Cazul Caracal continuă să scoată la iveală amănunte și detalii infiorătoare din casa groazei. Complicele lui Gheorghe Dincă a fost reținut, iar acum își recunoaște faptele. Bărbatul care nu avea doiciliu și familie era printre puţinii pe care presupusul criminal în serie de la Caracal îl lăsa să intre în casă şi chiar să doarmă în şopronul din curte. Când a izbucnit scandalul, bărbatul avea arsuri pe ambele mâini.

Gheorghe Dincă avea trei vecini de care era foarte apropiat: Fane, Vică şi George. Primul era, însă, cel mai des văzut în preajma presupusului criminal de la Caracal.

Complicele, prezent în emisiuni TV

Odată cu zbucnirea scandalului, Ştefan Risipiceanu a devenit vedetă. A apărut la televizor, în mai multe emisiuni. De fiecare dată el a susţinut că nu ştia că Dincă aducea fete acasă. „N-am văzut, domne, nimic. N-am văzut niciodată nimic în casa lui Dincă. Nimic suspect. Eu mă duceam doar să-l ajut la ce avea nevoie. Două săptămâni am stat la el acasă înainte să fie arestat, am dormit în şopronul din curte, dar n-am văzut nimic”, a declarat Ştefan Risipiceanu imediat după reţinerea lui Gheorghe Dincă.

Risipiceanu, audiat de procurori

Procurorii l-au audiat şi ei pe Ştefan Risipiceanu în mai multe rânduri. Anchetatorii l-au întrebat inclusiv unde s-a ars pe mâini. Şi lor, ca şi ziariştilor, Fane le-a spus acelaşi lucru: „De la soare sunt ars. Sunt şi pe corp. La faţă nu m-am ars pentru că mereu port şapcă”.

Pe data de 6 septembrie, fostul şef al DIICOT, Felix Bănilă a ieşit public şi a vorbit despre Ştefan Risipiceanu. „În data de 7 august s-a dispus specialiştilor din Institutul Naţional de Criminalistică stabilirea profilului genetic al unei persoane din anturajul inculpatului, Risipiceanu Ştefan, si compararea profilului genetic determinat al acestuia, precum si a profilelor genetice ale inculpatului si victimelor cu profilele genetice rezultate din examinarea firelor de par, a urmelor de contact şi a mai multor obiecte purtătoare de urme, ridicate din casa si autoturismul inculpatului”, a declarat Bănilă.

Surse din interiorul anchetei au dezvăluit că oamenii legii l-au avut în vizor pe acest bărbat. „Am bănuit în permanenţă că acest Fane are o implicare mult mai mare, că nu spune adevărul. E groaznic ce s-a întâmplat acolo. Acea fată a fost suspusă la perversiuni sexuale groaznice. Fane a susţinut mult timp că nu-şi aminteşte nimic. Când era întrebat anumite lucruri concrete susţinea că nu mai ştie, că era beat. Până la urmă a recunoscut că în luna aprilie a văzut când Dincă a adus-o acasă pe Luiza Melencu. L-a întrebat cine-i fata şi George, cum îi spunea el, i-a spus că a adus-o pentru câteva partide de sex. Acela a fost momentul în care Fane i-a cerut lui Dincă să-l lase şi pe el să aibă relaţii cu fata. Cu siguranţă a fost complicele lui Dincă, dar deocamdată nu există elemente că ar fi şi participat la uciderea tinerei. Fane Risipiceanu a declarat că, după ce a întreţinut relaţii sexuale cu tânăra, a plecat. La fel susţine şi Dincă. Deocamdată nu există alte probe, nu există indicii nici că ar avea vreo implicare în cazul Alexandrei”, au declarat surse din anchetă, conform adevarul.ro.


Te-ar putea interesa și: