În ciuda aprobării de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) şi OMS pentru a-l folosi, Danemarca a decis să renunțe la vaccinul produs de Johnson & Johnson din cauza posibilelor efecte secundare grave.

Potrivit unei informări de prese, avantajele folosirii vacinului produs de Johnson & Johnson nu depășesc riscul unui efect secundar posibil, iar în acest context, autoritățile preferă să renunțe de tot la acest vaccin.

„Autoritatea naţională de sănătate daneză a concluzionat că avantajele folosirii vaccinului contra Covid-19 de la Johnson & Johnson nu depăşesc riscul unui posibil efect secundar la persoanele care primesc vaccin. În consecinţă, (ea) va continua programul danez de vaccinare în masă contra Covid-19 fără serul de la Johnson & Johnson”, se arată într-un comunicat, citat de AFP.

Decizia luată de Danemarca 

De menționat este faptul că, Danemarca, care a fost între primele ţări din lume care a luat această decizie, nu a autorizat niciodată vaccinul, comercializat în Europa de Janssen, o filială a J&J.

Așa cu mera de aștaptat, această decizie va încetini cu patru săptămâni campania de imunizare în curs din ţara nordică, unde epidemia este considerată „sub control” şi unde „majoritatea persoanelor cu risc şi cele din domeniul sanitar au fost vaccinate.

În ceea ce privește bilanțul campaniei de vaccinare anti-covid, potrivit ultimelor date, 11,5% din 5,8 milioane de danezi sunt vaccinaţi complet şi 23,4% au primit prima doză.

Amintim faptul că, în prezent, patru vaccinuri sunt autorizate în UE: Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson, ultimele două sub anumite condiţii de vârstă în mare parte din ţările europene.

Trebuie menționat și faptul că în  luna aprilie, autoritatea americană de reglementare a suspendat folosirea vaccinului Johnson&Johnson după apariţia unor cazuri rare de tromboză în cazul mai multor pacienți. Cu toate aceste, în Europa, EMA a estimat că beneficiile vaccinului sunt mai mari decât riscurile.

Danemarca a comandat 8,2 milioane de doze din acest vaccin, dintre care primele au fost primite la mijlocul lunii aprilie.