Dar, la scara economiei naţionale, ele nu se pot desfăşura în condiţii optime, în corelaţie cu trebuinţele indivizilor şi ale societăţii, fără o anumită stare de concordanţă, denumită echilibru macroeconomic, între toate sectoarele şi ramurile, între componentele mecanismului economic, care deşi se află într-o anumită interdependenţă, au o funcţionalitate proprie şi sunt în mişcare. Drept urmare, problema echilibrului macroeconomic (echilibrul general al economiei) ocupă un loc important în teoria şi practica economică. Definirea echilibrului variază de la o teorie la alta, dar conceptul de bază rămâne acelaşi.

În condiţiile economiei de piaţă concurenţiale, echilibrul economic se manifestă sub forma unei stări proprii pieţei, generată de acţiunea agenţilor economici în calitatea lor de producători – vânzători şi de consumatori – cumpărători.
Agenţii economici producători urmăresc maximizarea profiturilor lor, în timp ce agenţii economici consumatori, satisfacerea trebuinţelor lor.
Altfel spus, echilibrul macroeconomic exprimă starea de concordanţă relativă dintre cererea şi oferta agregate, în cadrul sistemului de pieţe, la nivelul economiei naţionale.

Din modul de acţiune şi de comportare a acestor agenţi economici pe piaţă, în funcţie de propriile lor interese, echilibrul economic concurenţial apare sub forma raportului dintre cererea şi oferta ce se manifestă pe pieţele bunurilor economice, pieţele monetare şi de capitaluri, piaţa muncii, care, în unitatea şi interdependenţa lor reprezintă forme parțiale (echilibre parțiale) de existenţă a echilibrului macroeconomic.

Ansamblul echilibrelor parţiale dintr-o economie se oglindeşte în echilibrul economic general.
Există, în acest caz, o relaţie ca de la parte la întreg: asigurarea echilibrelor menţionate, în dinamică, se reflectă favorabil în cadrul echilibrului macroeconomic, după cum eventualele disfuncţionalităţi ale acestora afectează buna funcţionare a economiei naţionale în ansamblul ei.

Economia naţională se află în echilibru, atunci când ea realizează acel volum al producţiei pe care poate să-l producă, dispunând de potenţial productiv necesar şi în condiţiile în care cantitatea respectivă de bunuri este cerută de piaţă. Producţia optimă presupune, deci, situaţia când cantitatea de bunuri oferite (bunuri de consum şi bunuri capital) este egală cu cantitatea de bunuri cerute. Aceasta înseamnă că rata de creştere a producţiei este egală cu rata de creştere a cheltuielilor, că nu există nici supraproducţie şi nici subproducţie.

Echilibrului macroeconomic este însă unul dinamic și nu poate fi comensurat sub forma unei constante. Activitățile economice se raportează continuu la o tendinţă obiectivă de adaptare, de corelare în dinamică a ofertei la exigenţele cererii şi de realizare a concordanţei necesare dintre aceste mărimi, de fiecare dată la un alt nivel. Această dinamică presupune modificarea sistemului economic, ca urmare a modificării raportului dintre resurse şi nevoi, dintre cererea globală şi oferta globală. Acesta presupune mişcarea subsistemelor economiei naţionale, ruperea coerenţei structurilor existente şi crearea de noi compatibilităţi structurale, adică restabilirea unui nou echilibru, după care urmează reapariţia dezacordurilor între structurile interne ale economiei care la rândul lor trebuie echilibrate.

Ca să fie mai ușor de înțeles de ce există această dinamică, trebuie spus că factorii care influențează această dinamică sunt
a) populaţia, care determină schimbări corespunzătoare în ansamblul cererii;
b) dezvoltarea tehnologică care duce la apariţia unor noi trebuinţe, noi subramuri, la modificări în structura şi nivelul lor şi, implicit, la schimbări ale ofertei şi cererii globale, la ajustări ale raportului dintre acestea;
c) comportamentul agenţilor economici, care se schimbă mereu, atrăgând după sine noi orientări în folosirea veniturilor, pentru consum şi pentru investiţii, precum şi în plasarea capitalurilor în afaceri;
d) limitele resurselor naturale, care acţionează restrictiv, impunând restructurări în alocarea şi combinarea factorilor de producţie etc.

CONCEPTUL DEZECHILIBRULUI ECONOMIC

Cauzele fundamentale ale dezechilibrelor macroeconomice se referă, fie la excesul de ofertă care se concretizează în imposibilitatea vânzării unei părţi a bunurilor produse şi în neutilizarea unei părţi din forţa de muncă disponibilă, adică în creşterea şomajului, fie la excesul de cerere care reprezintă o combinaţie mai gravă prin implicaţiile sale economico-sociale, întrucât conduce de regulă la manifestarea simultană într-o economie a celor două fenomene – inflaţie şi şomaj.

În economia contemporană, realitatea arată că agenţii economici care sunt susceptibili de a economisi, în general, nu sunt aceeaşi cu cei care iau decizia de a investi, existând posibilitatea dezechilibrului economic, dereglarea raportului dintre cererea şi oferta globală faţă de nivelul de echilibru.

Mărimile măsurabile, care se compară şi care evidenţiază egalitatea sau inegalitatea dintre ele, sunt rezultatul acţiunii conjugate a unor forţe opuse. În cazul echilibrului, ele se anulează reciproc, în timp ce în situaţia de dezechilibru, unele devin preponderente în raport cu altele.
Dezechilibrul economic general reflectă acea situaţie a unei economii, caracterizată prin dereglarea raportului dintre cererea globală şi oferta globală, în cadrul sistemului de pieţe (piaţa bunurilor, piaţa monetară, piaţa muncii etc.).

În acest sens, se poate spune că cele mai semnificative dezechilibre dintr-o economie naţională sunt: stagnarea sau contracţia producţiei; inflaţia sau deflaţia; subocuparea (şomajul), lipsa lanturilor de producție integrate, decalajele structurale în materie de venituri și consum etc .
Dezechilibrul economic se poate interpreta fie ca o stare normală a dezvoltării economice, fie ca o stare anormală a fucnâionării economiei.
Indiferent de caracteristica stării sale, dezechilibrul economic (ca şi echilibrul dinamic) se manifestă, în condiţiile mişcării reale a vieţii economice, nu în mod absolut, ci ca tendinţă.

Dezechilibrele manifestate şi percepute ca stări normale ale activităţii economice sunt acelea care însoţesc dezvoltarea economică de ansamblu şi sunt, în consecinţă, acceptate de societate (de exemplu, într-o activitate economică depăşirea cheltuielilor de către venituri reprezintă o formă a dezechilibrului normal; această situaţie întâlnită în majoritatea activităţilor agenţilor economici stă la baza înviorării ofertei de bunuri economice şi satisfacerii corespunzătoare a cererii).

Dezechilibrele cunoscute ca stări anormale într-o activitate economică sunt acele dezechilibre nedorite şi general neacceptate de societate, care pot provoca tensiuni sociale şi politice şi care sunt reflectate de regulă în scăderea economică (de exemplu, creşterea deficitelor, bugetar, comercial sau structural, pot provoca presiuni pe partea de realizare a unui spațiu fiscal suplimentar, pe cursul de schimb sau pe restructurarea unor cheltuieli bugetare cu consecințe socio-economice. De asemenea scaderea bruscă a activităților de producție, în contextul unei cereri crescute si a unei ocupări optime poate semnala un dezechilbru sectorial cu efect de contagiune).

În funcţie de cele două stări amintite, formele fundamentale ale dezechilibrului economic general, în cadrul unei economii de piaţă concurenţiale, sunt: presiunea şi absorbţia.

Presiunea este considerată expresia unui dezechilibru normal şi se caracterizează prin existenţa unei oferte execedentare, ceea ce înseamnă că vânzătorii „aleargă” după cumpărători, adică vorbim de o piaţă a cumpărătorilor (buyers market) și de competiție. Starea de presiune presupune o concurenţă acerbă între vânzători, cumpărătorii făcând selecţia bunurilor care se produc, pentru că au posibilitatea să aleagă.
Absorbţia este reflectarea unui dezechilibru anormal şi se caracterizează printr-o cerere excedentară, ceea ce înseamnă o penurie de ofertă, adică este o piaţă a vânzătorilor (sellers market). În această situaţie, cumpărătorul este cel care „stă la rând”, la nivelul acestuia manifestându-se o aspiraţie nesatisfăcută.

Aspectul important care-l interesează pe economist este trendul raportului (decalajului) dintre cererea şi oferta globală.
Dacă această marjă are o tendinţă de creştere, economia se află într-un proces de dezechilibru, şi este nevoie de politici macroeconomice adecvate pentru stoparea acestui proces.

Dacă însă decalajul dintre cele două mărimi tinde să se micşoreze, economia se caracterizează printr-un echilibru dinamic, cele două mărimi (cererea şi oferta) sunt într-un proces de adaptare una la exigenţele celeilalte, iar măsurile de politică macroeconomică aplicate trebuie să continue.

Adrian Câciu este un economist cu o vastă experienţă în zona analizei şi consultanţei economice, absolvent al Academiei de Studii Economice, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, cu un master în Managementul proiectelor de dezvoltare rurală şi regional. S-a specializat în elaborarea şi promovarea unor politici de dezvoltare economică naţională şi europeană cu impact pozitiv asupra mediului antreprenorial din România, precum şi în analize economice raportate la situaţiile cu care economia României se confruntă.

Te-ar putea interesa și: