Mitropolia Moldovei și Bucovinei a luat decizia de a nu mai scoate racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, după ce pelerinajul pentru credincioșii din afara municipiului Iași a fost interzis.

„Grija pentru trup, nu cu prețul neglijării sufletului

În contextul pregătirilor pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva din 14 octombrie și al interdicției anunțate de autorități pentru pelerinii din afara Iașului de a participa la această sărbătoare, Mitropolia Moldovei și Bucovinei aduce la cunoștința credincioșilor și, în general, a opiniei publice, următoarele:

1) Începând cu anul 1641, pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva s-a desfășurat cu participarea credincioșilor care și-au asumat acest act de credință. Sfintele moaște, element esențial de mărturisire a credinței creștin ortodoxe, reprezintă dovada concretă că atunci când omul dobândește harul Duhului Sfânt, trupul său primește darul sfințeniei de care se pot bucura, apoi, cei ce se închină cu credință.

2) Astăzi, precum de secole, Biserica, prin întreaga sa implicare în domeniul social și medical, a dovedit că se preocupă de sănătatea trupească a oamenilor. Deopotrivă, Biserica este îndatorată să se îngrijească și de sănătatea sufletească a credincioșilor ei în tot timpul, dar mai ales în momente precum cele actuale, când au apărut tot mai multe forme de neliniște, deznădejde, frică și confuzie lăuntrică. Participarea la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva constituie pentru mulți un prilej de întărire în vremurile de cumpănă prin care trec.

3) De la începutul pandemiei, Biserica a sprijinit acele eforturi ale autorităților depuse în slujba sănătății oamenilor, respectând măsurile specifice acestei perioade. Organizarea hramului Sfintei Cuvioase Parascheva întărește această atitudine constantă a Bisericii, pelerinii având de respectat reguli dintre cele mai stricte. În acest context, ni s-ar fi părut normal ca și autoritățile să mizeze pe un comportament responsabil al credincioșilor, în continuarea aceleiași încrederi cu care au fost învestiți, în calitatea lor de cetățeni, la recentele alegeri locale. Este necesar să se înțeleagă de către toți că între libertățile fundamentale se numără și dreptul oamenilor de a-și manifesta liber și neîngrădit convingerile religioase.

4) Este evident că întreaga societate se află într-un moment dificil, în care se impun măsuri pentru ocrotirea sănătății oamenilor. În același timp, nu se poate ușor trece cu vederea mâhnirea celor care constată că au libertatea de a veni la Iași pentru orice alt motiv, mai puțin pentru a participa la pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva.

5) Credincioșii care nu vor putea veni la sărbătoarea din 14 octombrie sunt rugați să folosească timpul pe care l-ar fi dedicat pelerinajului în timp de rugăciune, să participe la Sfânta Liturghie în parohiile lor, să convertească în fapte de milostenie pentru cei bolnavi resursele pe care le-ar fi folosit pentru pelerinaj.

Organizatorii sărbătorii Sfintei Parascheva cer iertare lui Dumnezeu, precum și pelerinilor care nu pot veni la Iași din cauza restricțiilor impuse, exprimându-și nădejdea că pentru aceștia va veni cât mai curând și clipa în care vor putea să ajungă la racla cu sfintele moaște”, este scris în comunicatul Mitropoliei.

Decizia luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași a luat următoarele decizii. Trebuie menționat că măsurile sunt valabile în perioada 8 – 15 octombrie, pe perioada desfășurării sărbătorii religioase ocazionate de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, în municipiul Iași.

  • se dispune în sarcina Arhiepiscopiei Iașilor să stabilească un perimetru delimitat, având ca punct de referință Ansamblul Mitropolitan Iași, în vederea desfășurării sărbătorii religioase ocazionate de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, perimetru în care este permis accesul doar pentru pelerinii care au domiciliul sau reședința în municipiul Iași. Perimetrul în cauză și punctele de acces vor fi stabilite de comun acord cu organele de ordine și cu Primăria Municipiului Iași, iar intrarea persoanelor în zonă va fi permisă pe baza verificării actelor de identitate.
  • în perimetrul respectiv organizatorii, cu sprijinul organelor de ordine, vor lua măsuri pentru păstrarea unei distanțări fizice de minim 1,5 m între persoane.
  • Conform Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 9/30.07.2020, cu modificările și completările ulterioare, este instituită obligativitatea purtării măștii de protecție pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice închise și deschise de pe întreg teritoriul județului Iași.
  • Arhiepiscopia Iașilor are obligația delimitării raclei cu Moaștele Sfintei Parascheva, astfel încât pelerinii să nu aibă contact direct cu aceasta.
  • pe teritoriul municipiului Iași se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.
  • accesul credincioşilor în lăcaşul de cult se face astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi o distanţă de minimum 2 m între persoane.
  • la intrarea în Ansamblul Mitropolitan Iași sau în proximitatea acestuia, în funcție de modul de stabilire a perimetrului delimitat, indicat la pct. 1, persoanele sunt obligate să îşi dezinfecteze mâinile cu dezinfectant, pus la dispoziţie de organizatorii evenimentului religios.
  • organizatorii au obligația efectuării triajului observațional al pelerinilor. Accesul credincioşilor care, după efectuarea triajului observaţional, prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, temperatură) în Ansamblul Mitropolitan Iași și a perimetrului delimitat, indicat la pct. 1, nu este permis.
  • se dispune în sarcina organizatorilor să amplaseze, la loc vizibil, anunţuri scrise privind regulile de igienă şi distanţare fizică în Ansamblul Mitropolitan Iași și în perimetrul menționat la pct. 1.
  • se dispune în sarcina organizatorilor ca la activităţile religioase din interiorul Ansamblului Mitropolitan Iași și în perimetrul menționat la pct. 1 să se organizeze circuite separate de intrare şi ieşire, semnalizate explicit.
  • se dispune amplasarea de filtre de control pe căile rutiere de acces în județ și în municipiul Iași, formate din echipaje mixte ale Jandarmeriei Române și IPJ Iași care vor acționa conform planurilor de măsuri specifice.
  • asigurarea respectării măsurilor de ordine publică se face de către structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Iași, împreună cu Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău „Alexandru cel Bun” și Poliția Locală Iași.

Ce spune primarul din Iași

Mihai Chirica, primarul orașului Iași a declarat că este nevoie de o cale de mijloc pentru ca pelerinii să fie protejați de coronavirus dar să li se permită, totuși, să participe la pelerinajul Sfintei Parascheva.

„Comitetul Național, probabil, a avut în vedere doar partea pragmatică, cea care să prevină în primul rând răspândirea coronavirus.

Nu s-a gândit și la partea religioasă a credincioșilor ortodocși care domină populația României în momentul de față. Va trebui să găsim o cale de echilibru”, a declarat primarul orașului Iași, Mihai Chirica.

Se așteaptă un document de la Mitropolie cu programul evenimentului religios

„Cea mai importantă activitate este astăzi. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va lua decizii. Am solicitat reprezentanților Mitropoliei, care sunt organizatori, să ne transmită un document, să aflăm cum vad ei derularea acestor evenimente.

Dacă racla va mai fi sau nu scoasă, dacă Sf. Cuvioasă va merge prin toată Moldova, acestea sunt decizii pe care organizatorii trebuie să le ia”, a explicat Marius Danga, șeful Cancelariei Prefectului Județului Iași.

Orașul nu este închis

Șeful Cancelariei Prefectului Județului Iași a mai declarat că orașul nu este închis și că oamenii pot intra pentru alte activități.

„Nu înseamnă că orașul este închis, oamenii pot intra pentru alte activități. La catedrală este dispozitiv de jandarmi, astfel încât să fie respectate regulile.

Oamenii pot intra în oraș, ca să viziteze orașul, dar nu pot participa la evenimentul religios, de aceea îi sfătuiesc să nu vină la Iași”, a precizat Marius Danga, șeful Cancelariei Prefectului Județului Iași.

Autoritățile le recomandă oamenilor să evite participarea la evenimente cu multe persoane și, dacă o fac, să respecte regulile. De asemenea, autoritățile locale se gândesc să monteze ecrane uriașe în mai multe locuri din oraș. Acolo vor fi transmise în direct imagini de la evenimentul religios și, astfel, oamenii nu se vor aduna în același loc.