CASĂcumperi.ro are misiunea de a îmbogăţi experienţa urbană a cumpărătorilor de imobiliare, oferind cele mai bune soluţii de locuire. Descoperiţi în rândurile de mai jos cele trei amplasamente imobiliare din Mamaia, Slatina şi Piteşti accesibile acum în condiţii avantajoase prin intermediul CASĂcumperi.ro.

Maia Mamaia – Viaţa ca o briză

Complexul rezidenţial Maia Mamaia este amplasat la o distanţă de numai 50 de metri de plaja Mării Negre şi a fost conceput atât pentru locuinţe permanente, cât şi pentru cele de vacanţă. Iubitorii de mare vor trăi viaţa ca o briză în cele 53 de apartamente ce dispun de 1, 2, sau 3 camere, cu suprafeţe generoase, între 37.48 m² si 113 m².

Ştim că un apartament situat pe litoral trebuie să fie luminos şi aerisit, astfel că apartamentele din Maia Mamaia dispun de balcoane mari, protejate de parapeţi din sticlă securizată clară, astfel încât deschiderea către exterior să fie completată cu siguranţa corespunzătoare. Dezvoltatorii s-au îngrijit ca acestea să fie dotate cu gresie rezistentă la temperaturi joase, dar şi bare de siguranţă înalte şi ferme.

Confort la tine acasă

Complexul Maia Mamaia se remarcă nu doar prin poziţionarea excepţională, dar şi prin calitatea premium a finisajelor care desăvârşesc fiecare dintre locuinţe; stilul arhitectural modern corespunde criteriilor estetice şi utile ale locuinţelor aflate în proximitatea mării, în vreme ce finisajele completează şi complimentează stilul arhitectural într-un ansamblu perfect armonios.

Având un regim de înălțime P+5 şi balcoane mari, complexul Maia Mamaia este cu siguranţă locul de unde veţi vrea să începeţi fiecare zi.

Apartamentele se predau cu finisaje complete, care includ parchet, tâmplărie PVC, gresie şi faianţă, uşi de interior, precum  şi centrală, calorifere, baie utilată şi pereţii finisaţi cu vopsea lavabilă albă.

Fiindcă o locuinţă modernă de pe litoral trebuie să fie un etalon al confortului, design-ul apartamentelor Maia Mamaia este astfel conceput pentru a maximiza suprafaţa utilă disponibilă şi a permite beneficiarilor să obţină cele mai bune condiţii de locuire din prezent.

Cei interesaţi de un apartament cu 2 camere pot opta între cele 22 de astfel de apartamente disponibile, pe cand cei aflaţi în căutarea unui apartament cu 3 camere, spaţios, modern şi luminos, mai pot alege dintre cele 3 locuinţe disponibile.

Garanţia calităţii

Iată mai jos o parte din caracteristicile locuinţelor de la Maia Mamaia:

  • Gresie porţelanată import Spania, modele din 2019;
  • Faianţă import Spania, modele din 2019;
  • Obiecte sanitare, modele din 2019;
  • Băi hidroizolate;
  • Parchet cu modele la alegere;
  • Instalaţie sanitară, obiecte sanitare;
  • Instalaţie electrică, inclusiv prize şi întrerupătoare;
  • Casa scării va fi placată cu granit şi va avea balustrada din inox.

MaiaCasă vă oferă preţuri avantajoase: contactaţi un reprezentant Casăcumperi.ro pentru a afla mai multe detalii despre reducerile de la 2500 la 9000 de euro pentru locuinţele din imobilul rezidenţial.  Aveţi posibilitatea de a face o achiziţie cu un avans de doar 15%, iar pentru avansurile de 50% şi 75% aveţi parte de reduceri surprinzătoare!

 

Maia Slatina- Calitate acasa!

Maia Slatina este un proiect imobiliar aflat în stadiu incipient de construcţie, cu data de finalizare a lucrărilor în 2021. Acest ansamblu rezidenţial modern al Slatinei are misiunea de a aduce o contribuţie importantă la creşterea calităţii vieţii în acest oraş, venind în întâmpinarea clienţilor cu o structură modernă şi confortabilă si oferind un adevărat etalon în ceea ce priveşte standardele de calitate ale construcţiilor din oraş.

Construcţia cu regimul de înălțime D+P+6 va cuprinde apartamente cu 1, 2, 3, 4 camere, unele dintre acestea beneficiind de curte proprie, şi alte patru spaţii cu destinaţie comercială, precum şi locuri de parcare la exterior.

Eleganţă, bun gust, design modern

Iată principalele avantaje împreună cu care vine acest nou ansamblu rezidenţial al Slatinei.  Situat pe Aleea Viorelelor, într-un spaţiu central, dar la adăpost de freamătul cotidian, locația acestui complex de apartamente a fost aleasă cu atenţie, astfel încât să ofere proprietarilor oportunitatea de a se bucura pe deplin de confortul şi siguranţa unui spaţiu modern şi prietenos.

Construcţia va cuprinde 42 de apartamente cu suprafeţe cuprinse între  49,8 mp şi 97, 96 mp.

Siguranţă şi rezistenţă sporită

Structura de rezistenţă a imobilului va fi alcătuită din stâlpi, diafragme şi grinzi de beton armat. Pentru un plus de siguranţă şi o durată de viaţă cât mai îndelungantă, învelitoarea va fi de tip terasă necirculabilă, aceasta urmând să fie amenajată pe o placă de beton armat, acoperită cu membrană bituminoasă şi termoizolaţie.

Anvelopa va dispune de închideri exterioare, menite să aigure un grad ridicat de rezistenţă termică, în vreme ce corpul clădirii va fi închis perimetral cu zidărie BCA, polistiren cu grosime de 10cm  şi tâmplărie PVC prevăzută cu geam termopan.

Finisaje moderne, design inspirat

Faţadele clădirii se vor bucura de atenţie specială, urmând a fi prevăzute cu ferestre şi uşi din tâmplărie cu geamuri termopane low emission, acestea fiind selectate şi pentru valoarea lor estetică. Pentru un acces cât mai sigur, scările din interior vor fi prevăzute cu parapet din profile metalice, iar toate balcoanele vor fi iluminate.

Confortul termic şi acustic la nivelul interioarelor este asigurat de pereţi de compartimentare din BCA cu o grosime de 15 cm, în vreme ce pereţii de separaţie dintre apartamente vor fi realizaţi din zidărie BCA cu grosime de 25 cm.  Pentru încăperile expuse unui nivel de umezeală mai mare (bucătării şi grupuri sanitare) vor fi utilizate placaje cu gresie ceramică vitrifiată şi cu proprietăţi antiderapante, cu bună rezistenţă la sarcini mecanice şi termice, iar pentru celelalte încăperi se va opta pentru parchet laminat.

Căile de acces de la interior vor fi prevăzute cu uşi celulare pline al căror finisaj va fi realizat cu furnir lăcuit sau placaje HDS. Finisajul plafoanelor se va realiza cu glet,  peste care se va aplica vopsitorie lavabilă albă.

 

Maia Carpati- Siguranţă şi confort în noua ta zonă rezidenţială preferată

Descoperă bucuria confortului în noul complex rezidenţial Maia Carpaţi din Piteşti! Apartamente noi, de la dezvoltator, te aşteaptă pe strada Carpaţi din oraşul Piteşti. Construcţia, cu data de finalizare la începutul anului 2021 va avea un regim de înălţime D+P+6E, si va dispune de 15 apartamente, dintre care în momentul de faţă mai sunt disponibile doar 9.

Imobilul va cuprinde locuinţe studio, precum şi apartamente cu două, respectiv trei camere. Suprafaţa locuinţelor începe de la 49.5 m² pentru garsoniere, în vreme ce apartamentele cu trei camere, cu cea mai mare suprafaţă, vor dispune de 107.41 m² construiţi. Suprafaţa totală a clădirii va fi de 579 m² şi se va construi pe un teren de formă dreptunghiulară. Preţurile pentru aceste apartamente variază între 42.072 euro şi 90.224 euro.

Locația construcţiei a fost aleasă. Și de această data, cu mare atenţie, pentru a răspunde cerinţelor de accesibilitate: construcția este amplasata în proximitatea centrului oraşului, având totodată în vecinatate şcoli, spitale, centre comerciale şi multiple posibilităţi de transport în comun.

Detaliile construcţiei

Proiectată pentru a îndeplini un standard ridicat de siguranţă şi confort, clădirea va dispune de o centură din placi rigide, de vată minerală bazaltică, cu proprietăţi anti-combustie. Aceasta va fi amplasată între etaje, şi va acţiona în caz de incendiu prin încetinirea si chiar stoparea evoluţiei flăcărilor.

Precum construcţia de la Slatina, şi acest imobil de locuinţe va beneficia de o structură de rezistenţă bazată pe stâlpi, diafragme şi beton armat de 15 cm grosime, precum şi de celelalte caracteristici tehnice mai sus prezentate. La acest proiect zidaria se va executa din cărămidă.

Maia Carpaţi va dispune de finisaje complete, de calitate superioară, astfel:

  • Centrală termică;
  • Uşi de interior PINUM gama REVERS N;
  • Uşi metalice la intrare în locuințe;
  • Zugrăveală interioară cu vopsea lavabilă albă;
  • Tâmplărie PVC cu geam termopan;
  • Conexiune telefonie, cablu TV şi Internet;
  • Contorizare individuală pentru utilităţi ( apă, gaze, curent electric).

 

Mută-te acasă!

În căutarea unui apartament confortabil şi intim, într-un cartier rezidenţial sigur şi bine conectat? Alege calitatea vieţii trăite cu inspiraţie! Contactează un reprezentant CASĂcumperi.ro şi solicită detalii de care ai nevoie pentru a face şi tu mutarea câştigătoare.

Intră pe CASĂcumperi.ro şi descoperă şi tu reducerile de care poţi beneficia la plata în avans. Fă mutarea câştigătoare simplu şi rapid! (P)

Adresă: Strada Depozitelor 38, Pitești 110078
Telefon: 0726 373 737