Grupul francez de telecomunicaţii Orange vrea să îşi regrupeze turnurile de telefonie mobilă într-o companie separată. Astfel, compania ia exemplul rivalilor europeni care au dorit să profite de interesul investitorilor pentru infrastructurile de telecomunicaţii.

Potrivit unor surse citate de Financial Times, Orange va oferi noi informaţii cu privire la planurile sale privind turnurile de telefonie mobilă la o reuniune cu investitorii, care va avea loc în data de 4 decembrie.

Informațiile oferite de surse indică că decizia de plasare a turnurilor sub umbrela unei companii separate a fost luată, dar Consiliul de Administraţie nu a adoptat încă un plan detaliat.

În luna mai a acestui an, directorul general al grupului francez, Stéphane Richard, declara că există un interes puternic al investitorilor pentru activele de tipul turnuri de telefonie mobilă şi reţele de fibră optică, ceea ce arată ‘valoarea intrinsecă a reţelelor de telecomunicaţii’, adăugând că Orange analizează modalităţile prin care poate maximiza valoarea infrastructurilor sale. Orange are aproximativ 59.000 de turnuri de telefonie mobilă în Europa, Africa şi Orientul Mijlociu. Grupul francez îşi împarte turnurile cu Vodafone în Spania şi cu Deutsche Telekom în Polonia.

Atât Vodafone Group, cât şi Deutsche Telekom, au separat turnurile de telefonie de operaţiunile lor de bază ca modalitate de a strânge capital, iar în anul 2018 grupul francez Altice a obţinut 2,5 miliarde euro din vânzarea unui pachet de 49% din acţiunile diviziei de turnuri SFR TowerCo către fondul de investiţii KKR. Cu toate acestea, o sursă din apropierea acestui dosar a declarat pentru Financial Times că Orange analizează încă ce turnuri, proprietăţi imobiliare şi alte active să fie puse sub umbrela unei companii separate, adăugând că nu s-a decis încă dacă vor fi incluse şi activele din afara Franţei.

Orange este prezent şi pe piaţa din România, unde oferă servicii mobile, fixe şi TV pentru 10.928.000 de clienţi.

Te-ar putea interesa și: