Cosmin Olăroiu, investiţie uriaşă în România! Ce proiect l-a făcut să scoată 20 milioane de euro din buzunar VIDEO

Cosmin Olăroiu, investiţie uriaşă în România! Ce proiect l-a făcut să scoată 20 milioane de euro din buzunar VIDEO
Publicat de Bogdan Ungureanu la 19 iunie 2020, 13:18

Antrenorul Cosmin Olăroiu, care în prezent pregăteşte o echipă din prima ligă chineză, spune că preferă oricând să investească în proiecte din ţara natală. Ultima afacere a sa l-a costat 20 de milioane de euro, iar locaţia este litoralul românesc.

În prezent, Cosmin Olăroiu (51 de ani) este antrenorul echipei de fotbal Jiangsu Suning din prima ligă chineză, însă asta nu-l opreşte să investească şi în România. Ultimul proiect de acest fel l-a făcut pe Olăroiu să scoată din buzunar 20 milioane de euro.

Este vorba despre un proiect imobiliar realizat de antrenorul român şi de arhitectul Daniel Ciocăzanu pe litoral, mai exact pe locul fostului Hotel Mamaia din staţiunea cu acelaşi nume. Cosmin Olăroiu recunoaşte că, deşi şi-a petrecut deja peste 20 de ani în afară ţării datorită activităţii sale sportive, preferă să aducă un plus de valoare şi să investească în România.

“Perioada pe care am petrecut-o în afara ţării, care este destul de mare, undeva la peste 20 de ani, mi-a permis să văd foarte multe lucruri.

Chiar foarte multe lucruri frumoase, interesante, din care mi-am dorit tot timpul să aduc şi în România. Şi să încep ceva care să aducă un plus de valoare pieţei autohtone. Tot timpul am preferat să investesc bani mulți în România”, a declarat antrenorul.

De ce a refuzat un proiect similar în Dubai şi a preferat să investească la Mamaia

Cosmin Olăroiu recunoaşte că şi recent a primit oferte pentru investiţii tot în proiecte imobiliare în locaţii precum Dubai, însă a refuzat din mai multe motive.

“Pentru mine au existat diferite oportunităţi. Şi în momentul de faţă am fost solicitaţi să particip la un alt proiect imobiliar în Dubai. Chiar acum câteva zile. Mi s-a oferit această oportunitate, însă am refuzat, din mai multe motive.

În primul rând, era un proiect început de altcineva şi cu alţi arhitecţi, cu o altă viziune în care practic nu mă regăseam. Nu mă văd făcând lucrul ăsta în altă parte. Nu ştiu de ce. Când lucrezi cu oameni… eu lucrez în străinătate şi văd daţi seama că sunt acceptat de toţi cei cu care lucrez, mi se acordă încredere, însă eu prefer să lucrez în România şi aici cred eu că e mai multă nevoie de această calitate în plus.

Şi tot ce am încercat să fac a fost să aduc un plus. Tot timpul am preferat să investesc bani mulţi în România. Nu ştiu neapărat dacă din dorinţa de a ajuta. Implicit există şi acest lucru, însă mai mult mă regăsesc aici decât în alte părţi”, a mai precizat Olăroiu pentru Look Sport.

Cosmin Olăroiu nu este patronul acestei afaceri; o recunoaşte chiar el

Cu toate acestea, Cosmin Olăroiu recunoaşte că el este doar un investitor în proiectul imobiliar pentru care a plătit 20 milioane de euro şi “purtător de cuvânt” al afacerii. Adevăratul “patron” este însă fiul său, Dani Olăroiu, în vârstă de 31 de ani.

“Dacă va fi o afacere, la sfârşit va fi o afacere, ca să mă înţelegeţi, nu sunt afacerile mele. Eu sunt purtător de cuvânt. Ştii ale cui sunt afacerile, nu sunt ale mele, eu sunt doar un purtător de cuvânt. Dacă există un profit acela va merge la adevăratul “patron”. Din ce câştig eu reuşesc să trăiesc decent câţi ani mai am de trăit.

Însă ştii foarte bine că patronul adevărat, cel care se va ocupa şi va continua aceste lucruri, e profitul lui, banii merg la el nu la mine, fiul meu, eu sunt doar purtător de cuvânt”, a declarat antrenorul celor de la Jiangsu Suning.

Informații articol
Publicat în: Stil de viață
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.