Cui foloseste mesageria multimedia

Cui foloseste mesageria multimedia
Publicat de CAPITAL la 12 decembrie 2002, 12:00

Cine isi permite un asemenea telefon al carui pret variaza in jurul valorii de 500-600 USD poate avea reale satisfactii. Oferta producatorilor este destul de bogata. Nokia a lansat modelele 7210 si 7650, Ericsson se mandreste cu T68i, iar Panasonic completeaza lista cu al sau GD87.Deocamdata, singurul serviciu prin care pot fi trimise mesaje pe alte terminale similare sau pe calculator este cel oferit de Orange. In puls, pana de Anul Nou, serviciul este gratuit. Principalul competitor, MobiFon,

Cine isi permite un asemenea telefon al carui pret variaza in jurul valorii de 500-600 USD poate avea reale satisfactii. Oferta producatorilor este destul de bogata. Nokia a lansat modelele 7210 si 7650, Ericsson se mandreste cu T68i, iar Panasonic completeaza lista cu al sau GD87.
Deocamdata, singurul serviciu prin care pot fi trimise mesaje pe alte terminale similare sau pe calculator este cel oferit de Orange. In puls, pana de Anul Nou, serviciul este gratuit. Principalul competitor, MobiFon, intentioneaza insa sa lanseze contraoferta in curand. „Connex intentioneaza sa lanseze mesageria multimedia la inceputul lui 2003, cand pe piata vor fi mai multe terminale disponibile, la preturi mai bune, ceea ce va spori sansele clientilor nostri de a beneficia de acest serviciu”, declara Gabriela Matei, director de marketing Connex.
Chiar daca imaginile pe care le pot imortaliza aparatele existente pe piata nu au o calitate foarte buna, posibilitatea de a trimite unui prieten in cateva zeci de secunde o imagine care l-ar putea amuza incanta pe oricine, indiferent de varsta.
Ca sa nu mai spunem ca serviciul MMS poate avea o utilitate imediata. E suficient sa ne imaginam situatia in care sotul vrea sa cumpere un set de mobila, insa nu este deloc sigur ca va fi pe gustul sotiei. Intr-o asemenea situatie, nu are decat sa faca o fotografie si sa o expedieze prin MMS. Astfel, o posibila cearta va fi evitata.
Realisti fiind, o fotografie ale carei dimensiuni nu pot fi mai mari de 176X144, cat poate transmite Nokia 7650, nu surprinde foarte multe detalii. Insa sa nu uitam ca acest serviciu este disponibil pe niste telefoane mobile, care, inainte de toate, sunt dispozitive pentru transmisiile de voce.
Cat de simplu este sa activezi un asemenea serviciu? Nu ai decat sa suni la 411 (pentru abonati) sau la 444 (pentru utilizatorii de servicii preplatite) si sa soliciti activarea serviciului. Nu iti ramane decat sa introduci niste setari, disponibile pe site-ul www.orange.ro si vei putea trimite mesaje multimedia apropiatilor care dispun de terminale compatibile cu acest serviciu, disponibil prin standardul GPRS.
Ce se intampla in situatia in care mesajul este transmis pe un terminal care nu suporta MMS sau care nu are activat serviciul? In aceasta situatie, mesajul este stocat pe pagina de Internet a operatorului (www.orange.ro/enjoy/MMS) pentru 24 de ore.
„De cand am lansat serviciul, am plecat de la ideea de a incuraja utilizarea Internetului, ca instrument de lucru. Din acest motiv, utilizatorii care doresc isi pot crea un album pe site-ul Orange in care pot stoca 2MB timp de sase luni, pentru un tarif de 3 dolari”, explica Ana Niculae, director de proiect MMS in cadrul Orange.
Internetul poate fi folosit si atunci cand utilizatorul vrea sa trimita un mesaj multimedia catre o adresa de mail. Pentru aceasta nu sunt necesare setari suplimentare, fiind suficienta introducerea adresei de mail in campul „to”. Folosirea albumului este insa recomandata, intrucat imaginea va fi redata la o calitate mai buna. In plus, prin intermediul albumului personal, al carui nume de utilizator este chiar numarul tau de telefon, iar parola „orange”, poti include in circuitul MMS fotografii de pe calculatorul personal, cu conditia ca dimensiunile acestora sa fie de cel mult 100 KB.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.