Detalii șocante ies la iveală! Ce se întâmplă la Caracal de peste 7 ani! Informații ascunse foarte bine până acum
Caracal a devenit orașul ororilor. Dramele Alexandrei și ale Luizei nu sunt singurele. Poliția și magistrații sunt complicii unui film de groază. Dezvăluirile victimelor sunt de-a dreptul cutremurătoare. Încă din 2012 violurile au distrus mai multe vieți ale tinerelor din zona.
Odată cu dramele Alexandrei Măceșanu și ale Luizei Melencu ies la iveală mai multe povești cu final horror. Toate întâmplate în Caracal, care parcă a devenit orașul ororilor.
Este vorba despre violuri și violențe la care au fost supuse tinerele cu complicitatea poliției, dar și a magistraților. Totul se întâmplă încă din 2012.
Traficul de minori a fost cercetat de același polițist Alexe și mușamalizat după cinci ani, în justiție.
16 minore au fost violate și bătute în tot acest timp. Dintre membrii rețelei din 2012, doar doi ei au fost condamnați cu executare în 2017. Capul rețelei a primit o sentință de 10 ani, dar a murit în închisoare.
Secretul s-a așternut până când Alexandra a sunat la 112. La auzul vocii ei, vechile traume s-au redeschis și victimele care nu se vor resemna niciodată au prins curaj. ”Bună seara și scuzați-mi ora… Mă numesc Oana* și sunt una dintre cele 30 de fete racolate din Caracal în anul 2012. În anul 2012, când eu am fost racolată și am ajuns în clanul/dosarul BOGDAN DANIEL MARINEL zis “COCOȘ” aveam 16 ani, eram minoră și am fost ținută aproximativ o lună jumate, nu mai țin minte exact timpul. Cert este că am fost obligată, bătută, șantajată cu filmulețe video și forțată de a întreține relații sexuale cu anumiți bărbați atât tineri, cât și bătrâni… Țin să menționez că sunt din comuna Dioști, exact din localitatea de unde este Luiza, fata dată dispărută în urmă cu 4 luni, și Izabela, fata care este amenințată cu moartea de fostul iubit…”, mărturisește tânăra, conform libertatea.ro.
Unul dintre inculpații din dosar au cerut recomandare de la preotul din Dioști pentru a scăpa de pușcărie. Și a primit-o de la Parohul Stancu Mircea Ionel care a spus că Lăutaru Marinel nu a creat probleme în comunitate, înțelegându-se cu enoriașii din această parohie. Acesta i-a oferit monstrului judecat pentru trafic de minore un aviz moral.
Dar nu doar mafioții și complicii lor le abuzau pe fete, ci și consătenii sau rudele. Într-un caz complet separat de rețeaua de trafic sexual, o fată de 16 ani a spus poliției că a fost violată de un cunoscut. ”Eu aveam mănușile în mâini, căciula în cap, gluga și ea în cap, geaca pe mine, cizma în picior, doar un crac de blug și o cizmă erau date jos forțat”. Alertați de un vecin, polițiștii au ajuns la fața locului, în timp ce minora era agresată, după care oamenii legii i-ar fi spus fetei, în sediile secțiilor de poliție Dioști și Coșoveni: “Da ce, ție nu ți-a plăcut?! Hai, lasă că am văzut noi pe geam că îți plăcea și ție. Știm noi cum sunteți voi astea tinere!”.
Așa se explică faptul că violențele sexuale au continuat și după ce rețeaua a fost trimisă în judecată, în 2012. A
Potrivit surselor judiciare, în unul dintre cele patru telefoane ale lui Gheorghe Dincă a fost găsit numărul unui polițist din Caracal, în condițiile în care victima Oana își amintește că doi polițiști protejau vechea rețea a abuzatorilor și erau clienți fideli. Când au întreținut relații sexuale cu ea într-o garsonieră, cei doi ofițeri erau în civil. Când s-au culcat însă cu altă adolescentă traficată, ei veniseră chiar în uniformă, spune Oana, conform sursei citate.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.