții (FRI) pentru finanțarea unor investiții în domenii de interes strategic

Înființarea unui fond de investiții de stat pentru finanțarea unor activități precum private equity (fonduri de investiții sub formă de participare la capitalul social al unor societăți comerciale), venture capital (fonduri de investiții în societăți comerciale nou sau de curând înființate), agenție de promovare a investițiilor, proiecte educaționale pentru antreprenori etc. Capitalizare inițială: 300 mil. euro.

  • Înființarea Băncii Naționale de Dezvoltare (BND) ca instituție de credit pentru proiecte de investiții

Înființarea unei bănci de dezvoltare după modelul altor bănci de dezvoltare din Uniunea Europeană care contractează împrumuturi pe piețele de capital și acordă finanțări, în condiții avantajoase, pentru proiecte de investiții care sprijină obiectivele naționale de interes strategic.

Măsuri active de ocupare a forței de muncă și de protecție socială

Măsuri de sprijin pentru angajați și companii pentru reluarea activităților economice

  • Prelungirea indemnizației de șomaj tehnic

Continuarea măsurii privind acordarea indemnizației de șomaj tehnic pentru angajatorii/profesioniștii a căror activitate este suspendată. Impact: 850 mil. lei/lună.

  • Stimularea reluării activităților economice și a ocupării

Pentru beneficiarii indemnizației de șomaj tehnic care își reiau activitatea se acordă o sumă în cuantum de 41,5% din salariul brut al angajatului (maxim 41,5% din câștigul salarial mediu brut pe țară) pe o durată de 3 luni. Impact: 3,35 mld. lei.

  • Sprijin pentru program flexibil de muncă

Guvernul va asigura plata unei indemnizații în valoare de 75% din diferența dintre salariul brut al unui angajat prevăzut în contractul individual de muncă dinaintea reducerii programului și salariul brut aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducerii progamului de lucru. Măsura se aplică companiilor a căror cifră de afaceri a scăzut cu cel puțin 10% comparativ cu luna similară a anului anterior. Finanțarea acestei măsuri se va acoperi prin Programul SURE.

  • Granturi pentru formarea profesională a angajaților

Schema de finanțare se adresează angajatorilor care investesc în formarea profesională a propriilor salariați. Aceștia beneficiază de o subvenție stabilită în funcție de nivelul de calificare a programului de formare parcurs. Buget alocat: 150 mil. lei.

Alte măsuri de sprijin pentru ocuparea forței de muncă

  • Stimularea ocupării tinerilor, a persoanelor cu vârsta de peste 50 ani și a românilor întorși din străinătate

Se acordă un sprijin în valoare de 50% din salariul brut al angajatului dar nu mai mult de 2500 lei pentru angajatorii care încadrează în muncă: Tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 ani; Persoanele cu vârsta de peste 50 ani ale căror raporturi de muncă au încetat în perioada stării de urgență; Cetățeni români cărora le-au încetat raporturile de muncă cu angajatori străini, din motive neimputabile lor.

  • Măsuri active pentru lucrătorii sezonieri și zilieri din domeniile agriculturii, HoReCa și turismului

Protejarea angajaților prin acordarea unor măsuri de sprijin suplimentare pentru: Persoanele care au desfășurat activități ca zilieri în luna anterioară solicitării; Persoanele care desfășoară activități sezoniere în baza unor contracte individuale de muncă, pe perioadă determinată de cel puțin 3 luni.

  • Locuri de muncă pentru tineri

Valoarea granturilor acordate pentru acțiuni antreprenoriale: 25.000 euro pentru susținerea locurilor de muncă destinate tinerilor. Buget: 300 mil. euro.

  • Stimularea desfășurării muncii în regim de telemuncă

Acordarea unui sprijin în valoare de 500 euro/angajat pentru achiziționarea de echipamente IT pentru angajații care desfășoară activități în regim de telemuncă în perioada stării de urgență/alertă.

Măsuri de protecție socială

  • Pachete alimentare și de igienă corporală pentru persoanele vulnerabile

Sprijin pentru persoanele aflate în situații de dificultate, risc de sărăcie sau cu venituri precare prin oferirea de pachete alimentare și pachete de igienă corporală; Beneficiari: 1,18 mil. persoane; Buget alocat: 225 mil. euro.

  • Vouchere pentru masă caldă pentru persoane în vârstă

Vouchere pentru mese calde acordate persoanelor în vârstă de peste 75 de ani care au venituri sub venitul minim garantat. Beneficiari: 250.000 persoane. Buget alocat: 100 mil. euro

  • Vouchere pentru elevi

Vouchere pentru elevii care provin din familiile cu venituri mici sau cu venituri sub venitul minim garantat aflați în risc de sărăcie severă, pentru achiziționarea de rechizite școlare, îmbrăcăminte și încălțăminte. Beneficiari: 400.000 copii. Buget alocat: 30 mil. euro.

Planul național de investiții pentru transport, energie, sănătate, educație, dezvoltare locală, agricultură, mediu și sport

Infrastructura de transport I

  • Rutier: Finalizarea lucrărilor de infrastructură aflate în implementare – 407,3 Km de autostrăzi și drumuri expres. Cost estimat: 4,3 miliarde euro.

Sibiu – Pitești (Loturi 1, 4, 5), Craiova – Pitești, Autostrada Transilvania (Suplacu de Barcău – Borș), Sebeș – Turda, AO:Inelul de Sud București, Varianta de ocolire Bacău, Podul peste Dunăre de la Brăila.

  • Conectarea cu autostrăzi a provinciilor istorice ale României și cu rețelele de transport paneuropene, prin demararea lucrărilor la aproximativ 3.000 de km de autostrăzi și drumuri  expres. Perioada: 2020 – 2030. Cost estimat: 31 miliarde euro.

Sibiu – Pitești (Loturi 2, 3), Autostrada Transilvania: Nădășelu – Suplacu de Barcău, Autostrada Unirii: Tg. Mureș – Iași – Ungheni, A3: Ploiești – Comarnic – Brașov, A7: Ploiești– Suceava – Siret, AO: Inelul de Nord București; București – Alexandria – Craiova – Lugoj, Buzău/Focșani –  Brăila – Galați, Măcin – Tulcea – Constanța; Transregio Gilău – Cluj N. – Apahida

  • Feroviar: Investiții în cca. 3.000 km de cale ferată, în perioada 2020 – 2030, cu un cost estimat de aproximativ 18 miliarde euro

Finalizarea reabilitării liniei ferate pe traseul Frontieră-Curtici-Simeria, parte componentă a Coridorului IV pan-european, pentru circulația trenurilor cu o viteză maximă de 160 km/h.

Proiecte noi de modernizare a căii ferate în scopul asigurării obiectivelor de conectivitate: Ploiești-SuceavaDărmănești, București-Craiova-Timișoara-Arad, Suceava-Cluj Napoca, Buzău-Fetești, Port Constanța-Palas, Predeal-Brașov, Centura feroviară a Municipiului București, Cluj Napoca-Episcopia Bihor

Tren metropolitan Nădășelu – Baciu – Cluj-Napoca – Apahida – Jucu – Bonțida

Infrastructura de transport II

  • Metrou: Dezvoltarea noilor magistrale și extinderea magistralelor existente

Finalizare lucrări M5, lansare M6 – tronsonul Gara de Nord – 1 Mai – Aeroport Otopeni, M4 – tronsonul Gara de Nord – Gara Progresu, extensie M2 Pipera – Petricani și Berceni – Linia de Centură Sud

Metrou Cluj Napoca – Magistrala: Gilău – Florești – Cluj-Napoca

  • Naval: Investiții totale de 4,3 mld. euro

Modernizarea și extinderea infrastructurii porturilor maritime și fluviale, cu accent pe Portul Maritim Constanța

Lucrări de dragaj, de exploatare, consolidări și alte investiții pentru asigurarea navigației pe tot parcursul Dunării, pe tot timpul anului

  • Aerian: Investiții totale de 2,9 mld. euro

Extinderea și construirea de terminale pentru pasageri, cât și de zone cargo. Crearea de legături inter-modale între infrastructura aeriană, feroviară și rutieră

Infrastructura energetică

  • Valoarea investițiilor programate în Sistemul Energetic Național pentru perioada 2020 – 2025 este estimată la 12,48 miliarde euro de la producția de energie la rețele inteligente de transport și distribuție gaze naturale si electricitate.

Energie verde: parcuri eoliene onshore și offshore (2x300MW) – 4,6 mld. lei; noi capacități de producție hidro (Retezat, Vidraru, Mărișelu, Avrig, Bistra, Livezeni etc.) – 1,6 mld. lei;

Investiții strategice Romgaz în valoare de 15,69 mld. lei: centrale electrice cu turbine cu gaze (Iernut, Mintia), dezvoltarea proiectelor offshore Neptun Deep, Est Rapsodia și Trident de la Marea Neagră, fabrică de metanol (greenfield), noi capacități energetice în parteneriat cu companii private (Chimcomplex, Alro, Liberty Galați, etc.)

Plan de restructurare și decarbonare 2020 – 2025 al Societății Complexul Energetic Oltenia S.A în valoare de 7,2 mld. lei;

Creșterea capacității de producție a energiei electrice pe bază nucleară cu cel puțin o unitate până în 2030 și prelungirea duratei de operare a Unității 1 cu încă 30 de ani;

Creșterea capacității liniilor de transport a energiei electrice și de interconexiune transfrontalieră – cca. 4,6 mld. Lei

Investiții în sistemul național de transport al gazelor naturale și pentru interconectarea cu sistemul internațional de transport – cca. 9 mld. lei

Infrastructura de sănătate

  • Construirea primelor 3 spitale regionale în perioada 2021 – 2027, cu o valoare totală de 1,64 miliarde euro:

Spitalul Regional de Urgență Cluj – 539,59 milioane euro;

Spitalul Regional de Urgență Iași – 500,35 milioane de euro;

Spitalul Regional de Urgență Craiova – 602,73 milioane euro.

  • Programe de investiții locale în sistemul sanitar pentru perioada 2021-2027, cu un buget de aproximativ 17,5 miliarde lei prin construirea/modernizarea/reabilitarea a:

1.450 de centre medicale în mediul rural;

25 spitale județene;

110 spitale orășenești.

Infrastructura pentru educație

  • Investiții în unități școlare programate în perioada 2021– 2027:

2.488 de unități școlare vor fi incluse în programe de modernizare/reabilitare, costurile estimate – 6,046 miliarde de lei.

375 de unități școlare vor beneficia de investiții în valoare de 31,4 milioane lei pentru conformarea grupurilor sanitare (alocare 2020);

  • Programul Reforma Educației Timpurii

Finanțarea construcției unui număr de 180 grădinițe cu program prelungit sau săptămânal – 146 mil. euro

  • Construire/modernizare campusuri școlare/ cămine studențești/centre universitare

construirea a 40 de campusuri școlare care să includă: școală, liceu, internat, teren sport, ateliere, laboratoare, cantină, cu o valoare totală de aproximativ 2 miliarde lei;

construirea a 30 de cămine studențești care totalizează 10.244 de locuri de cazare pentru 30 de instituții de învățământ superior de stat din 13 centre universitare. Valoare totală a investițiilor se ridică la 1,248 miliarde de lei;

Investiții în dezvoltarea locală I

  • Extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare

Pentru perioada 2021-2027 se alocă un buget de cca. 8 miliarde de lei pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare pentru finanțarea a 750 de proiecte, dintre care 600 în mediul rural și 150 în mediul urban;

Alte investiții pentru 500 de microstații de tratare, fose septice și sisteme alimentare cu apă, cu o valoare de 250 milioane lei.

  • Extinderea rețelelor de distribuție a gazelor naturale

Guvernul va aloca 1 miliard de euro în cadrul multianual 2021-2027, dintr-un un buget total estimat la 9,6 miliarde lei pentru extinderea și înființarea de noi rețele inteligente de gaze naturale în scopul racordării a 70% dintre locuințele din România

  • Modernizarea și reabilitarea drumurilor județene și locale

În perioada 2021-2027 Guvernul își propune să reabiliteze și să modernizeze cca. 20.000 km de drumuri locale, cu o valoare de aproximativ 20 de miliarde lei și 7.000 de km de drumuri județene, pentru care se vor aloca 12 de miliarde lei.

Investiții în dezvoltarea locală II

  • Strategie de renovare, termoficare și reabilitare energetică a clădirilor și de reabilitare a clădirilor cu risc seismic

Reabilitarea termică a 45.000 de clădiri, cu o valoare estimată de 8 miliarde de lei;

Consolidarea la nivel național a 300 de imobile cu risc seismic ridicat, cu o valoare estimată de 1 miliard de lei;

Modernizarea infrastructurii de termoficare în 15 unități administrativ teritoriale, cu o valoare totală de 650 milioane de lei.

  • Locuințe pentru specialiști în sănătate, învățământ și alte categorii socio-profesionale

10.000 de unități locative pentru specialiști (2 miliarde de lei) și 5.000 unități locative pentru tineri, destinate închirierii (1 miliard de lei).

  • Reabilitare monumente istorice, patrimoniu cultural și sedii administrative – 2 miliarde lei

Infrastructura agricolă de irigații

  • Reabilitarea infrastructurii de irigații

Investiții în reabilitarea a 138 amenajări de irigații, ce deservesc o suprafață de aprox. 2.4 milioane ha.

Valoarea lucrărilor de investiții în infrastructura de irigații este de 3.4 miliarde euro

  • Construirea Canalului Siret-Bărăgan prin reluarea procesului investițional pentru tronsoanele 1-3 din cadrul etapei I

Etapa I – aprox. 50 km până la limita sudică a județului Vrancea – pentru această etapă studiile și proiectarea sunt finalizate, iar execuția poate fi reluată; Pentru etapa I de execuție, costurile totale sunt estimate la 83,67 milioane euro.

Etapa a II-a – aprox. 140 km pe teritoriul județelor Brăila, Buzău și Ialomița până la debușarea în acumularea Dridu – pentru această etapă sunt necesare studiile de fezabilitate și proiectarea

  • Reabilitarea infrastructurii de desecare-drenaj

Investiții în reabilitarea a 443 amenajări de desecare-drenaj, care deservesc o suprafață de 2.838.674ha

Valoarea lucrărilor de investiții in amenajari de desecare: 1,1 miliarde euro

  • Amenajări de combatere a eroziunii solului

Investiții în reabilitarea a 220 amenajări de combaterea eroziunii solului , care deservesc o suprafața de 500 000 ha

Valoarea estimativa a lucrărilor de combatere a eroziunii solului: 500 milioane euro

Investiții de mediu

Continuarea programelor Rabla și Rabla Plus. Cele două programe beneficiază de o alocare
financiară cumulată în anul 2020 de 545 milioane lei;

Continuarea programului de dezvoltare a infrastructurii de reîncărcare a autovehiculelor electrice în România, atât în localități, cât și la nivelul autostrăzilor, drumurilor naționale și europene – alocare financiară cumulată în anul 2020 de aproximativ 268 milioane lei.

Continuarea programelor de dezvoltare a transportului „verde” prin finanțarea autobuzelor electrice/gnc în municipii și localități. Lansarea unei noi sesiuni în anul 2020 beneficiază de o alocare financiară cumulată de aproximativ 930 milioane lei;

Lansarea programelor de creștere a eficienței energetice în clădiri publice și private în anul 2020, cu o alocare financiară cumulată de aproximativ 813 milioane lei;

Implementarea programului de creștere a eficienței energetice în complexurile de producere a energiei. Programul beneficiază de o alocare financiară în anul 2020 de 628 milioane lei;

Demararea programului de reducere a emisiilor prin împădurirea terenurilor în anul 2020, cu un buget de 59 milioane lei

Infrastructura sportivă

  • Sport de performanță

Construirea a 12 complexuri sportive cu o capacitate cuprinsă între 3.000-30.000 locuri, cu o valoare totală a investițiilor de 3,5 miliarde de lei;

Construirea a 8 bazine olimpice cu o valoare de 1 miliard lei și 5 patinoare artificiale pentru competiții cu o valoare totală de 300 milioane lei;

Construirea a 5 săli polivalente, cu o capacitate cuprinsă între 5.000-16.000 locuri, cu o valoare totală de 1,2 miliarde de lei

  • Sport de masă

Construirea a 250 săli de sport școlare, 45 bazine didactice, 400 baze sportive cu o valoare totală estimată de 5,5 miliarde de lei;

Construirea a 10 centre sportive pentru sporturi olimpice, care să cuprindă săli de antrenament, școală, internat, cantină, școală de antrenori, centru medical, cu o valoare
estimată de 2 miliarde de lei.

DOCUMENT Se dau bani cash, direct de la Guvern. Planul lui Ludovic Orban