Majorarea preţului are mai multe cauze, cele mai importante fiind adaosul comercial foarte mare aplicat de magazine, majorarea TVA-ului, lipsa organizării fermierilor, creşterea preţului carburanţilor. Din toate aceste cauze s-a ajuns în situaţia ca preţul unui litru de lapte să crească de câteva ori de la poarta fermei până la raftul magazinului. Fermierii spun că nu au mai mărit preţul din 2009 şi că ei vând şi acum procesatorilor litrul de lapte tot cu aproximativ un leu.
Sursa: INS
Pe de altă parte, procesatorii spun că ei plătesc preţul corect pentru un litru de lapte şi că au cheltuieli suplimentare care determină creşterea preţului final. Astfel, la preţul de un leu – 1,2 lei plătit de fermier pentru un litru de lapte, se adaugă cheltuielile cu transportul, analizele efectuate pentru verificarea calităţii laptelui şi cheltuielile cu procesarea. Astfel, de la poarta fabricii, laptele pleacă în general cu un preţ dublu faţă de cel primit de fermier. Comerciantul adaugă însă o nouă majorare de preţ, astfel că la magazin se ajunge la o nouă dublare de preţ, cumpărătorul putând achiziţiona un litru de lapte cu peste 5 lei.
„Profitul acesta se duce spre zona comercială. Costul în coşul zilnic asupra consumatorului este formidabil. Şi el nu este relaţionat cu producătorul. Hipermarketurile îşi permit să ridice atât de mult preţurile, pentru că la noi nu se iau măsurile care trebuie. Este o lege de bune practici cu produsele alimentare, dar nu se aplică”, este de părere ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.
Mai puţin de un sfert din lapte ajunge la procesare
Problema pe piaţa laptelui din România este, şi de această dată, productivitatea scăzută şi utilizarea resurselor pentru auto-consum. Deşi există aproape trei milioane de vaci, cea mai mare producţie de lapte (40%) este destinată auto-consumului, urmată de producţia pentru vânzări directe (36%) şi pentru procesare (22%). Astfel, din cei 4,7 miliarde litri de lapte produşi anual, mai puţin de un sfert ajunge la procesatori, restul asigurând hrana crescătorilor de vaci şi familiilor acestora.
Sursa: INS
Acest lucru se întâmplă pentru că cea mai mare parte a fermelor din ţara noastră, aproximativ 90% dintre acestea, sunt de fapt doar nişte gospodării ţărăneşti cu una-două vaci. Doar 1.200 de ferme au un efectiv de peste 50 de vaci.
Anul trecut, am importat peste 200.000 tone lapte
În acest fel s-a ajuns chiar în situaţia ca România să importe lapte. Astfel, anul trecut au fost importate peste 200.000 tone lapte în valoare de aproape 500.000 euro. Potrivit ministrului Tabără este “inadmisibil” că România a ajuns să importe inclusiv lapte sau produse lactate, chiar dacă nu sunt întotdeauna de cea mai bună calitate. Este extrem de important ca România să îşi asigure consumul de produse lactate din producţie proprie, apreciază Tabără.
“Este inadmisibil cum în ultimii ani s-a ajuns ca România să importe inclusiv lapte sau produse lactate, materie primă în principal, eu aş spune că nu întotdeauna de cea mai bună calitate . Şi acest lucru s-a datorat şi faptului că de cele mai multe ori şi în cele mai multe domenii agroalimentare se manifestă un anumit tip de monopol, practic domeniul acesta de prelucrare a laptelui şi produselor lactate este dominat de câteva companii mari, multinaţionale”, a spus Tabără.
Cum a ajuns laptele produs de lux în România

6 aprilie 2011, 06:24
Ultima modificare în 6 aprilie 2011, 09:24
Laptele a ajuns un produs de lux pentru mulţi români după ce preţul unui litru aproape s-a dublat în ultima jumătate de an, ajungând acum să se vândă în supermarket chiar şi cu 5 lei.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook